Comisia de Recurs a amânat verdictul pentru marți și UTA – Botoșani se joacă doar cu copii în tribune!

Râmâne cum s-a staibilit, cel puțin pentru meciul de vineri, dintre UTA și FC Botoșani, ce începe la ora 17,30. Echipa arădeană le poate deschide porțile doar copiilor sub 14 ani și însoțitorilor lor și se anunță în jur de 3 mii, conform listelor ce au ajuns pe adresa clubului „roș-alb”.
Accesul spectatorilor rămâne interzis pentru simplul fapt că membrii Comisiei de Recurs au amânat verdictul. UTA și-a trimis avocatul la Casa Fotbalului pentru a susține apărarea făcută în jurul faptului că nici clubul și nici suporterii veniți de la Arad la meciul cu Dinamo nu au avut de-a face cu ultrașii de la CSA Steaua care s-au bătut pe gazon cu fani ai „câinilor roșii”, însă verdictul a fost amânat pentru marți, 9 aprilie.
”Comisia de Recurs a Federației Române a judecat astăzi recursul înaintat de clubul nostru la Hotărârea Comisiei de Disciplină, care a sancționat UTA cu patru etape fără spectatori și 100.000 lei penalitate financiară și a amânat pronunțarea deciziei pentru data de 9 aprilie. Astfel, pentru meciul de mâine cu FC Botoșani, tribunele vor rămâne închise spectatorilor cu excepția copiiilor sub 14 ani și a însoțitorilor acestora” – a anunțat și clubul UTA pe pagina de Facebook..
Așadar, rugăciunile lui Mircea Rednic nu au avut efect și echipa sa va trebui să se descurce fără suporteri în tribune, dacă cei aproximativ 3 mii de copii care își vor încuraja cum pot ei mai bine echipa favorită. „La meciul Dinamo cu Petrolul, au fost copiii în tribune, dar nu e același lucru. Iar la Arad e o atmosferă foarte bună, suporterii împing echipa și chiar aveam nevoie. Acum, nu știu, să ne rugăm la Dumnezeu și azi și mâine și deseară, toată noaptea și să vedem poate avem o surpriză. Au fost foarte multe mesaje din partea oamenilor de fotbal. Ok, s-a greșit, să plătească cine a greșit, dar cu limite. Adică să nu stricăm ceea ce-i frumos, spectacolul îl fac și echipele, dar și suporterii. La Rapid și la Dinamo e o atmosferă foarte bună pe care suporterii o creează și e bine. Și e bine pentru gazde, dar și pentru oaspeți, altfel joci când e o atmosferă de fotbal. Nu am alte semnale, nu suntem noi așa puternici, dar eu știu că trebuie să fim realiști. Eu cred că deciziile au fost cam foarte severe la ceea ce s-a întâmplat acolo. Adică și etape de suspendare și amendă foarte mare, nu cred că a mai fost o amendă așa de mare în liga noastră”, spunea ieri Mircea Rednic, care mai apoi s-a adresat copiilor de lângă el, care au participat la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Botoșani: „Baza e în voi, să ne susțineți. Umplem stadionul? (n.a. copiii au răspuns pozitiv). Bravo! Am mare bază în copilașii ăștia frumoși, să nu vă lăsați și țipați indiferent ce este, da? Noi revenim, de multe ori noi revenim, tot timpul revenim”.
Dinamo a jucat deja un meci doar cu copii în tribune, cel de luni, 1-1 în fața celor de la Petrolul, existând, astfel, varianta ca FRF să le facă să plătească în aceeași măsură înainte de a le modifica, eventual, sancțiunea.


Abureala de (la)Buftea…Pai cum sa mentina suspendarea lui Dinamo si pe UTA sa o „scalde”?Doar Dinamo trebuie sa scape de retrogradare,in rest nu conteaza..
Daca televiziunile si presa centrala sustineau vehement(la inceput) ca galeria UTA-ei nu a fost 100% implicata,acum au intors foaia..
Acum se numesc „suporterii UTA care au primit o mana de ajutor ultrasii celor de la CSA”..
