Euro 2024

Ce recorduri au ratat elevii lui Murat Yakin după Germania – Elveția 1-1?


Adversara României din grupa de calificare a fost la un pas de a câștiga Grupa A, la Euro, chiar în fața echipei gazdă. Pe scurt, Elveția a condus-o aproape tot meciul pe Germania, dar Niclas Fullkrug a salvat situația în prelungiri.

Până la urmă, formația lui Murat Yakin și-a atins scopul și s-a calificat în optimi și putea și mai mult, după golul lui Ndoye, din minutul 28. Atunci, Freuler a centrat din stânga și jucătorul Bolognei a trimis la vinclu de lângă Tah. Inițial, nemții au avut un gol anulat, după ce Orsato a văzut pe ecranul VAR faultul în atac al lui Musiala, așa că reușita frumoasă a lui Andrich nu a contat pe tabelă. Românul Cătălin Popa era în Camera VAR, ca asistent al italianului Irrati.

Germania a fost echipa cu ocaziile, dar Elveția a marcat, dar și golul lui Vargas a avea să fie anulat tot din Camera VAR, pentru offside, de această dată. Și totuși, „roșii” păreau să scape în vingători, dacă rezervele lui Nagelsmann, Raum și Fullkrug nu ar fi produs golul de 1-1, în cel de-al doilea minut de prelungire. Fundaș stânga a centrat din stânga, iar atacantul lui Dortmund a marcat cu capul în dreapta lui Sommer.

S-a terminat la egalitate și teamul din Țara Cantoanelor au ratat două premiere. Niciodată Elveția n-a bifat două victorii în grupă la Euro și a pierdut și posibilitatea de a avea prima victorie contra Germaniei în 86 de ani de meciuri oficiale cu nemții.

Formații:

Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Tah (61 Schlotterbeck), Mittelstadt (61 Raum) – Andrich (65 Beier), Kroos – Musiala (76 Fullkrug), Gundogan, Wirtz (76 L. Sane) – Havertz. Selecționer: Julian Nagelsmann

Elveția: Sommer – Schar, Akanji, R. Rodriguez – Widmer, Freuler, Xhaka, Aebischer – Ndoye (65 Amdouni), Embolo (65 Duah), Rieder (R. Vargas). Selecționer: Murat Yakin

Arbitru: Daniele Orsato. Asistenți: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini. Al patrulea oficial: Marco Guida. Arbitru VAR: Massimiliano Irrati. Asistent VAR: Cătălin Popa

sursă foto: captură TV BBC








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button