UTA Arad

Petrolul și UTA vor să scape de emoții, într-un duel special la nivelul antrenorilor! Rednic: „Balint are ambiția să arate că s-a greșit cu el, la Arad i s-au creat toate condițiile”





Concluzia weekendului în play-outul SuperLigii e legată de supremația celor de la Oțelul Galați, care a trecut și de U. Cluj și a profitat de pasul greșit al celor de la Hermannstadt. Formația de pe Dunăre e pe locul 7, cu 30 de puncte, cu trei mai multe decât UTA, care poate ajunge și ea acolo dacă o bate pe Petrolul, la Ploiești, luni, de la ora 19, în ultimul meci al rundei cu numărul 5 al fazei secunde a competiției interne. Orice s-ar spune, e un meci special, fiindcă formația arădeană întoarce armele împotriva antrenorului care a readus-o în elită, în urmă cu 4 ani și care acum are sarcina să îi salveze pe „lupii” prahoveni de la retrogradare.

Descoperă oferta de pariuri Superbet pentru partida cu Petrolul!

Balint: „E o partidă specială pentru mine, UTA este un club special”

Iar startul aventurii „galben-albastre” a lui Balint a fost perfect, cu succes pe „Cluj Arena” și o cotă de 25 de puncte bunicică. Dar, bineînțeles, Petrolul vrea mai mult pentru a se pune la adăpost din timp, dincolo de ambițiile personale ale antrenorului său. „E o partidă specială pentru mine, eu n-am negat-o niciodată. UTA este un club special, în primul rând pentru că am și jucat acolo și am cunoscut satisfacții și în calitate de jucător, dar apoi și prin prisma perioadei pe care am petrecut-o ca antrenor. Am trăit momente frumoase la UTA și nu are rost să ne ascundem după deget, este un club special pentru mine. Dar, va juca Petrolul împotriva UTA-ei, nu vreau să rezumăm absolut deloc discuția la istoricul meu și al staff-ului meu la echipa din Arad, la UTA. Important este ca noi să fim foarte bine din toate punctele de vedere și să încercăm să obținem toate punctele puse în joc pentru că ar reprezenta, cred eu, o clarificare și mai evidentă a situației din clasament. În plus, ne-ar da moral pentru ce urmează, pentru că vine o săptămână grea, cu un program dificil și dorința mea, chiar dacă nu se raportează la această particularitate legată de istoricul meu la UTA, este să câștigăm acest meci și să ne bucurăm alături de suporterii noștri”, a spus Gyuszi Balint.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Îi respectăm, îi apreciem ca echipă care a jucat un fotbal bun în ultima perioadă și nu numai”

Acesta a vorbit și despre particularitățile advesarului: „E evident că o să întâlnim un adversar valoros, care – cu siguranță – vine să se lupte pentru toate punctele puse în joc, sunt convins că nu se vor mulțumi cu puțin. E o echipă care a demonstrat, cel puțin în acest an calendaristic, că are capacitatea de a se lupta acolo, s-au bătut până în ultima etapă pentru accederea în play-off. Este o echipă care are această abilitate de a reacționa foarte bine pe momentul recuperării mingii, are în componență și jucători care au demonstrat că pot fi decisivi, Claudiu Micovschi, Omondi, Joao Pedro. Dar, au o linie de fundași cu experiență, cel puțin în zona centrală. Este o echipă destul de bine structurată, au și variante destul de bune de pe bancă, soluții pentru aproape toate pozițiile, jucători Under foarte valoroși pentru nivelul SuperLigii. Îi respectăm, îi apreciem ca echipă care a jucat un fotbal bun în ultima perioadă și nu numai”, a adăugat Balint, care nu-l va avea la dispoziție doar pe fundașul dreapta Doua (accidentat).

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Rednic: „Balint cunoaște spiritul UTA-ei, cu el a promovat echipa în prima ligă, a făcut și lucruri bune”

În schimb, Mircea Rednic nu poate conta pe doi dintre titularii săi obișnuiți, fundașul Benga și mijlocașul Fabry, în timp ce Stahl lipsește deja de aproape două luni. Experimentatul tehnician al arădenilor nu dorește să marșeze pe duelul dintre el și cel căruia i-a luat locul în urmă cu un an, cu toate că lansează mici „săgeți” în direcția sa, dar îl și măgulește puțin. „Balint cunoaște spiritul UTA-ei, cu el a promovat echipa în prima ligă. Normal că și el are ambiția să arate, poate, că s-a greșit cu el. În primul rând, cred că acum e preocupat mai mult de situația echipei. Eu cred că el s-a simțit bine aici, a fost respectat, pentru că a făcut și lucruri bune. Eu am venit după el, înseamnă că nu a avut rezultate, dar se mai întâmplă. Ambiția mea e să terminăm pe primul loc, nu am nici un duel cu Balint. A făcut lucruri bune, a promovat echipa, iar următorul an a fost destul de bun, s-a descurcat ok. Nu îl judec pentru al doilea mandat, a venit pentru că aici s-a simțit bine, i s-au creat toate condițiile”, a spus Rednic.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„Dacă mergem să facem egal n-avem nici o șansă, Petrolul e o echipă puternică”