Daca se scade la 2 etape,ar fi bine…Probabil ca pana marti,restaurantele de lux de prin Bucuresti,vor avea separeurile ocupate de „purtatori de discutii” de pe acolo…
… comisia de incompetență ce nu știe/înțelege că echipa gazdă răspunde de organizare și nu poți priva plătitorii de abonamente pentru 10 derbedei pe care tu ca jandarmerie nu ai putut să îi ți în frâu deși știai că sunt riscurile care sunt.
Atât ați putut. Sper totuși să vă vină mintea la cap și să anulați pedeapsa pentru celelalte 3 etape și să reduceți amenda măcar la jumătate…
Judecați și din prisma faptului că la Arad nu au fost evenimente (ce în altă parte totuși au existat dar nu s-au luat nici măcar pe jumătate așa o măsură drastică și injustă aș putea spune)
Mulțumim frumos CSA….!
Sunteți niște frați adevărați !
.Le ați tras-o fraților de scu…urat de tot
Apropo băieții de la scu au fost la baschet feminin îmbrăcați în negru…tipic lor….
Au stat până la pauza și au plecat..nu e pentru ei sportul acesta..e prea complicat…aici nu se înjură din păcate pentru ei…aici nu e loc de înjurături la Falca și Meszar..nu e mediul lor….
Nu sunt fan Falca și meszar…dar ca idee….băieții au plecat.
Poate merg la meci la frați lor sa ii ajute la csa, căci .de ce sa nu meargă și ei sa le facă ce ne-au făcut ei nouă..putin tărăboi. Au meci greu cu Spartac în 13 Aprilie.
La luptă băieți…frații de la csa va așteaptă ! Cu petarde și fumigene băieți.
Ei joaca bine merci pe Ghencea…noi ajungem la comisii datorita comportamentului lor.
Care dintre frați si-au bătut joc de frați lor în halul acesta…?
NIMENI
NOI SUNTEM PROSTII MITICILOR.
Li se rupe de voi ca frați ..nu va respectă. Bravo. Cu ce v-au ajutat ? Zero minte
Pe U Cluj și Poli …fratii lor ii respectă…nu le fac necazuri de genul acesta.
Totul până la asemenea violenta!
Ei au început de la coborârea din tramvai 41 în București.
Sa nu ii mai prindem pe aici pe la meciuri de fotbal sau la meciuri între ei ca frați..stiu ei bine unde se duc si joacă. Suntem cu ochii pe ei. Transmiteți-le sa stea acasă suntem foarte mulți oameni hotărâți sa ii alungam. Grija mare
Pentru noi doar UTA contează!
Nu ne reprezentați ca și suporteri…sunt mulți care au coloana vertebrala în galerie. Dar aceste specimene înfrățite cu csa nu ne reprezinta…NU DOAR VOI SUNTETI UTA. SUNT MII DE OAMENI IN GALERIE SI IN STADION…
NU DOAR ULTRAS NE REPREZINTA.
MAI UȘOR CU IDEILR ACESTEA
Haide UTA
Si totusi daca mergem maine la meci cateva mii de suporteri ce ne poate opri din a intra la meci ?
Ca o clarificare pentru ca observ ca nu stii despe ce vorbesti.
1. SCU e o organizatie non guvernamentala(ONG pe scurt) care detine marca si palmaresul UTA – SCU NU E O GRUPARE ULTRAS.
2. SCU nu a platit biletele celor de la CSA ci doar ale aradenilor, lucru dovedit de altfel.
3. SCU are membrii din toate sectoarele stadionului, din peluza, t2, t1 si asa mai departe.
Recomand sa discutam subiecte pe care le stapanim si nu sa aruncam vorbe-n vant ca asa am auzit pe la colturi.
fa diferenta intre SCU, si cei din care sunt in galerie. nu toata peluza, sau toti cei care sunt in grupari sunt si in SCU. da na, daca zice sani baci, toti intrr-o oala sunt
@Ionel, cati membrii are SCU?