Utistul Darius Iurasciuc își sărbătorește majoratul cu gândul la Farul: „Sunt pregătit dacă e nevoie de mine”

E sărbătoare în lotul UTA-ei, Darius Iurasciuc împlinește astăzi 18 ani, la două săptămâni după ce a debutat în SuperLigă pentru formația „roș-albă”. Tânărul fotbalist născut la Lipova a fost folosit de Mircea Rednic și pe finalul barajului de menținere cu Gloria Buzău, din vară, dar primele minute în campionat le-a bifat la Oradea, când l-a schimbat pe Mihai în prelungirile confruntării cu FC Hermannstadt.
Fundașul central din circuitul echipei naționale sub 19 ani a început fotbalul la 10 ani, încurajat de Norbert Nagy, fiul lui Roland Nagy, fost fotbalist și antrenor la UTA. „De prin clasa a treia am început fotbalul la nivel de performanță, ca să zic așa, înainte am făcut judo. Am început la Atletico Arad, cu domnul Bogdan Oneț, mai târziu un pic ni s-a alăturat la grupă și nea’ Feri Tisza, iar în ultimul an de juniorat am fost antrenat de domnul Sandu Gaica. De mic mi-a plăcut să joc fotbal, jucam la școală și cu fratele meu în curte, cât am stat la casă. L-am avut coleg de clasă pe Norbi Nagy și cu ajutorul lui am ajuns la fotbal”, își amintește Iurasciuc.
După ce a fost pe bancă cu Dinamo, în ultima etapă a play-outului din sezonul 2021-2022, o lună mai târziu, Ilie Poenaru l-a inclus pe Darius în lotul care a făcut deplasarea în cantonamentul de la Rogla (Slovenia). Aici, însă, fotbalistul s-a ales cu o recidivă și chiar a stat două luni departe de gazon. Apoi a reintrat în circuitul echipei mari cu Laszlo Balint și Mircea Rednic. „Domnul Rednic mă tratează cu respect, se vede că-i plac jucătorii tineri și mă dorește în lot. Sunt pregătit, dacă are nevoie de mine cu Farul. De asemenea, cu Alex Benga am o relație foarte bună, mai ales că jucăm pe același post. Mereu îl consult, îl întreb orice, căci la experiența lui mă poate ajuta mult. Iar el este foarte dispus să vorbească cu mine și asta mă ajută”, mai susține tânărul apărător al „roș-albilor”.
Iurasciuc este și vicecampion național en-titre în Liga de Tineret, după ce în vară UTA a pierdut cu 3-1 finala cu U. Craiova, de pe noua arenă din Târgoviște.


Un majorat de vis.! Se alătură premianților grupei promovate. Mai greu intra în primul „11,, și exista și explicație.. Postul lui e mai greu de trei ori ca a lui Pop.!! La greșeala a doua ești abandonat. Sa ne aducem aminte de greșeala de joc la Mihai cu repercusiuni de rezultat. Mulți au strâmbat din buze. E post de om,, copt” , dar schiță de jucător complet exista. Mai adăugăm și răspunderea de titular, gen, Benga și avem explicația de ce sunt asa de rare talente pe acest post.