Iliev: „Mă bucur că am debutat, mă simt aici ca acasă! Aşa cum se spune în fotbal, dacă nu poți câştiga, măcar să nu pierzi” + FOTO
UTA a închis pentru prima oară poarta în sezonul 2024-2025 al SuperLigii și a făcut-o cu Dejan Iliev între buturi. Nord-macedoneanul și-a făcut debutul oficial în „alb-roșu”, fără să aibă prea mult de lucru împotriva „șepcilor roșii”. Dar a fost la post de fiecare dată când echipa a avut nevoie de el, ieșind în general bine în special pe centrări, dar având și un joc destul de bun cu piciorul.
Nu a fost chiar debutul perfect pentru Iliev din moment ce colegii săi nu au găsit drumul spre gol și arădenii s-au ales cu doar un punct în meciul de acasă cu U. Cluj. „În primul rând, mă bucur că am jucat, a fost un meci dificil. Din păcate, nu am reuşit să luăm cele trei puncte, am încercat să câştigăm, dar nu am putut să marcăm. Dar, aşa cum se spune în fotbal, dacă nu poți câştiga, măcar să nu pierzi. E dificil pentru mine să spun dacă am avut probleme în atac, dar băieții au dat ce au avut mai bun. Au încercat, au dat sută la sută, dar din păcate nu am avut norocul să marcăm. Vom da totul în următorul meci, pentru a lua cele trei puncte, ne dorim să câştigăm fiecare meci, nu suntem speriați, indiferent de adversar. Atmosfera din vestiar e bună şi sper că vom începe să strângem puncte”, a comentat portarul de 29 de ani remiza albă cu someșenii.
De multe ori, Iliev a apelat la mingi lungi pentru colegii săi, care – însă – nu au avut talia necesară să câștige duelurile cu fundașii adverși. „Pot juca atât cu minge lungă, cât și scurt, depinde în ce situație se află echipa. Am văzut oportunități pentru mingi lungi și asta am încercat astăzi”, a explicat goal-keeperul.
Dejan Iliev a oferit și primele impresii despre Superligă și fotbalul românesc în general. „Mă bucur că am debutat aici, în campionatul României, unde atmosfera este frumoasă şi stadioanele la fel. Mă simt bine aici, este ca acasă. E un nivel bun, am avut oportunitatea să joc în mai multe campionate şi pot să spun că nivelul de aici e bun. E un campionat exigent, trebuie să fii sută la sută concentrat, nu îţi permiţi să nu fii atent pentru că vei fi pedepsit. E un nivel bun, campionatul e în creştere, ca şi fotbalul românesc. După cum a demonstrat echipa naţională la EURO, acest campionat şi fotbalul din această ţară trebuie respectate”, e de părere utistul.
Internaționalul din Macedonia de Nord se luptă pentru un loc de titular la UTA cu Robert Popa, iar concurentul său pe post a declarat că are multe lucruri de învățat de la colegul său mai experimentat. „Îi mulțumesc lui Robert pentru cuvintele frumoase, avem o relație bună. Ne respectăm reciproc, este un portar tânăr și foarte bun, sunt sigur că are un viitor frumos în față dacă va munci din greu. Este un portar de calitate și sper că într-o zi va avea cariera pe care și-o dorește”, i-a întors Iliev favorul jucătorului împrumutat la Arad de la FC U Craiova.
Iliev a petrecut o lungă perioadă la unul dintre cele mai importante cluburi din fotbalul european, Arsenal, însă nu a reușit să debuteze la prima echipă. „Am fost la Arsenal timp de 10-11 ani și am dat totul în fiecare zi. Din păcate, nu am reușit să mă impun, i-am avut ca și concurenți pe Petr Cech, Bernd Leno, Wojciech Szczesny, e foarte greu să le iei fața. Tot ce pot spune e că am învățat multe de la aceste nume mari, cum să mă comport atât în teren, cât și în afara lui, am doar amintiri plăcute de acolo”, recunoaște Iliev.
În perioada în care a aparținut de „tunari”, actualul portar al UTA-ei a fost împrumutat la Sered (Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia (Polonia) și Shrewsbury (Anglia, liga a treia), iar după despărțirea de Arsenal a evoluat pentru Trencin (Slovacia), HJK Helsinki (Finlanda) și FK Sarajevo (Bosnia-Herzegovina).
Galerie FOTO de la meciul UTA – U. Cluj 0-0, semnată de Mălina Guler
Suntem într-un fel apărați de un RAPID, sau FCSB. Deocamdată. Dacă și ei. Pe la Rapid Pop și Micovschi, laureații UTA, ajung rezerve sau mai rău înjurați pe la coltzuri vișinii. Așteptăm la UTA, o victorie fără tam-tam, pe afara. SLOBOZIA, MON AMOUR.!!
,,Cei șapte jucători africani acontați de UTA ajung la Arad, pe ghanezul Bruce Nortey l-a vrut și Atletico Madrid!”
