Uncategorized

Poli a pierdut la „masa verde” și și-a demis team managerul, Pecica și Lipova – dezavantajate de victoria Buziașului!






Clasamentul seriei a 8-a a Ligii a 3-a s-a schimbat oficial după ședința din această săptămână a Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal. Politehnica Timișoara a pierdut un punct în clasament, iar Phoenix Buziaș a câștigat două, ca urmare a victoriei la masa verde obținută de trupa lui Cosmin Petruescu.

În prima etapă a returului, pe terenul din Carani, cele două echipe au terminat la egalitate (0-0), cu penalty ratat de ex. lipovanul Nicolescu în cel de-al 9-lea minut de prelungire. În acel meci, însă, „alb-violeții” l-au folosit și pe Robert Curescu, care acumulase deja patru cartonașe galbene în acest sezon.

Eroarea a fost plătită cu demiterea de delegatul echipei, Ciprian Freanț. „Nu este ok, e clar că cel care a fost responsabil din păcate nu o să mai fie alături de noi – team managerul nostru are de tras consecinţele. Nu e plăcut pentru că era un om în slujba echipei. A fost un un om implicat, dar am spus-o, când e vorba de lucrurile cele mai importante…”, a spus directorul executiv Costel Pantilimon la emisiunea „Tribuna polisportivă” de la postul Tele Universitatea.

Totuși, Poli rămâne pe locul 2 în clasament, cu 30 de puncte, tot atâtea câte are și Peciu Nou, dar un golaveraj mai bun decât nou promovata timișană. Cel mai mult au de pierdut formațiile arădene, Progresul Pecica și Șoimii Lipova, care se bat cu Phoenix Buziaș pentru locul 4, de play-off. Pecicanii mai au doar două puncte avans până la primăvara în fața Phoenixului, iar lipovanii sunt pe 6, cu 3 puncte mai puțin acum decât timișenii. Campionatul se va relua în 9 martie, anul viitor.

Clasamentul seriei a 8-a a Ligii a III-a

3 comentarii

  1. Nu au de pierdut nimic echipele aradene ca toate sunt o apa si un pamant.Nu au fost in stare sa promoveze sau nu s-a vrut nici cand au dat peste adversari mai abordabili,acum cand toate jocurile sunt facute pt Bihor sau Poli,nici atat.

    0
    0
  2. Nu au avut sustinerea financiara necesara pentru promovare. Chiar daca la inceput sa spus ca vor fi ajutati pana la urma a fost praf in ochii. Din pacate toate echipele din Arad mai putin Pecica toate sunt de liga 4. Asta e realitatea . Daca mai era si Pecica in playout era un fel de liga 4 cu gust de liga 3.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button