„Semiluna” merge în sferturi pe mâna unui fundaș central: Austria – Turcia 1-2

Faza optimilor de finală de la Euro a început și s-a terminat cu o surpriză. Italia a plecat acasă după duelul cu Elveția, iar marți seară a pățit-o și Austria în compania Turciei. Deși diferența nu era atât de mare între echipele lui Rangnick și Montella, deși Semiluna pierdea mult din start prin absența lui Calhanoglu, mijlocașul campioanei Italiei – Inter.
Doar că turcii au început perfect meciul, cu gol în secunda 57. Demiral e și autorul celui mai rapid gol dintr-o fază eliminatorie la Euro, iar încrederea austriecilor era zdruncinată din start. Iar Semiluna chiar are fotbaliști de raă, Arda Guler (Real Madrid) sau Kenan Yildiz (Juventus), care au pus multă fantezie în jocul echipei lor și au fost la originea și altor ocazii. Adversarii lor au optat mai mult pentru un joc fizic, cu centrări în careul lui Gunok, fără sorți de izbândă.
Rangnick a mutat bine la pauză, iar Arnautovic, Laimer și Porch, s-au întrecut în ratări. Asta până când Merih Demiral a făcut dubla. De această dată, fostul fundaș al Atalantei a punctat printr-o puternică lovitură de cap, când ceasul bătea ora de joc. Doar că 6 minute mai târziu, Gregoritsch, una dintre schimbările austriecilor la pauză, și-a adus formația în joc, fără – însă – ca urmarea să fie convingătoare. Excepție a fost faza din cel de-al patrulea minut de prelungire, când Gunok a devenit erou între buturile Turciei la „capul” din apropiere al lui Baumgartner
Turcia se califică în sferturile Campionatului European, acolo unde o va întâlni pe Olanda și crede în șansa ei.
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (Min. 1): Merih Demiral a deschis scorul în secunda 57, în urma unui corner, urmărind o repingere de pe linie a portarului Penz.
0-2 (Min. 59): Merih Demiral se înalță imparabil și înscrie cu capul, tot în urma unei lovituri de colț de pe partea dreaptă
1-2 (Min. 66): Gregoritsch marchează din apropierea porții în urma unui corner
Formații:
Austria: Pentz – Bosch, Danso, Lienhart (64 Woeber), Mwene (46 Prass) – Seiwald, Sabitzer – Laimer (65 Grillitsch), Baumgartner, Schmid (46 Gregoritsch) – Arnautovic. Selecționer: Ralf Rangnick
Turcia: Gunok – Muldur, Bardakci, Demiral, Kadioglu – Yuksek (58 Oezcan), Ayhan – Yilmaz, Kokcu (83 Kahveci), Yildiz (78 Akturkoglu) – Guler (78 Yokuslu). Selecționer: Vincenzo Montella
Arbitri: Artur Soares Dias – Paulo Soares, Pedro Ribeiro (toți din Portugalia). Rezervă: Mykola Balakin (Ucraina)
Arbitru VAR: Tiago Martins (Portugalia), Asistenți VAR: Juan Martínez Munuera (Spania), Massimiliano Irrati (Italia)
Programul optimilor de finală
Sâmbătă 29 iunie
meciul 38, ora 19: Elveţia – Italia 2-0
meciul 37, ora 22: Germania – Danemarca 2-0
Duminică 30 iunie
meciul 40, ora 19: Anglia – Slovacia 2-1
meciul 39, ora 22: Spania – Georgia 4-1
Luni 1 iulie
meciul 42, ora 19: Franţa – Belgia 1-0
meciul 41, ora 22: Portugalia – Slovenia 3-0
Marţi 2 iulie
meciul 43, ora 19: România – Țările de Jos 0-3
meciul 44, ora 22: Austria – Turcia 1-2
Sferturi de finală
Vineri 5 iulie
meciul 45, ora 19: Spania – Germania
meciul 46, ora 22: Portugalia – Franța
Sâmbătă 6 iulie
meciul 48, ora 19: Anglia – Elveția
meciul 47, ora 22: Țările de Jos – Turcia
Semifinale
Marţi 9 iulie, ora 22
meciul 49: câştigătoarea meciului 45 – câştigătoarea meciului 46
Miercuri 10 iulie, ora 22
meciul 50: câştigătoarea meciului 47 – câştigătoarea meciului 48
Finala
Duminică 14 iulie, ora 22
câştigătoarea meciului 49 – câştigătoarea meciului 50
sursă foto: captură TV BBC