SuperLiga, etapa a 22-a: Voluntariul ia un punct cu Oțelul, suficient pentru a trece de o echipă UTA tăvălită serios de liderul FCSB!

Vineri
Sepsi Sfântu Gheorghe – Poli Iași 6-0
SuperLiga s-a dezghețat în 2024 cu scorul campionatului. În Secuime, Sepsi a dezintegrat-o pe Poli Iași și pare a fi în mare formă înainte de vizita la Arad, de peste 8 zile. Ștefănescu a fost omnul partidei cu o „dublă”, teamul neamțului Storck beneficiind și de două penalty-uri. Dacă jocul lui Sepsi a arătat excelent, cel al ieșenilor a fost mizerabil. Moldovenii s-au pregătit pe plan local în ultimele două săptămâni, iar rezultatul a fost dezastruos. Formația din Sfântu Gheorghe își consolidează poziția de play-off, după ce la un moment dat era în plină zonă a „nisipurilor mișcătoare”, iar Iașiul va rămâne sub UTA și după runda cu numărul 22.
Rapid – FCU Craiova 1948 4-3
După cele 6 goluri de Sfântu Gheorghe au urmat alte 7 în Giulești și un meci de povestit nepoților. FC U Craiova avea 3-1 pe tabelă după 76 de minute, dar finalul a fost al echipei lui Cristian Bergodi. Penalty-ul din care gazdele au revenit în joc a fost contestat de olteni, după care Onea și Burmaz l-au învins prea ușor pe Gurău. Kosovarul Krasniqi și sârbul Burmaz au marcat chiar la debutul la Rapid și mai trebuie menționat că oaspeții au încheiat meciul în 10 oameni, fiindcă Negru s-a accidentat și Constantino nu a mai avut dreptul la schimbări. Și chiar înainte de golul de trei puncte al „alb-vișiniilor”, Blănuță a avut pe dreptul pasa decisivă pentru Chițu în fața porții, dar a preferat un șut pe lângă poartă.
Sâmbătă
Universitatea Cluj – FC Hermannstadt 2-1
„Șepcile roșii” i-au întors pe vecinii sibieni după un joc mai bun. Gazdele au ratat mult în prima parte, în timp ce formația lui Măldărășanu a fost extrem de pragmatică și Paraschiv i-a pus pe tavă mingea de 0-1 italianului Murgia. Golurile trupei lui Ioan Ovidiu Sabău au purtat pecetea românilor. Șutul lui Chipciu a „explodat” sub transversală, iar D. Popa transformat în golul de trei puncte pasa magistrală a lui Nistor. Clujenii vor termina în zona play-off etapa a 22-a dacă Farul nu câștigă mâine, la Craiova.
Petrolul Ploiești – Dinamo 1-0
„Câinii roșii” au prins curaj două cele două victorii la rând pe final de 2023, dar au fost puși cu botul pe labe de…„lupi”. Florin Pârvu a scăpat de demitere în pauza de iarnă, iar Petrolul a reacționat cu o prestație solidă, cu destule ocazii și golul frumos al lui Jair, după assistul lui Doua. Marian Barbu le-a anulat prahovenilor un penalty, după ce a fost chemat la VAR să vadă că duelul dintre Patriche și Musi nu era de fault. Ploieștenii se apropie din nou de play-off, dar mai ales stă încă departe de zona cu probleme, acolo unde Dinamo e bine înfiptă.
Duminică
FC Botoșani – CFR Cluj 1-0
Cel de-al doilea mandat al lui Andrea Mandorlini pe banca lui CFR Cluj s-a încheiat după eșecul de pe terenul ultimei clasate. „Cura” Bogdan Andone la Botoșani a funcționat din prima la Botoșani, iar reușita lui Florescu, de la mijlocul reprizei, secunde a fost suficientă pentru trei puncte imense în contul „lanternei” care ajunge la un singur punct în spatele lui Dinamo. La final, patronu Neluțu Varga a anunțat demiterea italianului Mandorlini, iar în cursul serii a anunțat și numele noului antrenor. „Am vorbit cu Mutu. Ne-am înţeles, da. Astea sunt detalii pe care mâine le vom stabili (n.r. durata contractului şi alte aspecte legate de contract), dar am stabilit că el va fi. Detaliile contractuale le discutăm mâine”,a declarat Nelu Varga, conform AS.ro.
Universitatea Craiova – Farul 1-2
