UTA îl pierde pe Tudorie pentru cel puțin trei săptămâni, dar Rednic îl așteaptă pe Imoh Ezekiel și un fundaș stânga de națională!

UTA a pierdut cu 4-1 în Giulești, cu Rapidul, dar a rămas și fără ultimul jucător transferat pentru cel puțin trei săptămâni. Intrat pe gazon în minutul 77, Alexandru Tudorie a suferit o ruptură fibrilară, pentru care Mircea Rednic își asumă o parte din vină. „Nu cred că a intrat 100% refăcut, mai ales că ultimul antrenament l-a făcut separat. Iar aici îmi reproșez că nu sunt genul de antrenor care folosește jucători care au avut ceva probleme. S-a întâmplat cu Vlad Morar săptămâna trecută, dar el a făcut un test înainte, dar cu Tudorie nu am mai avut timp să facem. El cred cred a simțit că nu e bine, dar a vrut să joace și acum e out pentru minim trei săptămâni”, a spus tehnicianul arădenilor.
Tot acesta a mai anunțat o problemă în dreptul celui de-al treilea portar, Denis Lungu Bocean, care a resimțit o durere la genunchiul operat și a confirmat indisponibilitatea mai veche a lui Stahl. Digo Rodrigues și Marcelo Freitas au acuzat mici probleme musculare spre finalul meciului cu Rapidul, dar ar trebui să fie apți pentru meciul de mâine. „Au făcut contracturi pe fond de oboseală. Ambii s-au cerut afară, căci eu le zic mereu, ca atunci când simt că nu mai pot să lase locul altor jucători. Eu asta prefer…bine, câteodată nu prefer, pentru că cei care au intrat în ultimele două meciuri chiar nu au adus un plus. Aș fi vrut măcar să fie la nivelul de ritm al celor care au jucat înaintea lor, dar nu s-a întâmplat asta”, a mai afirmat Rednic.
Altfel, „principalul” arădenilor a confirmat faptul că este pe cale să primească și ultimele două întăriri în acest sezon. Iar sosirea nigerianului Imoh Ezekiel e chiar binevenită, ținând cont de problemele lui Tudorie sau cele de randament ale lui Morar. Totodată, Rednic susține că a fost identificat și fundașul stânga, care își așteaptă în capitala Angliei viza pentru România. „Imoh își viza astăzi și sper ca săptămâna viitoare să vină celălalt. Și-a depus dosarul la Ambasada României din Londra și cam într-o săptămână vine. Deci o să-i avem după întrerupere, avem nevoie de fundaș stânga. Diogo se descurcă bine și în stânga, are un joc consistent și pe faza de apărare și pe cea de atac, dar aș vrea să am un fundaș stânga de meserie. E titular în echipa lui națională și sper să vină aici până în vară cu opțiune, adică avem și timp să îl vedem. Nu mai vreau altceva, deși au mai apărut iar tot felul de soluții. Nu mă mai interesează, nu vreau să creez o concurență numai de dragul de a crea și, în plus, e și problema financiară”, a mai afirmat tehnicianul arădenilor.
Singurul fundaș stânga de națională liber de contract în acest moment, conform transfermarkt, este jamaicanul Kemar Lawrence. Acesta are 31 de ani, e cotat la 400 de mii de euro și a jucat și la Anderlecht, în Belgia, acolo unde Mircea Rednic a păstrat destule relații.


Morar și Tudorie. Și Rednic cu mici slăbiciuni mai mult sentimentale decât profesionale. Nu e singurul, chiar Hagi. Șansă în alb la jucători nesiguri, care răspund la provocare, dar cu rezultate și mai nesigure. E bine ca vor în același timp acoperire funcțională, nu neapărat numerica. Undeva pornirea asta nu implica o tragedie, și rezida în propriul trecut de jucător al antrenorului. Poate și el a simțit cândva nevoia unui cec în alb, deci sentimentalism. Ni se pare totuși, la contracte cam periculos. Am înțeles ca Tudorie are contractul fostului Keseriu, adică 15 mii euro.
Ne pare rau,cimitirul elefantilor de la UTA este plin.
Drum bun Tudorie(cu toate ca imi musc limba,am sperat in calitatile lui).La UTA nu este sanatoriu de refacere,la fel cum nu a fost nici pentru altii.
Din bun simt,ar trebui sa se ceara plecat,bineinteles fara restante.Cat si ce a prestat,sa si primeasca.
PS:o rezervare,va rugam pentru doua bilete doar dus…vrea si Morar unul si nu gaseste…
In fotbal nu exista loc de sentimentalisme,nici macar la exersatul si experimentatul Rednic!
Nu exista asa ceva, 15 mii la contract, e o aberatie suma asta , sunt doar doua contracte mai mari dar care nu trec de 10 mii
Cifra 15 mii e din prosport ! E credibil, a fost rugat insistent sa vina de către Rednic. Sume speciale, pentru veniri speciale, una, doua, au rămas. Ele sunt confidențiale și nu pot date publicității.
Tudorie nu a ramas la Sepsi pt 12.000..Despre ce discutam?
Tudorie a plecat in Arabia pe cai mari , dar din pacate rezultatele lui nu au fost stralucite acolo , sa intors in Romania sa isi relanseze cariera la UTA , nu sa dea un tun financiar , dar are si unele bonusuri de performanta pe care daca le indeplineste ii pot ridica venitul spre ceea ce se zvoneste , dar asta ar insemna sa fie cel mai bun transfer reusit de noi in ultimul deceniu
Băi dar nu mai este nici un pic de rușine la oamenii aștia din staff-ul de la UTA? Ne iau de proști? Sigur că da…. Nigerieni, jamaicani, tudorieni, niște neica nimeni…. Pe bune?
Nici vorba de 15000 la Tudorie. Mi se pare ca l-am auzit pe Rednic spunand 8000(care si astia nu-s putini), sau am citit..chiar nu-mi aduc aminte, dar 15000 in nici un caz.
Si eu am sperat ca ne va ajuta in ultimele meciuri din campionatul regulat dar accidentarea asta nu-i ok deloc.