UTA Arad

Dună: „Mă bucuram și mai mult dacă mergeam împreună cu UTA mai departe în Cupă, nu putea fi un joc spectaculos pe un astfel de teren”





FC Voluntari și-a atins scopul la Oradea, contra UTA-ei și s-a calificat în sferturile Cupei României Betano. Ilfovenii au fost preocupați să o țină pe formația arădeană sub ei, bazându-se și pe remiza de dintre Tunari și Buzău și la final remiza albă a ajutat-o să se califice de pe locul doi din Grupa D.

Este al doilea meci stagional încheiat cu scorul de 0-0 între cele două formații, cu „Bătrâna Doamnă” din postura de gazdă. De data aceasta meciul nu s-a mai jucat la Arad, ci pe „Iuliu Bodola” din Oradea, pe un gazon tot mai prost. „Un meci greu pentru ambele echipe, ne bucurăm că am ieșit învingători. Nu ca rezultat, ci că ne-am calificat. Felicităm toți băieții pentru că mergem mai departe, dar și pentru că au ieșit sănătoși de pe un astfel de teren, nu putea fi un joc spectaculos pe o astfel de suprafață. A ieșit un meci de luptă, cu bătaie între careuri, mai mult întâmplare. Sper să mergem cât mai sus în această competiție pentru că e o oarecare tradiție la Voluntari, Doamne ajută acum. E un obiectiv important pentru noi Cupa, nu ni s-a trasat că trebuie să câștigăm, dar cu cât mergem mai departe, cu atât mai bine. De ce să nu încercăm, aici s-a câștigat Cupa și Supercupa și trebuie să mergem cât mai departe”, a spus Marin Dună, ajutorul lui Ilie Poenaru pe banca ilfovenilor.

Practic, cei doi și-au înfruntat fosta echipă într-un meci decisiv al sezonului. „M-am bucurat că am jucat contra lor, mă bucuram și mai mult dacă mergeam împreună mai departe în Cupă, dar asta e viața, ne bucurăm noi acum. Putea să câștige și UTA, a avut câteva ocazii foarte bune, am avut și noi situații, dar prea puține. Nici nu aveam cum din punctul meu de vedere să arătăm mai mult, atât noi cât și ei, le urez baftă celor de la UTA în campionat”, a adăugat fostul atacant al celor de la FC Național.

Dună susține că Voluntariul și-a făcut calcule legate și de rezultatele indirecte. „Speram și s-a și întâmplat să fie egal la Tunari, la Craiova nu ne așteptam la alt rezultat decât la ce a fost. Dar, noi am venit să jucăm, să câștigăm, dar nu ai cum să pregătești un meci pe un astfel de teren. Am văzut cum arată suprafața în meciurile trecute și nu puteai să îl pregătești decât așa, cu minge lungă sau a doua, dar important e că ne-am calificat. Acum avem meci greu la Rapid, important să ne recuperăm fizic cât mai repede acum”, a mai afirmat Marin Dună, care a spus că obiectivul stagional al celor de la Voluntari este clasarea pe locul din campionatul trecut, adică locul 2 din play-outul SuperLigii.

FOTO: Alex Covaci (Oradea)

2 comentarii

  1. Povestea cu vulpea și strugurii. Am poftit la struguri, care s-au acrit in a doua repriza. Aici o paranteza. UTA, cunoștea în amănunt starea terenului, și mizam pe o ambiție finala fizica care putea face diferența. A venit târziu. Competiția e studiata pentru televiziuni și public. Parcursul nu convine echipelor, mai ales cele cu obiective neindeplinite. Alta data, Cupa era dirijata spre puterile fotbalistice care nu luau titlu, pentru reprezentare internațională. Asa se face ca Dinamo și Steaua au majoritatea trofeelor. E greu sa joci cu echipe secundare, deși exista și câte 30 de oameni în lot. Merita riscat numai în faze finale. Și nici atunci nu ești sigur. Sunt bine plătite locurile de clasament de la 7,8 în sus. Și în Cupa nu ești sigur nici spre final. Pățania cu U. CLUJ, când strugurii au devenit otzet de gogoșari.

    17
    1
  2. Și alta chestie. Se face echipa de început, da drumul la joc, merge binișor, și cade evident în repriza a doua. Și antrenorul și tribuna merge pe 5 titulari care intra după banca. Intra e un fel de a spune. Parca ei erau rezerve de fapt. Neincalziti parca, fără orizont, fără aport, parca încurcand și pe cei rămași. Nu știu cât mai e de jucat, de pe margine se,, sufla” ,, vezi ca vine „.. Bucuriile în fotbal durează puțin. Atenție la conectarea cu regimul de stadion-spectacol, care începe odată cu pătrunderea autocarului în incinta.!!

    12
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button