Liderul Viitorul – pragmatic la Curtici pentru (alte) trei puncte mari! Jozsa: „Meritam minimum un egal” v.s. Pavel: „O echipa mare câștigă și când joacă mai slab” + FOTO

Viitorul a trecut cu bine și peste ultimul meci tare al sezonului și și-a păstrat distanța de 6 puncte față de Sântana, ce a câștigat la „masa verde” partida cu retrasa din Ineu. Curticiul i-a dat destule bătăi de cap liderului Ligii a IV-a, în special prin Andrei Sulea, care a avut trei-patru ocazii destul de mari, dar pe tabelă a contat doar reușita lui Alexandru Bădăuță, din minutul 20.

Josza: „Experiență și pragmatism total la ei”
„Grăncierii” rămân pe locul 3 și după această etapă, însă este amenințată serios de Păulișana, care a venit la o singură lungime de undă în spate. După remiza din tur, Norbert Jozsa pierde primul meci în fața clubului la care a a antrenat grupe de copii preț de câteva sezoane. „Poate în toamnă, am simțit acest duel mai special, pentru că a fost primul, acum mi-am dorit doar să câștig. Ne-au lipsit și jucători importanți, dacă era tot lotul valid, cu siguranță produceam mult mai mult fotbal. În plus, și accidentarea lui Remus Avrămuțiu ne-a scos puțin mână, sperăm să-și revină repede, mai avem două etape. Dar, chiar și așa, după aspectul jocului, cred că meritam mult mai mult, minimum un egal. Dar am dat peste echipa de pe primul loc, mai pragmatică. Au profitat de o ocazie și au marcat prin Bădăuță. Ce să spun, experiență și pragmatism total la ei. Până la urmă, Viitorul merită să promoveze și le doresc succes la baraj, o să aibă o „dublă” grea. Noi mai luptăm pentru Cupa României, încă suntem în grafic. Ne dorim din suflet Cupa, este obiectivul nostru”, a spus antrenorul lui „Fronti”, care azi nu i-a avut la dispoziție pe Blănaru, Pavel, Zsogo și Lolea, toți jucători de obicei titulari.

Pavel: „Trei puncte foarte mari, eu zic că sută la sută luăm campionatul”
Flavius Pavel a recunoscut echipa sa nu a făcut cel mai bun meci la Curtici, dar: „Știți cum se spune, o echipă mare câștigă și când joacă mai slab. Sunt trei puncte foarte mari la Curtici, cu o echipă bună pe campionatul lui. Am prins chiar o zi mai slabă azi, însă doar din punct de vedere defensiv, căci ofensiv ne-am creat ocazii. Am și schimbat sistemul, am trecut în repriza a doua de la trei fundași centrali la doi, știam că Avrămuțiu e mai periculos pe viteză, iar Tibi și Cristi sunt puțin mai lenți. Știam asta de la început, dar nu puteam să-l bag din primul minut pe Stoianovici, a venit obosit de pe drum. Dar, repet, defensiv am suferit foarte mult astăzi, în trei sau în patru fundași. Nu am mai aliniat aceeași linie de fund sigură din meciurile trecute și s-a văzut puțin. La mijloc, mă bucur de revenirea lui Sergiu Popa, care să ne ajute foarte mult și de acum toți jucătorii, în special cei cu experiență, se vede că au un rol important. Mă bucur foarte mult pentru cele trei puncte, ne apropiem cu pași foarte mari de câștigarea campionatului. De fapt, după această victorie, eu zic că sută la sută luăm campionatul, avem nevoie de trei puncte în următoarele trei etape. Miercuri avem acasă, cu Sebișul, mai mergem la Pîncota și vine Nădlacul”, au fost cuvintele antrenorului „roș-albilor”, care nu a uitat să-i trasmită un mesaj de încurajare lui Remus Avrămuțiu, fotbalist cu care a împărțit vestiarul la UTA în Liga a 4-a: „Păcat de accidentarea lui Remus, cred că are ligamentul rupt sau așa ceva. Îi urez multă sănătate, sperăm – totuși – să nu fie atât de grav”.
Frontiera Curtici – Viitorul Arad 0-1
Cum s-a marcat golul:
0-1 (min. 20): Bădăuță a primit un balon de la Gâlcă și a tras de la 18 metri lângă bara din dreapta lui Popescu, cu tânărul portar care s-a uitat după minge
Formații:
Curtici: Popescu – Huțanu, Gurban, Bercu, Deta – I. Bonchiș, Fl. Lazea, N. Varga – Șulea, Avrămuțiu (65 K. Varga), Abrudan. Antrenor: Norbert Jozsa
Viitorul: Gârlea – Pantea, Bier (46 Stoianovici), Munteanu – Blickling, S. Popa, Kocsis (86 Narsesovici), Fl. Gâlcă (90 P. Pavel), Rotar (72 Al. Catanzariti) – Vezan – Bădăuță. Antrenori: Flavius Pavel și Ioan Pașcu
Arbitri: Mircea Ardelean – Lucian Berariu, Denis Calnacov. Observatori AJF: Mircea Toderici, Marian Nedelea
Galerie FOTO de la meciul Curtici – Viitorul, scor 0-1






