Live-text SuperLiga (etapa a treia a play-outului), ora 17,30: UTA – FC Botoșani 1-0, final

Astăzi, de la ora 17,30, UTA deschide etapa a treia a fazei play-out/off a SuperLigii cu un meci pe teren propriu cu „lanterna roșie”, FC Botoșani. Cele două echipe sunt despărțite de 10 puncte, iar arădenii au de luat o revanșă, fiindcă echipa moldavă e singura ce a încurcat-o la Arad în 2024.
Misiunea băieților lui Mircea Rednic e cu atât mai complicată cu cât vor fi nevoiți să se descurce fără obișnuita audiență, galeria urmând a fi formată doar din copii sub 14 ani care vor lua loc la Tribun a II-a Gioni Brosovszky. Se știe că Dinamo și UTA au fost obligate de Comisia de Disciplină a FRF să joace patru meciuri fără spectatori (excepție făcând copiii sub 14 ani) și au încasat fiecare o amendă de 100 de mii de lei după incidentele de pe gazonul arenei „Arcul de Triumf”, înainte de meciul direct din ultima rundă a sezonului regular. Ambele cluburi au făcut recurs, care se va judeca de abia marți, 9 aprilie.
Până la urmă, Rednic s-a ținut de cuvânt și o atacă pe Botoșani, cu Luckassen și Imoh Ezekiel, nigerianul aflat la primul tricou de titular la UTA. Același lucru e valabil și pentru Vulturar, care-l lasă pe bancă pe Mihai, cum și Conte îi ia locul în defensivă lui Benga.
Formații:
UTA: Kucher – Capușă, Stolnik, Conte, Rodrigues – Micovschi, Vulturar, J. Pedro, Omondi – Luckassen, Ezekiel. Pe bancă: Iacob – Trif, Benga, Mihai, Freitas, Fabry, David, R. Pop, Iurasciuc, Morar, A. Lopez. Antrenor: Mircea Rednic
FC Botoșani: R. Ducan – R. Benzar, Sadiku, A. Șeroni, Al. Țigănașu – I. Filip – Ed. Florescu, G. David, V. Dican, Ofosu – E. Lopez. Pe bancă: Kukic – Creț, Aldair, L. Fulop, Mailat, Mouaddib, Margiotta, Z. Mitrov. Antrenor: Bogdan Andone
Arbitri: Ionuț Coza (Cernica – Ilfov) – Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca). Rezervă: Claudiu Gaitin (Timişoara)
Camera VAR: Istvan Kovacs (Carei), Marius Omuţ (Satu Mare),
Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău)
Observator LPF: Florin Bătrânu (Timișoara)

Cu o jumătate de oră înainte de startul meciului, tribuna a II-a a arenei „Francsic Neuman” e aproape plină de copii. Aceștia i-au fluierat pe cei de la Botoșani în momentul în care au intrat pe gazon, la încălzire și au strigat: ”UTA Arad!” când elevii lui Mircea Rednic au ieșit de la vestiare. La 17,20, organizatorii au deschis și jumătate din peluza sud, cea dinspre Calea Aurel Vlaicu, fiindcă tribuna a II-a Gioni Brosovszky e plină ochi. Sunt aproximativ 5 mii de copii la meci și aproximativ 500 de însoțitori. ”La mulți ani, Tibi Căpușă!” – scrie pe un banner al copiilor. Astăzi, fundașul dreapta e căpitan în premieră la UTA.
