Lovitură după lovitură! Rednic știe că nu va mai juca la Arad în acest an, dar se plânge și de lipsa căldurii la stadion: „Ăsta e norocul meu!”

Luna cadourilor numai cu cadouri nu vine pentru UTA. Echipa arădeană se obișnuiește cu ideea că nu va reveni acasă până la finalul acestui an, pentru meciurile cu Farul, de pe 16 decembrie și U. Craiova, de pe 20 decembrie, dar mai întâmpină și o altă problemă. De o săptămână bună, sunt zile și nopți cu temperaturi pe minus, iar instalația de căldură de la stadionul „Francisc Neuman” nu a fost pornită.
Rednic: „Nu e totul roz, să nu mai fim așa orgolioși și încăpățânați”
Decizia aparține evident firmei Recons, administratorul arenei din Calea Aurel Vlaicu, care – la rândul ei – așteaptă să încaseze niște bani facturați clubului UTA. Se aude că restanțele la închiriere și utilități să ridică undeva la suma de 50 de mii de euro, iar Laurențiu Puf, noul director al Recons, nu reușește deloc să ia legătura cu Alexandru Meszar. Echipa este cea care suferă, iar Mircea Rednic a luat atitudine. „Ăsta e norocul meu când vin la o echipă, se schimbă și terenul, se schimbă și vestiarele, nu se mai dă căldură, bugetul e mic. Sunt greutăți, dar haideți să fie și înțelegere. Am vorbit și cu directorul (n.a. Recons), nu s-au făcut niște plăți, dar pentru asta trebuie să suferim? E foarte greu, dar ne descurcăm, nu avem ce face, nu avem altă soluție. Ar trebui să mergem să ne dezbrăcăm acolo (n.a. baza ICRTI), dar avem doar două dușuri pe vestiar, e greu. Adică ar trebui mai multă înțelegere pentru că este echipa orașului, e UTA Bătrâna Doamnă. Haideți să nu mai fim așa orgolioși și încăpățânați. Eu nu am cerut mai mult decât minimum și cred că orașul ăsta poate să asigure. Nu e echipa nimănui, e echipa orașului. Eu am ajuns acuma în 2023 să vorbim că nu avem căldură sau ajungi să stai cu fularul la stadion. Ne încăzim cu radiatoare, dar sar siguranțele. Adică să știți că nu totul e roz și cum mi-aș dori, dar băieții, de aia v-am și zis, sunt prea cuminți. Alții au făcut greve, s-au dat cu capul de pereți, nu au venit la antrenamente”, a spus antrenorul „roș-albilor”.
„Nu din vina noastră se schimbă gazonul acum, avem cheltuieli în deplasări”
E oarecum și un cerc vicios în care e implicată și Primăria, instituție care are în subordine firma Recons. Practic, Călin Bibarț și echipa sa au decis ca „operațiunea” de schimbare a gazonului să aibă loc în prim campionat, fără o ajuta cu nimic pe UTA. Clubul are cheltuieli importante cu deplasările și închirierea stadioanelor pe care joacă, Oradea sau Sibiu, iar la Arad i se cer alți bani și pentru folosirea vestiarelor de la arena „Francisc Neuman”. „Nu din vina noastră se schimbă gazonul acum, gazon care era bun în toamnă. Erau bani, dar și noi suferim financiar ca și club, cu cheltuielile pe care le avem în deplasări, jucătorii stau numai cu geanta făcută”, a adăugat Rednic.
„Normal că mi-aș fi dorit să jucăm cu 10 mii de suporteri alături, dar nu ne putem bate joc de bani și de munca oamenilor”
Și tot experimentatul tehnician pare resemnat cu privire la revenirea acasă a echipei sale pentru ultimele meciuri oficiale ale anului, când tot el era la un moment dat convins că firma Sport Fields îi va face o surpriză și va anticipa termenul de predare a noului gazon. „În niciun caz nu vom juca aici ultimele două meciuri, deoarece nu cred că vor rezolva cu terenul până atunci. Și nici nu vreau să riscăm să jucăm un meci la Arad doar de dragul de a juca, iar terenul să nu fie 100% bun de joc. Normal că mi-aș fi dorit să jucăm din nou acasă, cu 10 mii de suporteri alături, dar nu ne putem bate joc de bani și de munca oamenilor”, a mai punctat Rednic.
Laurențiu Puf, directorul Recons, nu a putut fi contactat într-o zi declarată liberă de Guvern.


Minciunile RECONS,partiale…Pe Mehelean l-au zburat pentru incompetenta,care si-a cerut majorare salariu dar nu directorii sunt vinovati,ci impunerea politica…
RECONS este o inventie a primariei,o capusa,o sugativa de bani publici,sa ma scuze jucatorul Capusa,ca tiz involuntar),care nici pricepere nu are,o rotita in caracatita incompetentei..Tot ce i s-a incredintat,s-a dus de rapa…Strand,stadion,parcari,etc…
Cand dai pe mana unor salahori bugetari,mascati in administratori,asta este rezultatul…
Ne-au trimis din nou in exil,mai rabdam…Cat?
Mint de ingheata apele…RECONS nu are nici o calitate sa opreasca incalzirea la stadion,vestiare…Tot ei au modificat proiectul initial,de la doua centrale termice mari,Buderus,la un fel de Katyusha,vreo 7 centrale de apartament,in paralel,cu toate ca au fost avertizati ca va fi un fel de amatorism…
Firma care reface gazonul a ajuns la stop joc…nu se pot recolta in Italia rulourile,din cauza ploilor abundente…
Doar ca in acest timp,s-a vorbit despre refacerea canalizarii.ca sa nu se mai inunde vestiarele…Pai nu s-a inscris nici o firma
Eu nu am nici o retinere sa scriu ca firma careia i se va atribui direct,va fi iar cei care scot castanele din jar,Drast co.Bravo…
Ce ar presupune refacerea canalizarii?Un bazin mare colector,in fata Fan-Shop….
Cica au studiat problema si hidosul bazin din beton,in fata stadionului,este ilogic..Cum sa proiectezi asa ceva?
Domnu Giro bazinul din fața stadionului nu are treabă cu canalizarea, e cerut de ISU pt securitatea antiincendiu.
De acolo se alimentează pompierii în caz de nevoie nu va mai dați cu presupusul despre chestii pe care nu le stăpâniți.