Un al doilea trial bogat în goluri la UTA, Rednic aduce mult tineret la reunirea de miercuri!

Pentru a doua dimineață la rând, tinerii din Academia UTA și nu numai au dat probe de joc în fața lui Mircea Rednic, care se află în plin proces de formare a lotului pentru sezonul 2024-2025. Față de ieri, pe gazon nu au mai apărut Anișorac, Ristin și Cibi, pe care „Puriul” i-a chemat pe loc la reunirea primei echipe, de miercuri. După trialul de luni a mai căzut și Mercioiu, în timp ce Purdescu s-a accidentat. În schimb, au jucat alți trei jucători. Este vorba despre senegalezii Ineului, sosiți la începutul acestui an pe malul Crișului Alb: fundașul Pape Arona Ndiaye (19 ani de ani) și mijlocașii Ngalla Mbengue (20 de ani) și El Hadji Amadou Thiam (21 de ani).
Partida de azi, tot de pe terenul de iarbă naturală al bazei sportive „Motorul”, a fost mult mai spectaculoasă decât cea ieri, în care doar Andrieș marcase pentru succesul „roșilor”. De această dată, echipa în gri a întors-o de la 0-2 pe cea îmbrăcată în albastru și s-a impus cu 3-2.
Raoul Cristea (ex. Zalău) a deschis scorul cu un șut frumos, sub bară, de la aproximativ 20 de metri, iar echipa sa s-a dus la 2-0 după autogolul lui Joldea. Formația în gri a făcut 1-2 prin Băloi, care a vrut mai degrabă să centreze de pe stânga, dar mingea a luat o traiectorie nefericită pentru portarul Blaga. Câștigătorul Cupei României cu Corvinul avea să mai încaseze două goluri, mai întâi de la Borcea, care a beneficiat de o așezare perfectă a lui Baba și apoi de la Indreica. Mijlocașul de 17 ani a pătruns până în 9 metri, Blaga a respins în primă instanță, dar același Indreica a fost pe fază și a fixat tabela la 3-2.

Cine a trecut de primul filtru?
Din informațiile noastre, la reunirea de mâine dimineață, Mircea Rednic nu a chemat nici unul dintre jucătorii străini participanți la meciurile de ieri și azi, cu excepția lui Abris Samson (foto 2), „aripa” maghiară de 18 ani ce a trecut și pe la Academia lui Barcelona din Ungaria. Cristea, Ghindoveanu și Tătaru vor începe și ei antrenamentele cu prima echipă, ca și Blaga, Joldea, Băloi, Ristin, Cibi, Anișorac, Nica, Bădău, Borcea și Andrieș. Fără a fi văzuți ieri și azi la treabă, Rednic i-a mai chemat mâine la reunire și pe Ekmecki, Țăroi, Bărbat, Vîlcu, Kyrychenko, Calotă și Dragoș.
Formații:
UTA albastru: Blaga – Salka, Ndiaye, Nasiru, Franklin – Șiclovan, Shiaondo – Samson, Ghindoveanu, A. Nica (Thiam) – Cristea
UTA gri: Cutean (Neag) – Felea, Tătaru (Ene), Joldea, Băloi – Mbengue (Indreica), Adelmann – R. Popa, Borcea, Bădău (Andrieș) – Baba.










SĂ FIE INTRUN CEAS BUN!!!!!!!!!!!! CHIAR MERITĂ, MISTER MIRCEA PRELUNGIREA!!!! MISTER…CRISTEA DE LA RAPID…LIBER DE CONTRACT….NU VĂ PLACE DE EL..!?!?????
Vale la pena.! Spaniola, merita deranjul. Vedem cum se obține uncia de aur din tone de steril. Cine poate fi complet într-o dimineață de iunie cu temperaturi venusiene.? Și totuși natura meseriei te poate trimite spre amănunte care pot construi. Pentru profesor, dar mai ales pentru concurenți, clipele sunt unice și irepetabile. Nu noi decidem. Suntem doar donatori de sânge la spitalul cuvintelor.!!
Nu-l văd pe Denis Hrezdac.
Hrezdac tocmai ce-a câștigat Cupa României din postura de titular. A fost titular în majoritatea meciurilor Corvinului în acest sezon. Chiar credeți că are nevoie de trial?