Euro 2024

Vulpoiul Jovic îi ține pe vecini la Euro, dar lupta se dă și la … UEFA: Slovenia – Serbia 1-1


Naționala Sloveniei a fost la câteva secunde de o calificare în sferturi după meciul doi din Grupa C de la Euro 2024. Evoluând mai bine, trupa lui Matjax Kek a condus meritat, însă sârbii și-au salvat deocamdată pielea la ultima fază și va juca pentru prezența în ultimele 16 contra danezilor.

Acesta a fost și primul meci arbitrat de românul Istvan Kovacs (39 de ani) la turneul din Germania. Iar sătmăreanul s-a descurcat foarte bine, având o prestație lipsită de orice controverse.

Dar, sârbii luptă și în afara gazonului. Jovan Surbatovic, secretarul general al Asociaţiei Sârbe de Fotbal, a ameninţat, joi, cu retragerea echipei sale de la Euro 2024 din Germania din cauza unor scandări auzite în tribune la meciul dintre selecţionatele Croaţiei şi Albaniei, în cursul cărora s-a strigat „ucide-ţi sârbul”. „Ceea ce s-a întâmplat este scandalos şi cerem UEFA să ia măsuri, chiar dacă asta ar putea însemna să nu mai continuăm competiţia. Vom cere ca UEFA să sancţioneze federaţiile ambelor echipe. Dacă UEFA nu le va sancţiona, atunci ne vom gândi cum vom proceda”, a adăugat Surbatovic.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 69): Slovenia înscrie după o fază superbă de contraatac, încheiată de Karnicnik, după pasa lui Elsnik

1-1 (Min. 90+6): La ultima fază, Ilic a executat un corner și Luka Jovic a marcat cu capul, profitând de poziţionarea greşită a lui Oblak, care era dincolo de linia porţii

Formații:

Slovenia: Oblak – Karnicnik, Drkusic, Bijol, Janza – P. Stojanovic (Verbic 76), Elsnik (Brekalo 90+1), Cerin, Mlakar (J. Stankovic 64) – Sporar, Sesko (Vipotnik 76). Selecționer: Matjax Kek.

Serbia: Rajkovic – Veljkovic, Milenkovic, Pavlovic – Zivkovic (Birmancevic 82), Ilic, Lukic (S. Milinkovic-Savic 64), Mladenovic (Gacinovic 46) – Tadic (Samardzic 82) – Vlahovic (Jovic 64), Mitrovic. SSelecționer: Dragan Stojkovic.

Cartonaşe galbene: Janza 87, Vipotnik 90+4 / Mladenovic 25, Lukic 54, Jovic 90+2, Gacinovic 90+3

Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene. Arbitru de rezervă: Espen Eskas (Norvegia)

Arbitru VAR: Pol van Boekel (Olanda). Asistenți VAR: Rob Dieperink (Olanda), Marco Fritz (Germania)

captură video:  BBC 5








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button