Min. 1: A început meciul de la Arad, gazdele sunt roșu, oaspeții în alb, cu dungi albastre. La peluza sud s-a format și o mini-galerie, dotată cu o tobă, care scandează cântecele ultrașilor
Min. 8: E un meci echilibrat până acum, cele două echipe alternează posesia, fără a-și crea ocazii de gol
Min. 10: Schemă a UTA-ei la un corner din stânga, Pedro centrează în careu, Luckassen reia din prima mult peste poartă, din 14 metri
Min. 13: Rodrigues pătrunde din stânga în centru, în careu, trage la poartă, mingea e amortizată și Ezekiel reia pe spate, cu om pe el, pe lângă poartă
Min. 20: Pedro îl deschide bine pe Omondi în stânga, kenyanul trage cu stângul, din 13 metri, mingea trece de puțin pe lângă colțul lung
Min. 22: Galben pentru David
Min. 23: Micovschi bate excelent p lovitură liberă din dreapta, mingea cade în 6 metri în fața lui Omondi, care nu intrevine și apoi se scurge de puțin pe lângă bara din dreapta lui Ducan
Min. 25: Galben pentru Omondi
Min. 30: Schimbare la Botoșani, iese David, intră Mitrov
Min. 32: Benzar a centrat din dreapta, E. Lopez trimite din foarfecă, de la 10 metri, în bara din stânga lui Kucher
Min. 35: Mitrov trage din dreapta, de la marginea careului, mult peste poartă
Min. 37: GOL UTA! Micovschi bate un corner din dreapta, Conte reia cu capul de la colțul lung lângă bara din dreapta lui Ducan
Min. 41: Omondi a centrat din stânga, Ezekiel a prelungit mingea cu capul, Luckassen preia în 6 metri, dar execuția e deviată în corner
Min. 43: Galben pentru Conte
Min. 45: Florescu trage de la 28 de metri la 1 metru peste transversală. Cel puțin 2 minute de prelungire a primei părți
Min. 45+2: E pauză la Arad, UTA are 1-0 pe tabelă după o primă parte destul de bună
Min. 46: S-a reluat meciul de la Arad, fără schimbări în cele două echipe
Min. 49: Contră rapidă a UTA-ei, Ezekiel pătrunde în dreapta, îi așează balonul la marginea careului lui Micovschi, care trage puternic, la o jumătate de metru peste poartă
Min. 54: Dublă ocazie imensă a oaspeților, Benzar a centrat din dreapta, Conte lasă mingea să treacă, E. Lopez reia din 4 metri, Kucher respinge de pe linia porții, mingea îi revine argentinianului, care reia de această dată pe lângă poartă
Min. 58: Dican trage de la 30 de metri pe jos, prinde Kucher
Min. 60: Dublă schimbare la UTA, ies Vulturar și Pedro, intră Freitas și Mihai
Min. 62: Galben pentru C. Mihai
Min. 67: Combinații scurte ale arădenilor, Mihai reprimește mingea de la Ezekiel în careul mic, lateral stânga, dar finalizarea cu stângul merge destul de mult pe lângă colțul lung
Min. 68;: Schimbări la Botoșani, ies Ofosu și Florescu, intră Mailat și Mouaddib
Min. 78: Kucher intervine din nou decisiv la șuturile lui Mouaddib de la 15 metri și Mailat, de la 16 metri
Min. 81: Schimbări în cele două echipe, ies Micovschi și Ezekiel și intră R. Pop și Fabry
Min. 82: Fabry execută o lovitură liberă din colțul careului de 16 metri, lateral dreapta, Ducan respinge spectaculos de la colțul scurt
Min. 86: Schimbare la UTA, iese Luckassen, intră Trif, Omondi joacă vârf
Min. 90: 3 minute de prelungire a meciului
Min. 90+1: Omondi e lansat perpendicular pe poartă, dar Sadiku revine și-l blochează în momentul șutului și prinde Ducan
Min. 90+3: Fluier final la Arad, UTA câștigă la limită cu Botoșaniul și urcă, cel puțin deocamdată, pe primul loc din play-out. Botoșaniul își complică și mai mult situația la retrogradare


Ce diferenta mare e cand jucam cu doua varfuri!!!
Bravo Baieti!!! Hai UTA!!!
Multumim copiilor si insotitorilor pentru sustinerea UT-ei.UTA are fani de toate varstele ! Felicitari celor care s-au ocupat cu organizarea si cu mobilizarea copiilor care au venit in numar atat de mare la stadion !
Cei de la Prima sport au aratat multe secvente cu tribuna si peluza plina cu copiii !
Gata? Nu mai jucăm? Am câștigat meciul la 1-0 la pauză?
Felicitări….poate cel mai greu meci din acest sezon ! Se transpiră greu si in fata televizoarelor ……
Suntem finalisti,am scapat de retrogradare:)))F frumoasa atmosfera creata de copiii Aradului.
Micovschi, 8 Conte, 9 Kutcher, 10.!
