UTA Arad

Kenyanul Omondi și-a început aventura la UTA în „exil”: „De abia aștept să joc la Arad, pare un stadion special. Echipele din SuperLigă nu au continuitate”


Eric Johana Omondi (29 de ani) a semnat cu UTA la începutul lunii octombrie. De atunci fotbalistul din Kenya a jucat în cinci partide pentru „roș-albi”, unul singur ca titular, cel de Cupă pierdut (0-1) cu Universitatea Craiova. De abia cu ocazia remizei (0-0) cu CFR Cluj africanul s-a remarcat în tricoul „roș-alb” prin câteva contre tăioase. La cea mai importante dintre ele, Omondi i-a pasat lui Căpușă, iar șutul fundașului a lovit bara din dreapta lui Sava.

În fiecare zi îi întreb pe colegi când vom putea juca la Arad”

Kenyanul nu a apucat să joace vreun meci pe arena „Francisc Neuman”, deoarece a sosit la Arad după începerea lucrărilor de schimbare a gazonului. El așteaptă cu emoție ziua debutului pe arena Aradului, însă până atunci vrea să-și facă treaba la Oradea, acolo unde va avea loc și duelul de sâmbătă (ora 14), contra celor de la Hermannstadt. „Am văzut filmări cu atmosfera de pe stadionul de aici, în fiecare zi îi întreb pe colegi când vom putea juca la Arad. Îmi doresc foarte mult să joc pe acest stadion, pare a fi un loc special și de abia aștept ca lucrările să se încheie. Ultima dată când am jucat la Oradea, terenul nu era la 100%, dar asta e situația în care ne aflăm acum. Nu ne putem plânge de starea gazonului, trebuie să fim concentrați, să facem ceea ce trebuie și să câștigăm duelul de sâmbătă. Meciul trecut a fost unul foarte bun, contra unui adversar de top, am obținut un egal, dar sâmbătă trebuie să învingem ca să compensăm punctele pierdute”, susține Omondi.

Omondi, al patrulea kenyan din SuperLigă: „Am un prieten care a jucat la Sepsi, mi-am luat informații”

Utistul este al patrulea kenyan care joacă în prima ligă a României, după Jamal Mohammed (Târgu Mureș, 2011-2012), Patrick Osiako (Petrolul, 2012) și Aboud Omar (Sepsi, 2019). Eric chiar a dialogat cu ultimul dintre ei înainte să semneze cu UTA. De asemenea, africanul a vorbit și cu foști elevi de-ai lui Mircea Rednic, din Belgia, acolo unde a jucat și el. „Nu îl cunoșteam pe domnul Rednic din Belgia, mi-am dat seama mai târziu că a antrenat acolo. Am avut colegi care au lucrat cu dânsul, a fost și acesta unul dintre motivele pentru care am semnat aici. Nu cred că am jucat alături de alți fotbaliști care evoluează acum în SuperLigă, dar am un prieten care a jucat la Sepsi, pe Aboud Omar. Am vorbit cu el puțin despre România și mi-a spus despre campionat, aveam nevoie de informaţii. Din ce am văzut până acum, cred că Superliga e foarte competitivă, oricine poate învinge pe oricine, nu sunt echipe care să aibă continuitate, să câștige meci de meci”, mai afirmă atacantul „roș-albilor”.

Am știut că voi avea nevoie de timp ca să mă adaptez, în curând vor veni golurile și pasele”

Kenyanul a fost aproape să ofere primul său assist în tricoul „roș-alb” în meciul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, însă acesta este convins că foarte curând realizările sale se vor vedea și pe tabelă. „Când am venit, trecuseră trei-patru luni de când nu mai jucasem un meci oficia. Am știut că voi avea nevoie de timp ca să mă adaptez, atât alături de colegi, cât și cu mediul din România. Dar acum, după fiecare meci şi după fiecare antrenament mă simt tot mai bine. În curând, numele meu va fi pe tabela de marcaj şi voi oferi şi pase de gol, fără probleme”, sună promisiunea experimentatului atacant.