Două dintre cele mai ofensive echipe din SuperLigă au oferit un meci spectaculos, însă doar cu trei goluri. Au fost ratări mari de-o parte și de cealaltă, campionul lor fiind „faristul” Munteanu. Însă, acesta din urmă a și marcat o dată, cu ușoara deviere a lui Maldonado. Era reușita de 1-2, de dinaintea pauzei, Crețu egalând la un moment dat reușita din startul partidei a lui Rivaldinho. Pentru olteni e al patrulea meci fără victorie și prezența în zona play-off nu mai e o certitudine. Bulgarul Petev găsește tot mai puține explicații, în afara greșelilor elementare ale elevilor săi. Cu succesul din Bănie, echipa lui Gică Hagi urcă pe poziția a 6-a, peste U. Cluj.
Luni
FC Voluntari – Oțelul Galați 1-1
Cele două echipe și-au împărțit reprizele și implicit și golurile. Trupa lui Munteanu a fost mai bună în prima parte, iar colosul Cisse a marcat cu capul primul său gol în SuperLigă pentru scorul pauzei: 0-1. Elevii lui Dună și Poenaru au jucat mai bine în partea a doua, și-au creat destule ocazii și au obținut o egalare meritată cu 10 minute înainte de final, grație golului ex. fcsb-istului Boboc. De menționat că Istvan Kovacs s-a făcut de râs dictând un penalty pentru ilfoveni, dar VAR-ul l-a corectat pe arbitrul FIFA, care apoi a dat „galben” pentru simulare. Punctul le-a fost suficient ilfovenilor pentru a o întrece pe UTA pe locul 12 și să scape, deocamdată, de locul de baraj.
FCSB – UTA Arad 4-0
UTA a avut prima ocazie mare pe „Arena Națională”, dar „capul” lui Lopez din numai 4 metri s-a dus în transversală. Arădenii au încasat din nou gol din fază fixă, pe axa Căpușă – Fabry, primul greșind decisiv și la golul doi al celor de la FCSB. Slovacul a trimis în peluză mingea pe care scria 2-1 la pauză și Rednic a schimbat ambele „oi negre” la pauză. Debutant la UTA, finalizarea lui David a fost deviată în corner de Radunovic, după care liderul din SuperLigă s-a distanțat fără probleme, după un penalty și reușita ex-ului Miculescu. Arădenii își complică situația în clasament și are meci tare acasă peste doar 5 zile, cu Sepsi.
Vineri, 19 ianuarie
Sepsi Sfântu Gheorghe – Poli Iași 6-0
Ștefănescu 19, 84, C. Matei 36 – penalty, N. Păun 42, Kallaku 63, Bălașa 88 – penalty
Rapid București – FCU Craiova 4-3
Krasniqi 43, Rrahmani 76 – penalty, Onea 80; Burmaz 90+4 / Albu 25, Baeten 51, Blidar 56
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Sâmbătă, 20 ianuarie
U Cluj – FC Hermannstadt 2-1
Chipciu 65, D. Popa 77 / Murgia 62
Petrolul – Dinamo 1-0
Jair 80
Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!
Duminică, 21 ianuarie
FC Botoșani – CFR Cluj 1-0
Florescu 67
Universitatea Craiova – Farul 1-2
Crețu 36 / Rivaldihno 14, L. Munteanu 43
Luni, 22 ianuarie
FC Voluntari – Oțelul 1-1
Boboc 80 / Cisse 11
FCSB – UTA Arad 4-0
Olaru 20, 22, 66 – penalty, Miculescu 82
Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu FCSB!
Clasament

Etapa următoare:
Vineri, 26 ianuarie 2024
Ora 20.00 FC Farul Constanța – FC U Craiova 1948
Sâmbătă, 27 ianuarie
Ora 14.00 UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 17.00 SC Oțelul Galați – FC Petrolul Ploiești
Ora 20.00 Dinamo București – FC Rapid 1923
Duminică, 28 ianuarie
Ora 14.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Ora 17.00 Politehnica Iași – Universitatea Cluj
Ora 20.00 Universitatea Craiova – FCSB
Luni, 29 ianuarie
Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari
FOTO: Sepsi OSK (facebook)


Lecții ce nu se vor repetate nicicând. Un FCU Craiova cu potențial artistic și tehnic de nivel spectacol cu regizor de mana a treia, depășit de propria neputință. Mititelu pedepsit de o soarta potrivnica , deși iubește adevărul în fotbal. RAPID !?? O echipa mai mereu de bătut. Depinde de concurent.