Dennis Man a reușit o „dublă” de toată frumusețea în amicalul Parmei cu deținătoarea Europa League! + VIDEO
Serie A se reia peste două săptămâni, cu Parma Calcio printre protagoniste. Emilianii au promovat din postura de campioană a eșalonului secund și pare pregătită să facă față duelurilor cu Inter, Milan sau Juventus.
Până una alta, formația antrenată de Fabio Pecchia a bătut-o clar pe Atalanta, deținătoarea Europa League, ce se pregătește de Supercupa cu Real Madrid. Duminică seara, Parma a câștigat cu 4-1, două dintre goluri purtând semnătura lui Dennis Man. Atacantul arădean a deschis scorul după numai 6 minute, după o acțiune în viteză prin care a tăiat toată defensiva bergamască și a trimis pe lângă portar, la colțul lung. Bonny a făcut 2-0, dar trupa lui Gasperini a redus din diferență până pauză, prin Lookman, omul finalei Europa League, cu Bayern Leverkusen.
Și a doua repriză a fost deschisă de un gol de excepție a arădeanului Man. Lansat spre poartă, fostul utist l-a executat pe goal-keeperul advers cu o „scăriță” elegantă. Până la final a mai punctat și Patripilo, chiar cel care l-a schimbat pe Dennis Man, în minutul 61. Valentin Mihăilă a jucat și el în prima repriză, dar a fost schimbat la pauză cu D. Camara după o evoluție ștearsă.
Vă reamintim că Dennis Man și-a prelungit de câteva zile contractul cu Parma până în anul 2027, devenind cel mai bine plătit fotbalist din lotul „cruciaților”. Parma începe noul sezon din Serie A cu un meci pe teren propriu cu Fiorentina. Acesta e programat pe 17 august, de la ora 19,30.
Rezumatul superamicalului Parma – Atalanta 3-1 îl puteți vedea AICI
FOTO: Parma Calcio 1913 (Facebook)