Baschet

S-au modificat datele finalei dintre FCC UAV Arad și CSM CSU Constanța: Pe 25 aprilie atât „galben-albastrele”, cât și UTA, joacă acasă!




FCC UAV Arad a reușit să răstoarne calculele hârtiei în semifinala Ligii Naționale de Baschet Feminin și s-a calificat în ultimul act după două victorii pe terenul campioanei Sepsi. Pentru trofeu, arădencele se vor lupta cu fetele de la CSM Constanța, care au încheiat sezonul regulat pe primul loc. Inițial erau alte date pentru cele cinci partide, dar, pentru că Sala Polivalentă din Constanța e ocupată cu alte partide (de handbal și baschet masculin), iar cea de la Arad, cu „naționalele” de judo U13 și U15, cele două grupări au căzut de acord asupra unui alt calendar al finalei.
Astăzi, gruparea „galben-albastră” a și anunțat oficial când se joacă cele cinci meciuri, bineînțeles dacă se va ajunge la toate, având în vedere că finala se dispută după sistemul cel mai bun din trei partide:
”FCC Baschet UAV Arad va disputa finala Ligii Naționale de Baschet Feminin începând de săptămâna viitoare. Programul a suferit modificări față de cel care a fost anunțat inițial de Federație, din cauza indisponibilității sălilor în care cele două finaliste își dispută partidele de pe propriul teren. Clubul nostru și CSM Constanța au ajuns la un acord pentru modificarea zilelor de disputare a partidelor.
Se joacă în sistemul 3 din 5 meciuri. Primele două vor avea loc la Constanța, pe terenul echipei mai bine clasate în sezonul regulat. Apoi ultimul act se mută la Arad, iar dacă va fi nevoie de joc decisiv, acesta va avea loc la malul mării.
Programul finalei mari a LNBF:
15.04, ora 19:00 CSM CSU Constanța – FCC Baschet UAV Arad
17.04, ora 19:00 CSM CSU Constanța – FCC Baschet UAV Arad
23.04, ora 19:00 FCC Baschet UAV Arad – CSM CSU Constanța
25.04, ora 19:00 FCC Baschet UAV Arad – CSM CSU Constanța (dacă e necesar)
29.04, ora 19:00 CSM CSU Constanța – FCC Baschet UAV Arad (dacă e necesar)”
Dacă se va ajunge la meciul patru, acesta se va disputa în Polivalenta arădeană la mai puțin de o jumătate de oră după finalul partidei UTA – Oțelul din play-out-ul Superligii. Duelul de pe Arena „Francisc Neuman” este programat în aceeași zi, cu începere de la ora 16:45, însă doar cu copii în tribună.







Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button