UTA Arad

UTA și Rednic au un obiectiv precis în meciul cu Hermannstadt: „Să le ținem trena celor de sus, să ne apropiem de locurile 7-8!”


UTA s-a repliat rapid după eșecul cu Olețul Galați printr-o remiză albă, contrar pronosticurilor, pe terenul lui CFR Cluj. E un punct de moral, ce readuce încrederea în vestiarul arădenilor înainte de sprintul final de dinaintea vacanței de iarnă, ce începe sâmbătă(ora 14), cu partida de acasă cu FC Hermannstadt. Impropriu spus acasă, căci arădenii se întorc pe „Iuliu Bodola”, din Oradea pentru o confruntare din SuperLigă, după remiza cu Rapidul și victoria cu Dinamo.

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Hermannstadt!

Rednic: „E normal ca Măldă să fie ambițios, așa eram și eu când jucam contra antrenorilor mei”

Confruntarea e specială din mai multe unghiuri. Mircea Rednic a debutat pe banca arădenilor, în campionat, la un meci pe teren propriu, cu sibienii. Se întâmpla în aprilie, în play-out, iar echipa sa se impunea cu 1-0 în fața unei arene „Francisc Neuman” pline ochi. Fără rezultatul maxim în acel meci ar fi fost greu de prevăzut dacă parcursul „roș-albilor” s-ar fi încheiat cu salvarea de la retrogradare, după barajul cu Buzăul. Mâine, UTA se reîntâlnește cu Horia Mladinovici, arbitrul de la primul meci oficial al „Puriului” pe banca arădean, semifinala de Cupă cu U. Cluj pe care a făcut-o franjuri și le-a furat „roș-albilor” un vis de decenii întregi. În fine, Rednic încrucișează armele cu fostul său coleg și elev de la Rapid, Marius Măldărășanu fiind considerat unul dintre cei mai buni antrenori ai noului val. „Măldă mi-a fost elev, a progresat mult, este un antrenor echilibrat. Mă bucur că nu a cedat ofertelor pe care sunt sigur că le-a avut din alte părți. Are condiții foarte, foarte bune, are sprijin din partea celor care conduc clubul, are un președinte care are experiență, lucrează demult împreună și se înțeleg foarte bine, e important să ai libertate în tot ce faci acolo. Normal că e ambițios, așa eram și eu când jucam contra antrenorilor mei. Sper că băieții mei sunt conștienți de importanța jocului, trebuie să facem pasul, să le ținem trena celor de sus și să ne apropiem de locurile 7-8, ceea ce ne am propus noi la sfârșitul sezonului regulat”, afirmă Mircea Rednic.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Hermannstadt – o echipă constantă, omogenă, cu fotbaliști carepot face diferența”

După remiza Petrolului la Voluntari, Hermannstadt e echipa de pe locul 6, „vânată” de urmăritoare, deci și de UTA, care într-un colțișor al minții se mai gândește la play-off. Distanța e acum de 6 puncte, așa că victoria e singura variantă a gazdelor de mâine pentru a rămâne în cărți pentru prezența în Top 6 la finele primelor 30 de etape. „Întâlnim o echipă constantă, omogenă, care și anul trecut și anul acesta a avut și are evoluții foarte bune. E un grup care deja se cunoaște, se înțelege foarte bine, au o exprimare bună și pe faza de apărare și pe faza de atac. Sunt foarte echilibrați ca joc, au și fotbaliști care pot face diferența. Mă refer la Paraschiv, care e cel mai avansat fotbalist al lor, Balauru sau Iancu, dacă o să joace din primul minut. Dar, noi suntem pregătiți și sper să profităm de meciul ăsta. Avem trei meciuri  acasă până la pauza din iarnă. Acasă în ghilimele, căci încă, chiar nu știm unde jucăm. Ce e sigur că meciul de campionat și cel de Cupă vor fi la Oradea, după care nu mai știm. În niciun caz nu vom juca aici ultimele două meciuri, deoarece nu cred că vor rezolva cu terenul până atunci. Și nici nu vreau să riscăm să jucăm un meci la Arad doar de dragul de a juca, iar terenul să nu fie 100% bun de joc. Normal că mi-aș fi dorit să jucăm din nou acasă, cu 10 mii de suporteri alături, dar nu ne putem bate joc de bani și de munca oamenilor”, a adăugat Rednic.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Măldărășanu: „Când se va destrăma echipa asta, probabil o să plângă după ea”

