Euro 2024

„Generația de suflet” nu a avut și alte resurse în optimi, la Euro și – totuși – dacă intra „stângul” lui Man…: România – Țările de Jos 0-3





Naționala României și-a depășit condiția la Euro 2024, dar eliminarea în optimi la scor de neprezentare cu Olanda doare. Doare în special țară, poate mai puțin în tribunele de pe „Allianz Arena”, din Munche, acolo unde „Zidul Galben” a făcut show și nu s-a lăsat cuprins de îndoieli. Aproximativ 30 de mii de români și-au încurajat admirabil favoriții și la 2-0 și i-au aplaudat din inimă la 3-0, adică la puține secunde după ultimul fluier. Una peste alta, „Generația de suflet” nu a avut și argumente fotbalistice în fața unei „portocale” de un cu totu alt calibru față de adversarii din grupe.

„Tricolorii” au „ars” repede, adică în primul sfert de oră al meciului cu băieții lui Koeman. Ianis Hagi și-a spart capul încă din minutul 2, vrând să ajungă la o centrare înaintea lui Dumfries, dar a rămas pe teren după ce a fost bandajat. Revenit în formula de start, arădeanul Man ar fi putut schimba, oarecum, soarta duelului, dacă șutul său cu stângul de la marginea careului nu ar fi trecut de puțin peste poartă. A urmat și lansarea perfectă pentru Drăguș, care – însă – s-a complicat inutil în loc să șuteze și cam asta e tot ce a reușit România din punct de vedere ofensiv. Cu toate că au mai fost ceva șanse, o reluare slabă a lui Man din poziție bună și un șu telefonat al lui Drăguș.

Altfel, Olanda a trecut autoritar la „catedră”, ajutată și de golul lui Gakpo, din minutul 20. Atacantul lui Liverpool a pătruns din stânga, a tras tare pe colțul scurt și l-a surprins pe Niță. „Tricolorii” au fost copleșiți și „portocoala” a atacat cu toate liniile, ajungând la 10 cornere la pauză. Și posesia a fost zdrobitoare, iar De Vrij și Simons au ratat ocazii imense. Dincolo de scorul de 1-0 pentru olandezi, cealaltă veste proastă pentru „tricolori” la pauză a fost accidentarea lui Mogoș, după contra tare a lui Dumfries. Iar Edi Iordănescu a trecut de la o improvizație la alta în banda stânga unde lipsea Bancu (suspendat), căci l-a trecut acolo pe Burcă și nou intratul Racovițan a jucat fundaș central.

Iureșul băieților lui Koeman a fost și mai mare în repriza secundă. Reijnders, Depay (în două rânduri), Van Dijk (bară), Gakpo, Shouten și Simons l-au grațiat pe Niță din poziții bune. „Vinovați” au fost și fundașii români, în special Drăgușin, care a fost singurul care s-a mai remarcat printre „tricolori”. Batavii au avut și un gol anulat pentru offside, la Gakpo, iar golul de 2-0 plutea în aer mai ales după schimbările (ceva) mai ofensive ale lui Iordănescu. În mintul 83, Gakpo a apărut din nou în prim plan, cu o pătrundere în stânga, la care Drăgușin nu a băgat piciorul și i-a pus mingea pe tavă lui Malen. Intrat la pauză, acesta din urmă avea să realizeze „dubla” în ultimul minut de joc, după o cursă în viteză și un șut sec în stânga lui Niță, care rămăsese spectator.

Tabela a rătat rău, dar realist la ceea ce s-a jucat în această seară la Munchen. Altfel, „generația de suflet” are marele merit de fi unit o națiune ce nu mai credea în valorile naționale. Altfel, povestea României la Euro se încheie aici, diferența dintre vis și realitate fiind – totuși – foarte mare. Olanda este cea care va juca în sferturi, în Germania, cu câștigătoarea duelului dintre Austria și Turcia.

Cum s-au marcat golurile:

0-1 (Min. 20): Simons a pasat pe dreapta la Cody Gapko care marchează la colțul scurt

0-2 (Min. 83): Gakpo insistă la o minge pe stânga și așează în fața porții la Donyell Malen care marchează din 7 metri

0-3 (Min. 90): Donyell Malen a făcut o cursă de jumătate de teren pe un contraatac rapid și a marcat la colțul scurt

Formația:

România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș (38 Racovițan) – R. Marin, M.Marin (72 Cicâldău), Stanciu (88 Olaru) – Man, Drăguș (72 Mihăilă), Hagi (72 Alibec). Selecționer: Edward Iordănescu

Țările de Jos: Verbuggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake (69 Micky van de Ven) – Shouten (69 Veerman), Simons, Reinjders – Bergwijn (46 Malen), Depay (90 Blind), Gakpo. Selecționer: Ronald Koeman

Arbitri: Felix Zwayer – Stefan Lupp, Marco Achmüller. Rezervă: Daniel Siebert (Toți din Germania)

Arbitru VAR: Bastian Dankert. Asistenți VAR: Christian Dingert (ambii din Germania), Jérôme Brisard (Franța).

Programul optimilor de finală

Sâmbătă 29 iunie

meciul 38, ora 19: Elveţia – Italia 2-0

meciul 37, ora 22: Germania – Danemarca 2-0

Duminică 30 iunie

meciul 40, ora 19: Anglia – Slovacia 2-1

meciul 39, ora 22: Spania – Georgia 4-1

Luni 1 iulie

meciul 42, ora 19: Franţa – Belgia 1-0

meciul 41, ora 22: Portugalia – Slovenia 3-0

Marţi 2 iulie

meciul 43, ora 19: România – Țările de Jos 0-3

meciul 44, ora 22: Austria – Turcia

Sferturi de finală

Vineri 5 iulie

meciul 45, ora 19:  SpaniaGermania

meciul 46, ora 22: PortugaliaFranța

Sâmbătă 6 iulie

meciul 48, ora 19:  AngliaElveția

meciul 47, ora 22: Țările de Jos – câştigătoarea meciului 44

Semifinale

Marţi 9 iulie, ora 22

meciul 49: câştigătoarea meciului 45 – câştigătoarea meciului 46

Miercuri 10 iulie, ora 22

meciul 50: câştigătoarea meciului 47 – câştigătoarea meciului 48

 

Finala

Duminică 14 iulie, ora 22

câştigătoarea meciului 49 – câştigătoarea meciului 50

sursă foto: captură TV BBC











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button