Mircea Rednic și fiica sa au salvat două cățelușe condamnate la moarte în Adăpostul din Arad: ”Un abonament la UTA pentru cine adoptă următorul câine” + VIDEO

Mircea Rednic e de aproape un an la cârma „Bătrânei Doamnă” a fotbalului românesc și Aradul i-a devenit a doua casă. Experimentatul tehnician a început să cunoască destul de bine problemele și realitățile orașului de pe Mureș, iar înainte cu două zile de meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe și-a făcut timp să viziteze Adăpostul de Câini de pe Calea Bodrogului, de unde a salvat două suflete.

Mircea Rednic are 15 câini și încurajează adopția: ”Ofer un abonament la meciurile UTA-ei!”
Mircea Rednic și fiica sa Luana au adoptat două cățelușe aflate de ceva timp la adăpost și, conform regulilor, nu mai aveau mult de trăit. „Am înțeles că cele două cățelușe urmau să fie eutanasiate, trebuiau urgent salvate. Tocmai ne-au murit doi câini de la casa noastră din București și împreună cu Luana am decis să adoptăm de la Arad, cu toate că, știm cu toții, adăposturile din toată țara sunt pline cu aceste suflete chinuite. Aici (n.a. la Arad) este și o doamnă foarte iubitoare, implicată, mi-a prezentat cazul lor. Eu m-am atașat rapid de unul dintre ei și apoi am mai luat unul. Cățelușele au și ajuns la București, pentru moment le vom carantina până suntem siguri că sunt sănătoase, le va vedea veterinarul, iar apoi vor fi libere alături de ceilalți zece câini din curtea noastră. De fapt, vor fi 11, căci mai vine unul de la Sibiu. Mai am cinci câini și la părinți, la Dej, aș salva și alții dacă aș putea. Dar, chiar aș dori să fac un apel pentru toți, arădeni sau din alte orașe, să adopte, să salveze. Eu chiar voi oferi un abonament la tribuna I la meciurile UTA-ei celui care va adopta primul un câine de la adăpostul din Arad”, ne-a transmis tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Una dintre cățelușe are deja un nume. „Îi spunem Alba, fiindcă tocmai am pierdut un câine pe care-l chema Albul. Pe cealaltă probabil o va boteza Luana, ea este cea care e mai tot timpul cu ei”, mai spune Mircea Rednic.
Mulțumiri publice pentru Mircea Rednic și fiica Luana: ”O adopție înseamnă iubire, dăruire”
Doamna implicată în salvarea câinilor de la Adăpostul din Arad a ținut, la rându-i, să-i mulțumească public antrenorului UTA-ei. ”Au fost adoptate. Mulțumesc domnului Mircea Rednic și fiicei sale Luana Rednic pentru șansa oferită acestor două fetițe superbe. Cînd vrei să faci o faptă bună, sufletească, nu cred că mai contează detalii (vîrstă, talie, sex). O adopție înseamnă șansa lor, o adopție înseamnă iubire, dăruire, răbdare, implicare de-a fi alături de ei pe parcursul vieții lor, responsabilitate. Vă mulțumesc” – a spus Pollo Lili pe facebook.


O inițiativă lăudabilă și un exemplu de urmat .
Frumos gest, am o propunere luana, cățeaua aia mai retrasă, închisă la culcare să o numească pixie, forza uta oriunde, oricând 🍺🖐️
Jos palaria! Bravo!
Un lucru placut la Mircea Rednic e că s-a interesat din start de ce înseamnă UTA pentru oraș, nu e doar un pasager. Și acum iată se implică și pe plan social. Bravo domniei lui
Bravo lui! Pe cand „BRAVO NOUA”!? Nimeni!? Nici un angajament!? …. Am de 2 ani un caine adoptat de la adapost, asa ca, haideti, …. curaj! Poate o SCU, sa organizeze o zi a suporterilor cu caini, …., pisici, adoptate! Hai! ACTIUNE!
Frumos !