UTA Arad

Micovschi a avut golul cu numărul 6 în picior, dar exultă pentru victoria echipei sale: „Important pentru clasamentul nostru”




După un singur meci ca fundaș stânga, Claudiu Micovschi a fost readus mai aproape de poarta adversă de Mircea Rednic. Mai mult, în partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe, mijlocașul împrumutat de la Rapid a trecut în dreapta, unde i-a pus mari probleme lui Fl. Ștefan cu viteza sa.

Micovschi a reușit și pasa la golul doi al lui Rodrigues, portughezul punând și el creativitate prin driblingul scurt în fața lui Kecskes. „Ne bucurăm foarte mult pentru această mare victorie, mai ales după aceste patru luni petrecute în afara Aradului. E o victorie foarte importantă pentru noi, pentru clasamentul nostru. Ne bucurăm cu toții și cred că fanii și-au spus cuvântul și astăzi. La revenirea asta m-am simțit chiar foarte bine, e o emoție plăcută să joci cu stadionul plin de fiecare dată la Arad și cel mai important lucru a fost că am câștigat astăzi. Am avut și puțin noroc, dar, până la urmă, ți-l faci și singur, în fața unei echipe puternice ce a început cu dreptul anul 2024. Ne bucurăm că totul a fost de partea noastră, probabil mâine avem o zi liberă și de luni începem din nou treaba ca să pregătim meciul de la Cluj, care e mai important. Obiectivul nostru este mereu următorul meci și după aia vom vedea ce va fi”, a spus tânărul fotbalist cizelat în fotbalul italian.

Micovschi putea marca cel de-al șaselea său gol stagional, dacă nu ar fi greșit o execuție simplă la tripla ratare a arădenilor de pe finalul primei reprize. „A fost o bâlbâială, la început doar am șlefuit-o puțin și mi-a rămas tot acolo și din păcate am nimerit adversarul direct în spate și asta e. Am avut ghinion la acea faza, dar cel mai important este că am câștigat. Sunt zile și zile, a trecut, nu mai stau să mă gândesc la acea greșeală, importante sunt cele trei puncte. Sper ca să marchez cât de curând și să fac pe toată lumea mulțumită”, a mai explicat fotbalistul împrumutat de UTA de la Rapid.

FOTO: Mălina Guler

 








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Sper că acest inimos jucător să rămână la UTA!
    Merită din plin!
    Dacă la Cluj scoatem puncte, altfel stăm de vorbă.
    Succes băieți, jucați cu dăruire căci acest micuț oraș, vă susține și vă iubește deoarece e, cred că singura bucurie ce ia mai rămas.
    Ca să o ducem din ce în ce mai greu are grijă acest partid nefast PNL care a distrus orașul. E cel mai scump și cel mai prăpădit din vestul țării.
    MULȚUMIM PNL !
    SPER SĂ NU VĂ MAI VOTEZE NIMENI… DESTUL…

    14
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button