„Puriul” l-a mai întâlnit pe Balint în două rânduri în carieră și de fiecare dată a rezultat remiza (UTA – Viitorul 0-0 și Dinamo – UTA 2-2). „Nu mi-ar conveni un egal, dacă mergem să facem egal n-avem nici o șansă, e o echipă puternică. Nu sunt meciuri tur-retur, sunt finale, aici trebuie să mergi să câștigi, cu inteligență, cu răbdare. Am făcut două meciuri bune, meciul de la ei a fost mult mai bun. Aici ei s-au apărat și au mizat mai mult pe contraatac. Ținând cont și de ultimul rezultat și de atmosfera care e acolo, eu mă gândesc că ei vor dori să ne atace, să facă pressing. Dar, oricum, așa, ca organizare, a fost mult mai bine, e normal să fie entuziasm când se schimbă antrenorul. În plus, au fost alții care nu au jucat și au apărut titulari, a fost schimbat și sistemul. Din punct de vedere tactic s-a schimbat, e clar. Cu Pârvu întotdeauna au jucat cu trei fundași centrali, acum au jucat cu patru. Am specialiștii mei de la corpul B de scouteri, care îmi vor da informațiile cele mai utile”, a adăugat „Puriul.

Au jucători care pot să speculeze și să facă diferența, precum Grozav, Musi, Jair, Berisha sau Irobiso”

În fine, Mircea Rednic a indicat și câțiva dintre jucătorii celor de la Petrolul care ar putea crea pericol pentru poarta echipei sale. „Au moralul foarte bun, joacă acasă, cunosc atmosfera de la Ploiești că și eu am antrenat acolo. Trebuie să fim super pregătiți, să nu mai avem momente și momente, cum a fost la meciul trecut. Au jucători care pot să speculeze și să facă diferența, precum Grozav, sau Musi, care văd că e în formă bună. Ei sunt omogeni din acest punct de vedere, îl au și pe Berisha, pe Irobiso, care a intrat foarte bine, Jair, un jucător care e foarte tehnic și care simte spațiul și dă și goluri. E o echipă bună, solidă din toate punctele de vedere. Sunt trei puncte în joc, știți foarte bine ce ne dorim noi, vrem să terminăm primii în această grupă de play-out și e o posibilitate să mai spălăm din meciul trecut, pe care l-am avut aici”, a mai punctat „principalul” arădenilor.

Formații probabile:

Petrolul: Zima – L. Dumitriu, Papp, Garutti, Țicu – Seto, Hanca – Musi, Jair, Grozav – Irobiso.

UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Stolnik, Conte, Rodrigues – C. Mihai, Freitas – Micovschi, J. Pedro, Omondi – Luckassen.

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Mihai Marica (Bistrița), Mircea Orbuleț (București). Rezervă:  Valentin Niaidin (Turnu Măgurele).

Camera VAR: Sorin Costreie (Voluntari), Mihăiță Necula (București).

Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești).

Delegat LPF: Ștefan Popa (București)

8 comentarii

  1. Nu ai cum sa n-ul iubesti pe Gusy pentru tot sufletul care l-a pus pentru UTA Arad ca jucator si antrenor.

    Dar astazi pe teren v-a conta executia jucatorilor, pe tactica si strategia conturata de cele doua banci tehnice.

    Nu ne ascundem dupa deget, un meci egal n-ear conveni, o victorie ne-ar confirma prezenta in Superliga in sezonul viitor.

    Astept cu nerabdare sa vad care dintre jucatorii UTA-ei, prin prestatia lor de astazi, doresc cu adevarat sa-si reinoiasca optiunile de contract pentru sezonul urmator !

    15
    2
  2. Asta face Munteanu la Galați. Trece prin ciur și dirmon, rezistenta și tonusul de joc.! Numai contează ceva abilități tehnice la o mare de jucători străini care cam seamănă. Contează capacitarea. Sau sa vii după 10 zile și sa sufli greu prin minutul 60.!Aici la noi e lupta, realitate recunoscuta unanim de străini. Niscaiva realizări tehnice, bonusuri personale, sunt uitate repede în favoarea rezultatului.

    12
    3
  3. Cantar pentru tehnicitate nu exista ! Sau ca acel Ursu, care dădea un gol din foarfecă în B, de îți venea să-l vinzi la Livepool. O data în toată cariera. Cantar pentru calități fizice sunt începând cu medici , aparatura, probe.

    8
    4
  4. Nea Ionescu…A fost Romario Moise cu golul de pus in rama, din foarfeca,la Resita si ulterior,cam din aceeasi pozitie,a mai dat unul,tot pe terenul Resitei pe cand se intorsese la Astra…Dar nici el nu era prea mult in gratiile lui Balint,cu toate ca declarativ nu parea astfel…

    15
    6
  5. Sa trăiești nea Giro. Uitasem numele și nu faza. Nume care acum umplem doua caite pentru trei șuturi.!!

    11
    3
  6. Romario cu „foarfeca” si Ursu cu un sut la vinclu intr-un meci acasa si cam atat. Cam asta este tiparul jucatorului roman in ultimii 10, 15 ani.

    Un fel de Munteanu este si Balint. Foarte exigent pe partea fizica si de combativitate. Pacat ca este foarte rigid in gandire. Foarte rar a fost capabil sa schimbe ceva in timpul unui joc nefavorabil echipei lui. Totusi cu un plus de inteligenta in fata lui Dorinel, macar prin exprimarea in limba romana. Se vede ca are cateva carti citite in plus fata de antrenorul Galatiului.

    8
    0
  7. Mister Rednic ar trebui sa le puna baietilor meciul de pe Ilie Oana(0-3) in care Buhacianu le-a stricat radarele de masurat viteza.
    Eu sper si astazi intr-un meci bun,nici nu ma intereseaza frumusetea jocului,doar cele 3 puncte,nu imposibile dealtfel.

    14
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button