Viitorul a devenit prezent: „Roș-albii” sunt noii campioni județeni și vor și în Liga a 3-a! Catanzariti: „Suntem fericiți, dar trebuie să ne gândim și la baraj”

Viitorul Arad e noua regină a fotbalului județean după 7-0 cu Național Sebiș în intermediara Ligii a IV-a. Gruparea „roș-albă” menține distanța de 6 puncte față de Unirea Sântana, în condițiile în care mai sunt doar două runde și are rezultate directe mai bune cu echipa pregătită de Adrian Abrudean.
A fost o adevărată sărbătoare pentru Ovidiu Vezan și colegii săi, care au îmbrăcat tricouri personalizate cu ”Campionii Viitorul Arad – 2024”, au defăcut șampania și au cântat și dansat alături de gălăgioasa galerie formată din copiii clubului. La rândul lor, aceștia au îmbrăcat aceleași tricouri albe cu înscrisuri roșii și s-au aliniat pentru a compune mesajul de pe piepturile jucătorilor. S-au făcut și multe poze, deși – probabil – ele vor fi repetate și peste două săptămâni, când AJF-ul le va înmâna medaliile și trofeul campionilor. Iar până atunci, Viitorul va știi cu ce echipă va juca pentru promovarea în Liga a III-a, derby-ul dintre Aurul Brad și Minerul Lupeni, de sâmbătă, urmând să fie – probabil – decisiv.
Catanzariti: „Se știa că doar cu copiii nu se putea ajunge unde suntem azi, într-un timp atât de scurt”
Pentru Giovanni Catanzariti se închide, cumva, un cerc. Italianul eșuase la UTA, mai ales după ce se asociase cu Adrian Marțian și și-a înființat propriul club exact în urmă cu un deceniu. În vara în care Viitorul prindea viață, noua UTA promova în Liga a 3-a, iar de atunci Aradul a avut campioane doar din județ. Până astăzi, când Viitorul a adus municipiul în prim-plan. „Azi am simțit că vom câștiga acest meci, emoțiile au fost cu alte ocazii, ultima oară săptămâna trecută, la Curtici. Cred că am avut un parcurs de campionat foarte bun, bazându-ne pe jucători cu experiență și de caracter. Sunt băieți admirabili, care ne ajută să creștem acest proiect al nostru bazat pe copii și juniori. Se știa că doar cu copiii nu se putea ajunge unde suntem azi, într-un timp atât de scurt. Să nu uităm că fotbalul județean s-a oprit doi ani din cauza pandemiei, căci altfel cred că ajungeam mai repede de 2024 în fruntea fotbalului județean. Suntem mulțumiți, fericiți de ceea ce am făcut și acum, încetul cu încetul, trebuie să ne gândim la baraj”, a spus Catanzariti după succesul ce o face campioană pe echipa sa și din punct de vedere matematic.
Deși și-a făcut un lot competitiv încă din vara anului trecut, Viitorul nu a avut ca obiectiv impus promovarea în startul sezonului. „În iarnă ne-am mobilizat mai tare și s-a și văzut că am adus un portar de calitate, pe Gârlea, un atacant de valoare ca Bădăuță, dar și pe juniorii noștri plecați sub formă de împrumut, pe Blickling și Bulboacă. În plus ne-am completat stafful cu Vasi Hojda, dar și cu kinetoterapeutul Steli Tetulea. Am devenit o echipă și un vestiar mult mai puternic decât în tur, fiecare a dat maximum, asta a fost clar. Nu vreau să mă laud, mai ales că nu e doar meritul meu, dar stabilitatea financiară a fost și va fi mereu importantă la orice club. Băieții sunt cu banii la zi, avem toate taxele plătite și la AJF, dar acesta e meritul și sponsorilor care au venit lângă mine și vreau să le mulțumesc. Și avem destule persoane care ne ajută, pe mine și pe antrenorii clubului, sperând ca la anul să fie și mai mulți, mai ales dacă promovăm în Liga a 3-a. Dacă nu, asta e, o să continuăm proiectul nostru centrat pe copii și juniori, chiar la finalul acestei săptămâni avem meciuri decisive la A1 și Under 15 după ce am câștigat faza pe județ”, a adăugat omul de afaceri italian, care sâmbătă se va deplasa în județul Hunedoara, pentru a-și vedea pe viu adversarul de baraj: „E între Brad și Lupeni, o să plec cu Flavius Pavel la meci să luăm un prim contact cu adversarii noștri”.
