UTA Arad

Brigada „Red Ladies”, pata de culoare din galeria UTA-ei: „Suntem unice!”+ FOTO




Odată cu echipa favorită și suporterii UTA-ei s-au întors acasă. Vestea decesului lui Alex Beldea, la nici 29 de ani împliniți, i-a îndoliat pe „ultrași”, care au adunat și bani pentru familia greu încercată a camaradului lor. Iar echipa lui Mircea Rednic a câștigat și pentru Alex, așa cum spunea căpitanul Benga la final: „Trecem printr-un moment în care suflarea utistă a pierdut doi oameni care iubeau clubul. Unul din tribune, care venea mereu la meciuri, apoi unul de pe teren, un jucător mare pentru istoria clubului (n.a Iosif Lereter). Principalul motiv pentru care am câștigat e că ne-am conectat cu istoria clubului”.

Însă, galeria utistă a celebrat și noua brigadă de fete, „Red Ladies”. Aceasta a fost înființată de Ramona Elena, cunoscută fană pentru acte de caritate pentru copiii bolnavi, nelipsită și de la meciurile din deplasare ale echipei lui Mircea Rednic. „Sunt foarte multe fete care iubesc clubul UTA și ne-am gândit să înființăm această brigadă. Nu ne-am inspirat de nicăieri, asta am simțit să facem. Eu zic că și băieții din galerie ne vor susține, vor fi alături de noi, sperăm să-i facem o surpriză frumoasă și echipei. Bătrâna Doamnă e unică în țară și așa suntem și noi”, spune cea care a pus bazele facțiunii de fete încă de anul trecut, dar pe care a inaugurat-o doar ieri, la revenirea acasă a „roș-albilor”, după patru luni de pribegie.

Galerie foto de la UTA – Sepsi 2-1 semnată de Mălina Guler








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button