UTA se agață de ultimele speranțe de play-off în fața Craiovei lui Mititelu! Rednic: „Cum-necum, trebuie să câștigăm, prefer să jucăm mai slab”

Vizitele în capitală nu i-au prins deloc bine UTA-ei în 2024, care a luat 8 goluri de la primele două clasate: 0-4 cu FCSB și 1-4 cu Rapid. Însă, cel puțin în meciul cu giuleștenii, formația arădeană nu a arătat deloc rău, dar a plătit scump greșelile mari personale comise în minutul 1 de Benga și la 2-1, spre final, de Omondi. În ciuda eșecului, arădenii păstrează șanse la play-offul SuperLigii, cu condiția să ia maximum de puncte din ultimele două partide ale sezonului regular. Iar programul nu e tocmai rău, atâta timp cât „roș-albii” vor avea în față formații aflate sub ea în clasament, FC U Craiova și Dinamo. Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Rednic: „Au un conducător-antrenor care se implică, care are puterea de a mobiliza grupul”
Orice calcule pleacă de la partida de sâmbătă (ora 14), când pe arena „Francisc Neuman” vine oltenii lui Adrian Mititelu. Aceștia sunt pe poziția a 13-a, cu 31 de puncte, cu 6 mai puține decât „Bătrâna Doamnă”, aflată pe 9. Patronul teamului din Bănie s-a săturat după exact o jumătate de sezon regular de Giovanni Constantino, fără – însă a-i găsi un înlocuitor italianului. Soluția găsită e internă, în persoana lui Valentin David, antrenorul cu portarii, însă Mircea Rednic dă de înțeles că patronul echipei este cel care poate crea „șocul”. „Nu mă interesează problemele Craiovei, mă așteptam la așa ceva de la ei, clar o să fie o reacție dură acolo. Au un conducător-antrenor care se implică, care are puterea de a mobiliza grupul. Sunt jucători cu calitate, au individualități, ca echipă au de suferit. Au avut de pierdut, pentru că sunt și multe schimbări și de antrenori, dar și destule accidentări și pentru că au fost dese înlocuiri și ale preparatorilor fizici. Am văzut că le-au ieșit doi jucători accidentați cu Iașiul (n.a. Padula și Compagnucci), dar, așa, ca lot, stau bine, nu o să fie probleme. Craiova are jucători care pot face diferența, de la mijloc în sus. Au calitate în duelurile unu contra unu, viteză, exact ca și cei de la Rapid. Problemele mari le au în continuare în apărare, aici încă nu au găsit soluții și au schimbat foarte mult”, susține experimentatul tehnician al UTA-ei.
„Trei puncte cu Craiova și cu Dinamo e care pe care”
După runda intermediară, U. Cluj este echipa ce a urcat pe locul 6, dar Rednic o vede în joc și pe Farul, formație aflată pe poziția a 5-a. „Din păcate, pentru noi, a venit un meci cu o echipă ce are condiții, buget și care pe parcurs a ajuns să-și propună să se bată la campionat. Am pierdut și asta pentru că ne-am bătut singuri, cu greșile mari care au fost, căci ei nu au pus nu știu ce presiune pe noi. Mai departe, ce vrea Dumnezeu și mai ales ceea ce vrem noi mâine și noi vrem trei puncte, asta ar fi cel mai important. Facem 40 de puncte, nu e o performanță, dar e un obiectiv ce ar putea să ne mulțumească. Iar apoi, la ultimul meci, cu Dinamo, e care pe care. Dar, acum pe noi trebuie să ne preocupe și să fim concentrați pentru meciul de mâine. Sunt ferm convins că suporterii vor fi alături de echipă, cum a fost la ultimul meci de acasă cu Petrolul. Eu spun că avem șanse mari, cu 43 de puncte se poate intra în play-off. Eu cred că și Farul a intrat acum în joc. În situația actuală, prefer să jucăm mai slab, dar să iau cele trei puncte. Vreți spectacol? Am făcut spectacol, a jucat echipa și n-a reușit să înscrie și am venit cu patru în sac și trei puncte pierdute. Sunt două meciuri acum, pe noi ne interesează punctele, cum-necum, noi trebuie să câștigăm mâine”.”, mai consideră „principalul” trupei de pe Mureș.
Pe lângă Albert Stahl, în „infirmeria” UTA-ei a intrat de miercuri seara și Alexandru Tudorie, așa că variantele din atac se împuținează pentru stafful tehnic al arădenilor. În schimb, revine fundașul Conte, dar Rednic a lăsat impresia că va merge mai departe pe cuplul Benga – Stolnik.