Sibienii și-au obișnuit bine fanii, care i-au contestat puțin după semi-eșecul cu Iașiu de etapa trecută, când – de altfel – Petrescu a ratat un penalty în minutele de prelungire. „După meciul trecut am intrat la vestiar și erau dezamăgiți pentru că au fost huiduiți, asta este situația. Sincer, nu mă așteptam, pentru că eu consider că trebuie să fim uniți, vor veni şi perioade mai grele, acum trecem printr-o perioadă pozitivă, zic eu. Cred că este o echipă foarte frumoasă, un grup extraordinar de bun, când se va destrăma echipa asta, probabil o să plângă după ea. Dar, asta e, mergem înainte, cei care ne vor susține ne vor susține și vom vedea”, a mai transmis antrenorul celor de la Hermannstadt.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„UTA pare mai omogenă odată cu trecerea timpului”

În fine, Măldărășanu a vorbit aplicat și despre adversarul de sâmbătă. „Am fost coleg cu Mircea Rednic în prima mea perioadă la Rapid, după care mi-a fost antrenor. Deja avem două meciuri în care am fost adversari ca antrenori, ne vedem și mâine. Îmi doresc să câștigăm, este pe undeva normal, cu siguranță și el își dorește foarte mult, pentru că au avut un parcurs mai oscilant. Chiar dacă au avut mai multe schimbări în vară, par puțin mai omogeni și pe undeva e normal că odată cu trecerea timpului să se închege o echipă. Au avut meciuri bune, meciuri mai puțin bune, noi mergem să câștigăm, asta ne dorim la fiecare meci, vom vedea dacă vom reuși”, a mai spus fost mijlocaș central, care nu va putea conta pe mijloacașul Baba Alhassan, suspendat pentru această partidă.

 

Starea gazonului de la Oradea? „Greu pentru ambele echipe” v.s. „Nici eu nu acceptam să joc pe terenul adversarului”

Unul dintre factorii importanți al disputei de sâmbătă, de la ora 14, este legat de starea terenului. „Știți foarte bine situația de la Oradea, că de vreo trei zile plouă întruna. Erau și înainte probleme cu terenul când s-a jucat Bihorul cu Timișoara. Acum, din pozele pe care le-am văzut, arată binișor, dar e clar că va fi un teren greu pentru ambele echipe. Iar eu am nevoie de jucători care sunt sută la sută, iar trei-patru dintre ei au probleme, nu s-au antrenat cu echipa în această săptămână. Dar, o să merg la fața locului chiar în ziua meciului și voi decide și în funcție de starea terenului pe cine să contez la acest meci”, a mai precizat „principalul” arădenilor, care se va gândi până mâine dacă va risca cu Freitas, Micovschi și Luckassen, în condițiile în care nu-i are deja la dispoziție pe Cooper și Ofosu. „Am auzit că terenul suferă, cum suferă de altfel multe în perioada asta, dar nu cred că va fi un avantaj pentru ei. Au jucători tehnici, nu cred că au ales Oradea doar pentru a ne pune nouă probleme, fiind o echipă care încearcă să joace. Într-adevăr, nici eu nu acceptam să joc pe terenul adversarului, poate puteau găsi alte soluții, nu este treaba noastră, jucăm acolo, vom vedea mâine cum este starea gazonului, trebuie să ne adaptăm”, a spus și Marius Măldărășanu.

Formații probabile:

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Conte, Benga, Abeid – Cr. Mihai, Freitas – Rodrigues (R. Pop), Fabry, Stahl – Luckassen.

Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, I. Stoica, Oroian –  Mino Sota, Biceanu – Balaure, G. Iancu, Jipa – Paraschiv.

Arbitri: Horia Mladinovici – Mircea Grigoriu, Cosmin Vatamanu (toți din București). Rezervă: Robert Avram (Pitești).

Camera VAR: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș), Romică Bîrdeș (Pitești)

Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)

Observator LPF: Ion Craiu (București).








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Sibiul e tot o echipa de antrenor,ca si otelul,fara vedete ,dar cu un grup puternic..sper sa nu repetam greselile din meciul cu echipa lui Dorinel,simt ca va fi ziua lui fabry..de cand am promovat, luna decembrie a fost una fara multe puncte pentru UTA,cu joc foarte slab si jucatori preocupati mai mult sa plece pe la casele lor de sarbatori decat de fotbal..acum,e cazul sa se gandeasca si la noi,sa avem un sfarsit de an linistit in care sa iernam pe un loc caldut..trebuie sa scoatem cat mai multe puncte din ultimele 4 meciuri de anul asta din care 3 foarte grele ,,acasa cu sibiu,farul si craiova..ce bine ar fi fost sa le fi putut juca in arad si cat de neinspirata a fost alegerea perioadei de executie a lucrarilor la stadion..meciurile astea s-ar fi jucat cu stadioane pline si nu stiu daca gazonul ar fi fost mult mai prost decat ce o sa avem azi la oradea..

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button