Asta era acum un an jumate, aprox. Pe Nortey l-a luat Atletico , dar nu Madrid, ci, poate, Textila.
Ceilalți 7 fantastici, de perspectiva, noii Mbappe ai Planetei care au ajuns tocmai la Arad etc pe unde se mai afla?
Cei sapte magnifici,ar scrie pe aici un frustrat care a bifat cam aproape tot ce inseamna presa sportiva aradeana…
Limba despicata…Venin improscat din nerealizari in slapi de vara…
Acolo,pe la el,verbele si metaforele sunt aliniate cu mare grija….in schimb,pe aici, e Gulliver in tara noastra,a Piticilor…
Aici isi permite sa ne jigneasca,sa ne caracterizeze pe fiecare in parte…Degeaba…Tot Leo este acreditat…Ha,ha,ha…
Are rabdare putina,isi revarsa repede frustrarile..
Cand e calm,urca prin pod,isi coboara cuvintele frumoase,prafuite…dar sta la colt sa ne atace,sa atace UTA,conducerea,transferuri…
Stii mai baiete…esti rosu la fata ca si racul in fierbere…Nu te intrebam noi,ci intreaba-te tu,din ce cauza???
Cu ce te deranjeaza UTA?Da-o pe fata!!!
Lectii de istorie UTA si jurnalism sportiv,ti-ar da @Ionescu Gavrila,la orice ora din zi sau noapte…LECTII!!!!
Mic ai fost si tot mai mic devii….FABULOS….DSP…
Mai sunt așteptări. Și de plecare dar și de venire. După modelul a furat dar a și făcut.
Mulți dintre cei veniți nu par a fi parte a unei echipe, angrenajul scârțâie rău de tot, poluează fonic, acoperind publicul.
Câte etape vor trece oare până când CI-CO se va ridica la valoarea băuturii simbol de alta dată? Până acum nu fac nici cât un pahar gol și ăla din hârtie reciclata. Aceste probleme sunt reale, există, o demonstrează jocul și clasamentul. Dacă nu ești îmbrăcat în cămașă specială, cu mâneci lungi, le vezi nu ai cum sa le ignori doar daca ai ceata pe ochi.
Urmează halta Clinceni , apoi vine Neamțu Dorinel . Bine ar fi sa fie bine, sa nu fie rău, dar cred că după 5 etape ne vom mulțumi cu 3-5 puncte. Mai repede 3 decât 5.
E un pronostic bazat nu pe dorința, ci pe putință.
In lipsa de altceva,nu are rost sa discutam despre portari…Unul nici macar nu este al nostru,celalalt..nu a avut treaba…
M-am saturat sa ma tot repet ca nu exista portar mare fara o aparare ferma,portar de reflexe,posibil…Nu poti sa-ti faci o parere despre Iliev,nu a avut treaba…
Niciunul nu este de nivelul lui Iacob sau Kucher,deci nivel in jos…
Nu voi face despicarea firului in patru,nu suntem la capitolul TRAGEDII…INCA…
Inconsatanta crasa,aici vad eu „schepsisul”…Cand spun inconstanta,ma refer direct si fara ocolisuri in primul rand la Omondi,Fabry…Mihai ar fi caz aparte…Urat din cale afara din partea lui Rednic sa-l huleasca,nici macar sa-l istocareasca…Baiatul acesta munceste,nu are aere de vedeta..Si ce daca culege rosii???Probabil acele rosii i-au platit drumurile spre antrenamentele spre Arad,de mic copil…
Sunt lunetist…Il tintesc pe Rednic…Am tacut la blaturile cu Dinamo…Si-a luat fix nimic…
Nenea Rednic,fa ceva,pentru ca nu joci nimic…
Jumatate din cei adusi,nu au nivel de Liga 1..URAAAAA!
Domnule Meszar,dvs sunteti parintele spritual al UTA-ei….Nu mai lasati sa se aduca elefanti,ratati,cosmetizati….
Rednic sa-si antreneze jucatorii..Nu cei cu are lucra acum 20 de ani…
Maestre cu mânecuțe lungi și legate incepe să ți se ridice ceața de pe ochi?
Lucram doar că materialul clientului. E foarte adevărat că e mult și de foarte joasa calitate. Sa incepem.
,,Sunt lunetist…Il tintesc pe Rednic….URAAAAA!”
Cam nasol, suna chiar a instigare, te-a marcat ce a pățit nea MAGA? Dacă vrei, pentru tine, mai poți adăuga o literă.
,,Domnule Meszar,dvs sunteti parintele spritual al UTA-ei….Nu mai lasati sa se aduca elefanti,ratati,cosmetizati….”
Hmmmm, nu era Meszar infailibil, intangibil, implicat dar în același timp fara de prihană, lunetistule care te visezi lunetist?
Dacă are vreo implicare cum își asumă nen-tu Meszar eșecul multor transferuri?
Tot e bine dacă ți se ridică încet-încet negura de pe creier. Inca burnițează!