Începe campania de primăvară în Liga IV-a Arad, ce mutări au făcut combatantele și cine arbitrează prima rundă a returului?

Fotbalul județean arădean se „dezgheață” oficial sâmbătă, cu ocazia primei etape a returului Ligii a IV-a. Se anunță o primăvară plină de emoții și suspans în special pentru lupta la vârf, acolo unde nu mai puțin de cinci echipe au șanse reale să devină campioane județene și să reprezinte județul la barajul de promovare în eșalonul trei.
Din postura de campioană de toamnă, Viitorul Arad are un mic avantaj, pe care încearcă să și-l apere sau chiar să și-l mărească bazându-se și pe transferurile de la Periam și Buziaș. De acolo au venit portarul Victor Gârlea și atacantul Alexandru Bădăuță, dar importante sunt și întoarcerea din împrumutul de la Lipova a juniorilor Flavius Bulboacă și Denis Blickling. Totodată, în stafful tehnic a apărut și Alexandru Radu, preparatorul fizic al lui Laszlo Balint. Flavius Moisă, ajutorul lui Flavius Pavel pe banca tehnică, a intrat în stafful Academiei UTA din această iarnă.
Păulișana Păuliș l-a readus la mijlocul terenului pe Dumitru Schinteie, dar și pe Alexandru Găvrilaș, de la Socodor. Unirea Sântana s-a întărit între buturi, cu Leonard Mureșan, mijlocașii Dumitru Copil și Ishimaru Ryoudai și atacantul ghanez Ayemantey Abraham. Frontiera Curtici a răspuns și ea cu jucători de mare experiență, precum atacantul Andrei Sulea și fundașul Adrian Gurban. Victoria Felnac e singura echipă din Top 5 ce și-a schimbat și antrenorul, în locul lui Lucian Ciba sosind Dănuț Mițiți. Campania de achiziții s-a orientat spre juniorii Raul Belea (Pecica) și Eric Rozsa (Viitorul)
În cele din urmă, Șoimii Șimand a pus mâna pe Cătălin Martin, dar numai după ce mijlocașul care s-a despărțit de Sântana și-a mai multe investigații medicale. CS Beliu avea nepărat nevoie de un portar și l-a găsit pe Alexandru Mitrea, dar i-a mai luat și pe juniorul Chifa, de la Bocsig și l-a „repatriat” pe Mașniță, de la Buteni. Și CS Glogovăț a mutat între buturi, cu Paul Șoltesz, dar și la mijloc cu Romeo Onețiu și Raul Borhan. Podgoria Pîncota a reușit să-l convingă pe George Pirtea (ex. Socodor), dar l-a mai luat și pe Lică Grigorean în linia mediană, iar atacantul Ispas s-a întors de la Sebiș.
Victoria Zăbrani a fost cea mai activă formație pe piața transferurilor, aducând nu mai puțin de 8 jucători, respectiv portarii Brutyo și Icze, fundașii Turcu și Stoin, mijlocașii C. Gâlcă și Zubașcu și atacanții Goia și Ghergar. Poate la fel de activă a fost și Victoria Nădlac, care și-a asigurat serviciile lui: Andrei Cighirean, în poartă, fundașii Florin Sturz și Leon Pinti, plus mijlocașii Claudiu Goldiș, Bobu Isac, Paul Beracko și Denis Dancă, ultimii doi de la Felnac. Athletico Vinga mai degrabă s-a despărțit de jucători și chiar a avut gânduri de retragere în această iarnă. I-a transferat totuși pe fundașul Alin Vidican și mijlocașul Ben Oni Sterciuc
Voința Macea s-a înțeles din nou cu Flavius Băd, care plecase de la Beliu, dar i-a mai transferat și pe fundașul Guțu și mijlocașii Busuioc și C. Morar. Ultimele clasate, Național Sebiș și ACB Ineu nu au adus jucători de la alte cluburi, ci au preferat să promoveze tineri de la echipele de juniori. Evident Ineul pune preț pe campionatul Ligii a 3-a, dar cel puțin sâmbătă, cu Șimandul, va conta pe mulți dintre titulari, făcând o ultimă repetiție pentru partidele din eșalonul superior.
Așadar, sâmbătă se pleacă la drum în campania de primăvară cu reflectoarele puse pe meciurile de la Felnac, Vladimirescu și Sântana, unde arbitrează Jurcă, Herțeg și Coroban. Suspendații primei runde sunt Mâneran și Călăcean (Beliu), I. Rus (Șimand) și Sinkovicz (Nădlac). Zăbrăneanul Cleuță va sta în runda secundă, când Victoria joacă la Șimand.
Sâmbătă, 2 martie 2024, ora 11
Podgoria Pâncota – Voinţa Macea
Arbitri: Sebastian Mako – Gabriel Hărduţ, Remus Naghi. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Ioan Hamza
ACB Ineu II – Şoimii Şimand
Arbitri: Alexandru Gornic – Emil Arsa, Denis Calnacov. Observatori AJF: Mihai Jivan, Gheorghe Petrișor
CS Glogovăţ 2013 – Viitorul Arad
Arbitri: Dorinel Herțeg – Alina Mihoc, Zoltan Nagy. Observatori AJF: Leontin Buda, Eugen Roșu
Sâmbătă, 2 martie 2024, ora 15
National Sebiș – Frontiera Curtici 2004
Arbitri: Alin Deac – Lucian Berariu, Liviu Iacob. Observatori AJF: Traian Enoiu, Andras Mako
Unirea Sântana – CS Beliu
Arbitri: Cristian Coroban – Andreea Şuşcă, Ciprian Pătroi.Observatori AJF: Mircea Toderici, Marcel Vida
Victoria Felnac – Păulişana Păuliş
Arbitri: Tudor Jurcă – Sergiu Găluți, Sebastian Pantea. Observatori AJF: Oliver Biro, Daniel Scridon
Victoria Nădlac – Athletico Vinga
Arbitri: Alexandru Vasi – Silviu Mocanu, Emil Cristea. Observatori AJF: Mircea Bondar, Marian Nedelea
Victoria Zăbrani stă



La Felnac a ajuns și Tautan(UTA)