Socodor - liga 3 arhivă

Socodorul începe anul cu meciul de 6 puncte cu Periamul: „Avem o revanșă de luat, trebuie să ne refacem moralul cu câteva rezultate bune”







Impactul celor de la CS Socodor cu Liga 3 a fost complicat, iar obiectivul pentru campania de primăvară nu poate fi decât ocuparea unui loc 7-8, care ar situa formația din apropierea graniței cu Ungaria peste linie. Iar anul începe chiar un meci (aproape) decisiv, atâta timp cât, sâmbătă, de la ora 15, în comuna arădeană vine echipa de pe poziția a 8-a, Avântul Periam.

E de urmărit reacția echipei antrenată de Tiberiu Darazs și Gigi Cameniță, care a și schimbat câte ceva la nivel de lot de jucători, iar rezultatele din meciurile amicale au demonstrat că lucrurile încă nu sunt legate. Au plecat câțiva jucători cu experiență, precum Copil, Pirtea, Faur, Mako și Fluieraș, plus tânărul Câmpan, în Liga a 2-a, la Corvinul și au venit în general jucători tineri sau foarte tineri, precum Mercioiu, Paștină, Cătană, Todincă, Florea, Chișe sau Daina. „Am schimbat puțin la nivel de lot în această iarnă și venim și după o perioadă de pregătire complicată, cu câteva rezultate negative la nivelul meciurilor amicale. E clar că moralul băieților nu e foarte bun, suntem și pe penultimul loc în clasament, dar nu avem ce face decât să strângem rândurile și să sperăm că odată cu două-trei rezultate bune va veni și încrederea și vom începe să jucăm dezinvolt. E clar că tot ceea ce ne dorim până la finalul acestui sezon este să mai urcăm în clasament cel puțin un loc și să ne menținem din punct de vedere sportiv în Liga a 3-a. În acest sens, mai avem trei meciuri importante până să intrăm în play-out, acasă, cu două contracandiate, Periam și Ineu și la Buziaș, unde, de asemenea, cred că putem face o figură frumoasă. Ne bazăm pe dorința de afirmare a tinerilor noștri, dar și pe jucătorii cu experiență care sunt trup și suflet pentru această echipă. Cred că avem și un cuplu de antrenori care simt deja bine echipa, rămâne doar să facem punctele necesare pentru a rămâne în Liga 3-a”, afirmă Petrică Crișan, președintele celor din Socodor.

Așadar, în startul anului, Turcuș și colegii săi au deja meci de 6 puncte acasă, cu Periamul, formație pe care o și pot depăși în clasament în cazul unei victorii. „Avem și o revanșă de luat în fața lor, după meciul straniu din tur. I-am dominat, i-am și condus pe tabelă, dar în vreo câteva minute ne-au întors și pe fondul greșelilor noastre mari. Asta ar trenui să facem până la finalul sezonului, să fim mai concentrați, să eliminăm erorile în special cele de ordin personal și să jucăm cu încredere și tupeu pozitiv. Vom avea și publicul alături, cred că și suporterilor noștri le-a fost dor de fotbal în ultimele trei luni, vremea se anunță bună, sper ca împreună să ne bucurăm de a treia victorie în acest sezon și să mai urcăm în clasament. Din păcate, avem o absență importantă în Andrei Șerengău, dar, pe de altă parte, ne bucurăm că accidentarea sa nu e gravă și s-ar putea să-l avem la dispoziție la meciul de la Buziaș, dacă nu sigur cu Ineul”, a adăugat Crișan.

Formații probabile:

Socodor: Mucha – Clej, Gherheș, Țoca, C. Covaci – Turcuș, Florea – Ciornei, Lezeu, Daina – Mercioiu.

Periam:  Antonescu – Filip, Rosuş, Popescu, Rancov – Ştefanciuc, Oancia – Viașu, Gașpar, Mager – Praţa.

Arbitri: Narcis Bodocan (Cluj-Napoca) – Alexandru Bogdănel, George Urs (ambii din Oradea)

Observatori: Dan Miholcea (Bocşa), Ioan Papp (Carei)










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button