Coza îi arbitrează pentru a 8-a oară pe arădeni într-un meci în deplasare, S. Kovacs are deja pe conștiință un CFR – UTA din Camera VAR!

Dacă e meci în deplasare, UTA se reîntâlnește cu Ionuț Coza. „Centralul” din Cernica i-a fluierat pe arădeni – în SuperLigă – în alte 7 partide pe terenuri străine, în timp ce la Arad a oficiat o singură dată, într-un meci cu…CFR Cluj. Se întâmpla în octombrie 2022, când „roș-albii” impuneau remiza (1-1), vizitatorii înscriind ambele goluri, Boateng în contul lor și Kolinger în proprie plasă.
Revenind la confruntările din deplasare ale „roș-albilor”, Coza a mai condus-o pe UTA și la Cluj, într-un 0-0 cu Universitatea. Apoi mare are victoriile cu 1-0 cu Voluntari și FC Argeș, remiza 0-0 cu Astra Giurgiu și eșecurile cu 1-2 la Voluntari, respectiv 0-1, de la Botoșani și 1-2, de la Ploiești, cu Chindia, acestea din urmă disputate în ultimele două play-outuri. După confruntarea de pe „Ilie Oană” se încheia și al doilea mandat al lui Laszlo Balint la UTA și Mircea Rednic prelua frâiele pentru salvarea cucerită în urma barajului cu Buzăul.
Mâine, la meciul de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu, ce începe la pra 20,30, Coza va fi asistat de Marius Badea, din Râmnicu Vâlcea și Valentin Dumitru, din Gherghiţa – Prahova, iar rezerva celor trei va fi George Găman, din Craiova. În Camera VAR vor lua loc Szabolcs Kovasc (din Carei) și Andrei Moroiță (din Ploiești).

Szabolcs Kovacs a făcut deja praf un meci CFR – UTA din camera VAR
Fratele mai mic al lui Istvan Kovacs are în primăvara acestui an meciul cu cântec dintre CFR Cluj și UTA, în urma căruia a influențat clar cursul jocului prin deciziile sale luate din „dubița VAR”. Szabolcs Kovacs a confirmat un penalty inexistent pentru gazde (ratat de Deac), nu l-a sesizat pe „central” pentru un fault de roșu al lui Deac la Roșu și nici pentru faza de penalty din finalul meciului, când portarul Sava l-a faultat pe Milosevic. La fel de adevărat este și că a contribuit la anularea unui gol pentru „feroviari” pe finalul primei părți, pentru un fault clar în atac, nesesizat de „centralul” Rusandu și apoi l-a chemat pe acesta la monitorul VAR să vadă intervenția de eliminare a lui Maglica asupra lui Vukcevic.
Ca să încheiem, la întâlnirea de sâmbătă seara, notele „fluierașilor” cad în sarcina timișoreanului Nicolae Grigorescu, în timp ce observatorul de joc vine tot din vest, de la Hunedoara, în persoana lui Romulus Gabor.


Cu un arbitraj corect, mari șanse la victorie! Dar poate fi un arbitraj corect?