Baschet

„Galben-albastrele” merg după puncte pe terenul ultimei clasate și le țin puncte constănțencelor pentru locul 2!







E săptămâna în care vom afla configurația finală a clasamentului sezonului regular al Ligii Naționale Getica 95 de baschet feminin. În runda finală, FCC UAV Arad joacă miercuri, de la ora 16, pe terenul ultimei clasate, CSM Târgu Mureș, formație cu o singură victorie din 13 etape.


În tur, „galben-albastrele” au făcut un antrenament cu public și au oprit tabela la 90-43. Prin urmare, ar trebui să fie o simplă formalitate pentru elevele lui Miroslav Popov și Dan Moraru, care rămân extrem de interesate de derby-ul ultimei runde, dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și CSM Constanța, partidă ce se joacă joi, de la ora 19.


Arădencele îi țin pumnii formației de pe Litoral, care are victorii pe linie în prezenta ediție a LNBF și, dacă ar câștiga și ultima partidă din sezonul regular, ar trimite-o pe campioana en-titre pe locul 3 în clasament, sub FCC UAV Arad. Pentru teamul de pe Mureș, avantajul terenului propriu în semifinale ar fi un atu important chiar împotriva „alb-verzilor”, care au cedat fără drept de apel în urmă cu o săptămână în Polivalenta arădeană, cu 47-63!

Echipa din Târgu Mureș contează și pe ex-arădencele Dora Ardelean și Rebecca Lipovan, iar una dintre ele chiar a fost remarcată de Miroslav Popov. „Am jucat și amicale cu echipa din Târgu Mureș, iar în campionat le-am învins la Arad la aproape 50 de puncte diferență. Au o echipă foarte tânără, fără experiență, doar Dora Ardelean are o experiență considerabilă, dar celelalte sunt foarte tinere. Trebuie să ne folosim de acest avantaj al nostru în ceea ce privește experiența și să ne facem jocul. Suntem cu siguranță echipa mai bună, dar trebuie să demonstrăm asta pe teren”, a declarat experimentatul antrenor sârb.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button