David: „Suntem obligați să jucăm bine și să redresăm acest traseu negativ al echipei”
Refuzat de Liviu Ciobotariu, Marius Croitoru și Emil Săndoi, patronul Adrian Mititelu i-a dat „interimatul” lui Valentin David, antrenorul cu portarii al oltenilor. „Sunt unul dintre cei mai vechi aici, în staff, jucătorii mă respectă, îi respect și eu pentru că am practicat același sport, fotbalul. Sper din tot sufletul că am să-i fac să trăiască la intensitate maximă aceste ultime două meciuri, încă sunt foarte importante. Vorbim despre cel de la Arad și cel cu CS U, de acasă, pentru a mai pune în bagaje câteva puncte în plus, necesare în momentul ăsta. Acesta este motorul cu care plecăm la drum pentru aceste ultime două etape din retur. Suntem obligați să jucăm bine și să redresăm acest traseu negativ al echipei și o vom face începând cu această deplasare la Arad. Bineînțeles că nu ne va fi simplu, simt o ușoară neîncredere, însă vorbim cu jucătorii, domnul Adrian și noi, cei din stafful tehnic. Cred că le-am spus clar că numai ei pot să redreseze și că nu este o situație disperată. Suntem pregătiți pentru acest meci din toate punctele de vedere, important e să fim sănătoși până la ora jocului”, a spus David.
Tehnicianul cu goal-keeperii în Bănie a vorbit și despre adversarul de mâine, pornind de la confruntarea arădenilor în Giulești, pierdută cu 4-1. „Diferența de goluri dintre Rapid și UTA nu este una reală. Să nu uităm ca li s-a făcut cadou Rapidului primul gol, după care, la 2-1, au avut trei situații de a marca. Nu au reușit și, așa cum este la fotbal, unii ratează și ceilalți marchează. A fost un meci echilibrat, UTA are un lot bun, are același sistem de joc de foarte mult timp, ceva se leagă la ei. E clar că ne așteaptă un meci greu, dar fiind și noi răniți în orgoliu, sper să ne ridicăm la nivelul unui joc spectaculos si, de ce nu, să și căștigăm. UTA are o echipă de start omogenă, cu mici modificări, au un joc pe contraatac, cu foarte mulți jucători rapizi în față, cam astea ar fi atuurile acestei echipe”, a mai punctat Vali David, care îi are încerți pe fundașii laterali Padula și Compagnucci, pe mijlocașul Bauza, în timp ce Van Durmen e de mai mult timp accidentaț.
Dintre cele patru meciuri disputate pe arena „Francisc Neuman” cu FC U Craiova, UTA a câștigat trei (una în sferturile Cupei României) și a remizat una, chiar ultima disputată la Arad, în play-outul ediției precedente de campionat.
Formații probabile:
UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – C. Mihai, Pedro – R. Pop, Fabry, Micovschi – Luckassen.
FC U Craiova: R. Popa – Negru, Lacroix, Lekiatas, Mascarehnhas – V. Achim, D. Albu – Baeten, Ibrahim, Bahassa – Chițu.
Arbitri: Radu Petrescu – Mircea Grigoriu (ambii din București), Mihai Marica (Bistrița). Rezervă: Sorin Vădana (Cluj)
Camera VAR: Horia Mladinovici, Radu Ghinguleac (ambii din București)
Observator FRF: Nicolae Grigorescu (Timișoara)
Delegat LPF: Florin Bătrânu (Timișoara)


Da, sint de acord cu concluzia lui Mircrea Rednic ca jucam frumos dar pierdem la scoruri de 0-4, 1-4 impotriva echipelor calificate matematic in play-off.
Uitindu-ne la clasament, cifrele statistice ne re-confirma faptul ca pe faza defensiva (goluri primite 40), sintem pe locul 11 in clasament. Sigur unii ar argumenta faptul ca nu suntem mult sub:
CS U Craiova 36 goluri primite
Farul 37 primite
U Cluj 38
Interesant totusi ca Sepsi (33 primite), Hermannstadt (29) , Petrolu (29)l si Otelul (31) au cifre mult mai bune decit UTA pe faza defensiva dar, PARADOXAL au acelasi numar de puncte acumulate (Sepsi, Hermannstadt) si doar doua puncte in spate pentru Petrolul si patru puncte in spate pentru Galati !
Este foarte greu sa dai vre-un un sens acestor cifre statistice oarecum aiuristice insa dupa mintea mea numarul victoriilor „chinuite”, chiar si la un singur gol diferenta (fara spectacol) este cel mai important criteriu pentru un loc cit mai inalt in clasament. L-as numi pragmatizm in joc.
Niciodata nu mi-a placut jocul prestat de echipele antrenate de Dan Petrescu !
I-mi pace enorm jocul lui Rednic dar momentan avem nevoie de doua victorii gen Dan Petrescu.
Odata calificati in play-off vreau INAPOI jocul-spectacol gindit si promovat de Mircea Rednic !
Nu avem acum nevoie de joc frumos,spectaculos,ci neaparata nevoie de 3 PUNCTE MARI!
Ambitie,pragmatism,calm si concentrare!
O calificare(inca posibila) in Play-Off,ar aduce multe…Bani TV,Sold-out-uri,prime-time-uri si nu in ultimul rand lipsa presiunii(mai jos de locul 6 nu mai ajungi),automat debutarea unor juniori pe care sa-i vedem in priza ca titulari,sa stim pe ce ne putem baza la modul serios.
Pop nu se mai ia in calcul,Vulturar cade si el din schema,Lungu are din nou probleme la genunchiul operat, ar mai fi certitudinea Cristi Mihai…doar ca la cum si ce joaca,putin probabil sa nu fie vandut din vara..
Deocamdata urmeaza meciul de astazi…restul sunt doar planuri…
Mult succes si la ora 16 sa ne bucuram impreuna!
Craiova asta, a lui Mititelu, e aidoma soldatului japonez în Pacific în care este prins de trei soldați americani dar cu grenada gata de scos cuiul, la brâu ! Argumente tehnice de scos puncte la ei, e un card expirat. Acum UTA e în postura Rapidului după Iași. Totuși atenție la grenada.!!