Sti ca o să-ți iei mult hate? Erau cu zecile pe aici care spuneau ca UTA retrogradează …
Avem nevoie de jucători, sper ca Rednic să-i găsească si să-i aducă la UTA. In special la mijloc si atac, eu unul nu am incredere in Ezekiel dar nici in Omondi sau Luckasen sint prea lenți prea greoi si intirzie atacul ! Hai UTA ….
Rămâi acolo
Multumim copii,multumim UTA,organizare perfecta…
Sunt incantat ca avem cui lasa dragostea fata de UTA!
Felicitari baietii pt. victorie. Baietii au jucat destul de bine dar totusi Mircea Rednic trebuie sa imbunatateasca viteza de joc la echipa mai ales de la mijloc in sus,jocul este cam lent, se intarzie prea mult a se pasa decisiv si prea multe preluari facute in plus si unele greseli , precipitari in aparare. Mircea Rednic trebuie sa i-a exemplul lui Dorinel Munteanu care a facut inainte de inceperea returului o pregatire fizica dura foarte buna la munte Vatra Dornei si asta se vede pe teren la jucatori care zburda pe teren cu toate echipele. Daca Mister va adopta aceasta metoda incepand din campionatul viitor, UTA. va fi cu mult mai puternica.Ica odata tin sa felicit pe toti baietii pt.aceasta victorie si trecerea pe primul loc in play-out. FORTA UTA Arad, BRAVO BAIETII !!!
Un meci pentru „puncte”, din fericire realizate, mai greu fără galerie! O mare nedreptate! Se bat milițieni cu racanii lu’ Talpsn și niște, mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite, interzic spectatorii la Arad, nu numai ca influențează rezultatul dar produc și o mare pierdere pecuniară!
Mândru că sint arădean, de la țară sint dar utist, bravo copii, piele de găină, lacrimi în ochi, altceva, unic pt Arad, Bravo Uta, Rednic, jucători, salutări adevăraților Utisti, pufuleții stați dk acasă pe TVR 1,nu mai intrati aici, forza uta oriunde, oricând
…asta se vede că esti de la țară,, rămîi acolo,, !
Mulțumim copiilor pt atmosfera. Extraordinar.
Ori cum ai analiza ,trebuie sa ai experienta si sange in instalatie ca sa incepi un meci cu Botosaniul (care este pe val ) cu Benga , Fabry, Freitas, Mihai , Rares Pop, pe banca.Plus ca portarul ucrainean a fost de nota 9/10.Rednic stie meserie.Plus cei cateva mii de copii care au sustinut echipa .Botosaniul nu are adulti la meci , cati copii au fost la UTA !
A VAZUT O TARA INTREAGA CA ARADUL ESTE UTA.De la cel cu barba sura pana la cel cu tata-n gura.Aradul traieste prin UTA nu prin magariile lui Falca la Bruxeless, unde si-a facut avere de nici n-a visat neam de neamul lui din Brad si din Oltenia !
Copiii astia sunt viitorul Aradului din toate punctele de vedere, si intelectual, si cultural, si sportiv.Sa reusim sa-i tinem in Arad, in Romania. Sa duca Aradul cat mai sus din toate punctele de vedere, si economic , si social, si sportiv, si intelectual. Sa aduca Aradul unde a fost candva !
Bravo copiilor! Cei mai mulți dintre cei prezenți au devenit azi adevărați tifoși înrăiți, nu glumă. Știu fiindcă pe la vârsta celor mai mici dintre ei m-am „îmbolnăvit” și eu de „microbul” UTA, la meciul cu Dinamo Pitești (2-1), acum 58 de ani. ????UTA!
Primul meu meci la UTA – Steaua 3:3 in May 1976 pe cand aveam 6 ani!!! Hai UTA pentru totdeauna!!!
Astazi au fost pe stadion adevaratii NextGen!
Felicitari copii!????
Unde e turma de gropari care ne cantau prohodul , ce baraj , retrogradare directa de pe ultimele 2 locuri , nu m-ar ajunge o seara intreaga sa le scriu numele la toti , dar se stiu ei , hateri de meserie , utisti doar de fatada care apar doar la infrangeri , de trei etape nu li se mai aude glasul pe aici