A prins încredere după convocarea la echipa națională: „A fost un moment bun să merg acolo”

Odată cu transferul la UTA, Omondi a revenit și în calculele echipei naționale a Kenyei, unde a oferit un assist în această lună, în succesul cu Seychelles. Naționala sa nu va lua parte la Cupa Africii din ianuarie, deoarece nu a evoluat în preliminarii din cauza unei suspendări acordate de FIFA, însă clubul arădean va avea un alt reprezentant la turneul final, pe căpitanul Mauritaniei, Aly Abeid. „Pentru orice fotbalist este o mândrie să-și reprezinte țara. Am stat o perioadă departe de echipa națională, în unele cazuri din motive personale, iar în altele a fost din cauza selecției. Dar, de când am venit la UTA, senzația este diferită, mai pozitivă, atât la club, cât și la echipa națională. Cred că a fost un moment bun să merg acolo, să prind minute și să revin aici cu mai multă încredere, a fost important pentru mine. Nu e nicio problemă că Aly va participa la Cupa Africii, la ediția următoare voi juca și eu”, mai spune Eric Omondi.

A jucat și în Suedia, nu-l sperie temperaturile din România

Temperaturile au scăzut considerabil în ultimele săptămâni, însă Omondi e obișnuit să joace și să se antreneze și în condiții mai grele din acest punct de vedere: „Am trăit în Suedia cinci ani, frigul de acolo este la un cu totul alt nivel față de România. În România e OK momentan, nu ninge în fiecare zi, e mai bine aici”

Pe lângă UTA, fotbalistul de 29 de ani a mai evoluat în țara natală, la Mathare United, în Suedia, la Vasalunds IF, Brommapojkarna și Jonkopings, în Belgia, la Waasland-Beveren, și în Thailanda, la Muangthong United.

Rednic crede că Omondi e un atacant polivalent

Până acum, Mircea Rednic l-a utilizat pe Omondi mai degrabă în banda stângă, dar mai rar ca al doilea „vârf”. „El poate să joace lateral stânga, lateral dreapta și l-am văzut la unele meciuri în care a jucat vârf. Ăsta e un lucru bun, are viteză, tehnică bună, stângul, dreptul, lovește foarte bine mingea și mai ales contra unei echipe cu o apărare rigidă, lentă, el poate să facă diferența. Iar cu un atacant care ține de minge și face – cum zicem noi –  treaba grea, eu cred că Ormondi poate fi o soluție. Alături de Fabry și de ăsta micu, Rareș, deci am soluți”, a spus antrenorul „roș-albilor” despre fotbalistul kenyan.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Sibiul transilvan, istorie, mai aproape de standard european A făcut stadion din doua încercări, Aradul din patru. Totuși nici Șoimii, Inter, sau acest sas Herman, cu pergament medieval nu au făcut nimic în fotbal. Nu dam cu parul, dam cu statistica. Ca foști jucători, apare la rampa. De exemplu ne zâmbește din panoplie sardonic un Bogdan Mara, iscusit și la fotbal ca și la trădări ieftine. Făcea valuri și Hizo. Când faci valuri ți se acorda pașaport de București. Meciul e periculos dintr-un singur motiv. Sibiul dezinhibat. Puține echipe se pot lauda cu asta Asta vine din ceva talent și multa munca. La majoritatea ba e una și lipsește cealaltă.!! UTA cu o stagiune în care a învățat sa sufere . E pe cale sa contureze pvotii unei echipe competitive. Mai mereu intervine câte ceva , careva, în general indisponibilități neașteptate are umbla la omogenitate. Acum dacă nu te sperie o deplasare la CFR Cluj, de ce te-ai teme de o grupare abordabila, cu sprijin din tribuna. BAFTA. !!!

    23
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button