Gloria LT Cermei

Cermeiul a cedat (și) la Periam și e mai aproape de ultimele clasate decât de locul 7! Popa: „Fotbalul se joacă pe goluri, nu pe pase, cornere și ocazii”





Avântul Periam se dovedește prea puternică pentru formațiile arădene din zona retrogradabilă. După a câștigat cu Socodorul și Ineul în deplasare, timișenii au învins-o acasă și pe Gloria Lunca Teuz Cermei și încă cu același scor: 2-0. Reușitele trupei lui Răzvan Leuca au fost semnate de Viașu și Baranyi, în minutele 21 și 72.

De cealaltă parte, Cermeiul face tripla în dreptul eșecurilor cu 0-2, dar acesta e cel mai dureros, ținând cont că primele au fost în compania primelor clasate, Poli și FC Bihor. „Am controlat meciul, dar fotbalul se joacă pe goluri, nu pe pase, cornere și ocazii. Suferim la ultima pasă și șuturi pe spațiul porții și nu știu de ce pentru că avem jucători cu calitate.  Am avut în jur de 20 de cornere, dar suferim la finalizare, cu toate că la antrenamente ne pregătim serios și facem ceea ce trebuie. Azi a fost un meci ce trebuia câștigat pe terenul unei echipe modeste, spun eu, dar care compensează prin atitudine și dăruire. Unii dintre băieții noștri trebuie să dea mai mult pentru ceea ce oferă clubul la ora actuală, trebuie să se vadă în meciuri”, a spus Radu Popa, antrenorul principal al „sămădăilor”.

Duelul dintre cele două formații se va repeta chiar peste o săptămână, dar de această dată în play-out și în condițiile în care Avântul are un avantaj de 7 puncte peste cermeiani după duelul de azi. „Vom începe play-outul tot cu o deplasare la Periam, o să schimbăm ce puteam schimba și poate vom avea și noi un pic de noroc. Avem nevoie de realizări și de puncte ca să avem moral pentru meciurile ce urmează”, mai susține Popa.

Așadar, Cermeiul rămâne pe locul 8, cu 12 puncte, mai aproape de ultimele clasate, Ineu și Socodor, care se înfruntă mâine în derby-ul suferinței.

Avântul Periam – Gloria Lunca Teuz Cermei 2-0

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 21): Piț respinge un balon la 16 metri de unde Baranyi șutează din voleu în bara laterală și ajunge în 5 metri la Andrei Viașu care marchează.

2-0 (min. 72): Alexandru Baranyi înscrie pentru timișeni după o centrare din dreapta a Oancia și o reluare cu latul de la colțul scurt
Formații:

Periam: Antonescu – Filip (70 Mager), Rosuş, Mureșan, Rancov – Oancia, Olteanu (70 Cristea) – Viașu (86 Toma), Gaspar, S. Budur (79 Jurj) – Baranyi (79 Prața).  Antrenor: Răzvan Leuca.

Cermei: Balica – Siminiceanu (62 Hațegan), Lazăr, Piț (75 Botaș), Siminic  – Tănase, Iosu– Ghighilicea (46 Sevici), Sîntean, Sas (81 Novac) – Vasinc.  Antrenor: Radu Popa.

Arbitri: Marius Naidin Marius (Piteşti) – Mihai Ionescu (Bradu – Argeş), Mădălin Prioteasa (Piteşti)

Observatori: Mihai Marcu (Oradea), Călin Orbonaş (Ilia)

Clasament

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button