UTA Arad

Punct final în colaborarea UTA – Double Pass! „Am învățat cum să definim profilul jucătorilor de la Academie, având la bază valorile și ADN-ul clubului”





Colaborarea dintre clubul UTA și compania belgiană Double Pass s-a terminat cu succes. Aceasta s-a derulat în cadrul programului de mentorat din Strategia Tehnică a Federației Române de Fotbal și s-a întins pe 8 zile, repartizate în lunile mai, iulie, octombrie și noiembrie.

Cu acastă ocazie, invitatul special al celor de la Double Pass a fost Gabriel Calderon Pellegrino, în prezent antrenor al echipei naționale Haiti. Spaniolul a mai trecut pe la Al Hilal, Bahrain, Real Betis sau Malaga. Coordonatorul programului de mentorship a fost Sander van Praet, iar din partea FRF au fost prezenți Vlad Munteanu, managerul proiectului și Ilie Alexe, director sportiv al loturilor naționale de juniori.

În cadrul celorlalte module, subiectele principale au fost managementul clubului și al academiei, filosofia fotbalului, dezvoltarea echipei, dezvoltarea individuală, dar și teorie și practică în teren. De data aceasta, la ultimul modul, focusul a fost pe identificarea talentului și recrutare, respectiv tranziția spre prima echipă. De specificat și faptul că la acest ultim modul au fost prezenți și antrenorii loturilor naționale de juniori de la U15 până la U19.

Compania belgiană Double Pass are o experiență globală în ultimii 20 de ani, cu peste 1000 cluburi, dar și federații și ligi profesioniste din Belgia, Germania, Danemarca, Japonia, Scoția, SUA sau Anglia, iar în prezent este partenerul FIFA pentru programul de dezvoltare a talentului. „Am încheiat cele patru vizite din cadrul programului de mentorat susținut de compania belgiană Double Pass în colaborare cu FRF, în urma cărora clubul nostru a fost ajutat să își definească o metodologie clară în dezvoltarea jucătorilor. Academia noastră și-a definit o filozofie proprie ce are la bază valorile și ADN-ul clubului, un stil de joc pe care dorim să îl implementăm la toate categoriile de vârstă ale academiei. De asemenea, am învățat cum să definim profilul jucătorilor pe care academia dorește să îi dezvolte și cum putem ajuta la dezvoltarea acestora urmând planuri individuale de dezvoltare. Consider că antrenorii academiei noastre au fost foarte receptivi și deschiși la noile idei livrate de cei de la Double Pass. Sprijinul pe care ni l-a oferit Federația Română de Fotbal și cei de la Double Pass poate fi esențial pentru viitorul academiei noastre și, pe această cale, dorim să le mulțumim că ne-au ales pentru acest program de mentorat. Obiectivele viitoare ale Academiei vor fi implementarea metodologiei definite și dezvoltarea individuală a jucătorilor pentru a face pasul în fotbalul profesionist la cel mai înalt nivel”, a declarat Ovidiu Pința, directorul tehnic al Academiei UTA.











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button