Pavel: „Vreau să le mulțumesc băieților, dar obiectivul e doar pe jumătate realizat”
Și antrenorul principal al celor de la Viitorul e legat, oarecum, de ceea ce s-a întâmplat acum un deceniu. El făcea parte din echipa UTA-ei ce debuta în Liga a 4-a, chiar pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic și cu care avea să promoveze la finalul sezonului, după barajul cu Lugojul. Acum Pavel o antrenează pe următoarea campioană județeană din municipiu. „Mă bucur că am rămas concentrați, chiar dacă s-au văzut și în prima repriză câteva momente de relaxare, am tratat fazele de gol mai superficial. Vreau să le mulțumesc băieților, dar obiectivul e doar pe jumătate realizat. De acum o să fie puțin mai greu, mai avem două etape de campionat, plus meciurile de baraj. Încă nu știm cu cine vom juca, mergem sâmbătă să vedem derby-ul și să ne facem cât de cât o impresie. Trebuie să mențin în formă echipa pe care o voi folosi și la baraj, vreau să avem tonus, pentru că la baraj va fi cu totul alt meci, sunt ferm convins. Nu a fost nici un moment în care am crezut că vom pierde locul 1 în acest sezon. E adevărat, am început anul cu un egal cu Vladimirescu, dar după acel scurtcircuit i-am văzut pe băieți mai montați și chiar au demonstrat că merităm să jucăm cel puțin barajul. Vedem dacă reușim să și promovăm, noi ne dorim din tot sufletul. Nu ar fi o tragedie dacă nu am promova, dar ar fi păcat ca munca unui an să se irosească acum. Eu sunt ferm convins că vom ieși cu fruntea sus și cu o promovare, pentru că am băieți cu experiență, care au jucat la viața lor foarte multe meciuri cu miză, inclusiv în Liga I sau Liga a II-a”, a precizat Flavius Pavel.
Întrebat ce a avut în plus Viitorul față de celelalte echipe cu pretenții, fostul atacant a adăugat: „Secretul cred că îl știe toată lumea, niște băieți deosebiți, cu caracter, care s-au lăsat antrenați. Asta chiar dacă am făcut numai două antrenamente, știam că au valoare toți. În primul rând, nu au fost supărări, am discutat cu fiecare în parte. Domnul Giovanni a făcut eforturi și a menținut echipa acolo, cu salarii plătite la zi, chiar cu prime foarte mari pentru Liga a IV-a. Pe această cale, vreau să-i mulțumesc că a avut încredere în mine și în colegii mei cu care am colaborat. Cu Flavius Moisă am început acest proiect, am colaborat apoi cu Alexandru Radu și spre final cu Ioan Pașcu. Am știut să țin un moment bun al echipei, să depășim momentul greu din prima etapă a returului. După meciul cu Sântana și mai ales după meciul de la Felnac, când am câștigat într-o deplasare foarte grea, lucrurile deveneau clare, știam că va veni această zi”, a completat Pavel.
Vezan: „Secretul? Calitate individuală, seriozitate, un colectiv frumos, antrenamente bune”
Omul sezonului la Viitorul Arad a fost, fără îndoială, Ovidiu Vezan. „Decarul” are 12 goluri marcate, cu două mai puține decât Sergiu Popa, dar și-a trecut în cont aproape 20 de assisturi, patru numai astăzi, cu ocazia succesului cu 7-0 cu Sebișul. Mijlocașul de 39 de ani ar putea înregistra și o premieră, fiindcă până acum promovase doar cu UTA, Săgeata Năvodari și Internațional Pitești în Liga 1, iar cu piteștenii a promovat și în Liga a 2-a. „E sentiment plăcut, am promovări de la toate nivelurile, doar cea de la liga 4 la liga 3 îmi lipsește. Dar să nu uităm că încă nu am reușit, dar am făcut un pas important. Greul de abia acum vine, trebuie să fim concentrați și trebuie să avem o atitudine pozitivă și de azi încolo. Încă nu am reușit nimic, așteptăm să ne aflăm adversarul și după aceea să-l batem și să ne îndeplinim obiectivul, promovarea. Am avut multă calitate individuală, seriozitate, un colectiv frumos, antrenamente bune. Cât despre mine, îmi place să joc fotbal și am o dorință mare să nu mă las, deși am multe probleme la picioare. Și îmi place să fiu în față, nu la coadă. Sper să fiu sănătos și să mai joc și în Liga 3-a, dacă promovăm și mai e nevoie de mine. Și noi, jucătorii cu experiență, avem rolul nostru într-un club care se concentrează pe creșterea copiilor și juniorilor. Dacă ei vor învăța de la jucători buni, au șanse mari să ajungă departe, dacă vor juca cu jucători mai slabi… Și mai ceva foarte important la Viitorul. E foarte importantă stabilitatea financiară, sunt mulți care trăiesc din salariul ăsta și atunci s-au putut concentra pe fotbal”, a punctat și Ovidiu Vezan, care est și căpitanul noii campioane județene.
Până la finalul sezonului, Viitorul mai are de jucat cu Pîncota, în deplasare și cu Victoria Nădlac, pe teren propriu, când campionii vor fi premiați și de AJF Arad.
Galerie FOTO de la meciul Viitorul – Sebiș 7-0 și „fiesta” din final a campionilor