UTA Arad

Rednic: „Mulțumit și nemulțumit, nu mi-e ușor, a trebuit să improvizez”




Ca și la Iași, UTA a lăsat impresia că se mulțumește cu puțin și în fața celor de la Farul Constanța. Diferența stă în rezultat, căci de această dată arădenii au scos, totuși, ceva, adică un punct în compania echipei campionă en-titre, față de eșecul, 0-1, în Moldova.

La Sibiu a ieșit remiza albă după un meci în general închis, cu un singur sut pe spațiul porții, cel al lui Omondi din finalul primei reprize. „Sunt mulțumit și nemulțumit. În prima repriză, cu mai multă atenție, mai multă concentrare la ultima pasă și dacă am fi luat deciziile care se impuneau, puteam să și înscriem. Cred că meritam să dăm cel puțin un gol. Nu ne e ușor, nici mie nu mi-e ușor, pentru că a trebuit să improvizez. Eric nu e un atacant, e al doilea atacant sau jucător de bandă, dar, totuși, și-a creat multe situații, a pus multe probleme fundașilor de la Farul. Cooper a avut ceva probleme la antrenamentul de ieri și nu era sută la sută, suferi când nu ai un atacant în fața porții. Păcat că nu am reușit să înscriem. Repriza a doua a fost mai echilibrată, a fost o luptă la mijlocul terenului, în care ambele echipe s-au apărat foarte bine. Atât noi cât și Farul am așteptat o greșeală a adversarului ca să surprindă”, a comentat Mircea Rednic desfășurarea partidei cu echipa lui Gică Hagi.

Fostul fundaș al echipei naționale l-a pierdut în seara de dinaintea meciului pe brazilianul Freitas și susținut că și asta l-a convins să schimbe sistemul de joc. „Am pregătit meciul cu Marcelo și Mihai în zonă centrală, ei deja au niște automatisme. Așa, a trebuit să schimb, să joc cu Micovschi la mijlocul terenului, dar s-a descurcat foarte bine, a făcut un meci bun. Și Andrej, în prima repriză cam toate acțiunile periculoase de la el au pornit. Am jucat cu trei fundași ținând cont și de ultimele meciuri ale adversarului, când au jucat cu doi atacanți. Din acest punct de vedere, ne-am închis foarte bine, au jucat foarte bine cei trei fundași centrali. Păcat că n-am pus probleme, mai ales în repriza a doua, m-aș fi așteptat mai mult și de la Aly și de la Tibi, să apară mai mult pe benzi, să vină cu centrări, dar n-au prea făcut-o. Dar, mă bucur că n-am luat gol, cu sistemul cu care am jucat i-am blocat foarte bine în prima repriză, când au jucat cei doi atacanți, plus Budescu. În ultimele etape au înscris foarte multe goluri, aici nu au reușit, nu știu dacă au avut vreo ocazie clară în prima repriză și nici în a doua”, a adăugat Rednic.

Una peste alta, experimentatul tehnician e consideră bune cele două remize din sezonul regular cu trupa lui Gică Hagi. „Mă bucur că nu am pierdut contra Farului în acest sezon, nu ne putem compara cu ei, la noi totul a fost de la început un „du-te, vino”. Ei deja au niște automatisme care s-au creat, sunt mult mai omogeni decât noi”, a mai afirmat Rednic.

FOTO: Vlad Sîrb 








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Ce ai tu împotriva lui Rareș Pop ? Îl bagi doar în prelungiri min. 93 sau 91 ???? Nu te fut@e cu noi suporterii ca o iei in barbă!!!

    4
    21
  2. E lupta în liga, nu e timp de sacrificat copiii. Rednic a trăit pe gazon astfel de momente. Ca fotbal e furtună nu zile cu soare, echipa a coborât la nivel minim. UTA, mereu la limita unei comportări care permite doi, chiar trei tineri.

    6
    3
  3. Foarte surprinzatoare aceasta decizie a lui Rednic.Al doilea meci la rand cand Rares Pop este tinut rezerva tot meciul dupa ce a fost titular de drept ? Ceva s-a intamplat de nu joaca, spune Domnule Rednic care este adevarul ? Daca era titular in locul lui Omondi ,cu siguranta juca mult mai bine si sansele ca, UTA. sa inscrie erau mult mai mari. Fa curatenie in pauza de iarna si fii mult mai atent la ce jucatori aduci la UTA. !!!

    10
    6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button