UTA Arad

Ex. dinamovistul Lamine Ghezali participă la antrenamentul condus de Mircea Rednic, UTA anunță transferul său!




După atacantul Jordan Kadiri, sosit marți la Arad, UTA mai primește întăriri în ofensivă începând de astăzi. La antrenamentul din această dimineață, participă și fostul dinamovist Lamine Ghezali, o „aripă” dreapta care – însă – a intrat într-un con de umbră a carierei sale în ultimul an.

Practic, fotbalistul francez cu origini algeriene a confirmat în fotbalul românesc doar în Liga a 2-a. În sezonul 2022-2023 a fost unul dintre eroii promovării „câinilor roșii” în SuperLigă, cu 9 goluri și trei pase decisive. Mircea Rednic l-a dorit și în iarnă pe fostul dinamovist, însă UTA nu a putut achita suma de 50 de mii de euro ce a venit din partea grecilor de la Levadiakos.

Ghezali a început fotbalul la clubul francez Torcy, iar în 2014 a trecut la academia celor de la Saint-Etienne, echipă la care și-a făcut debutul la nivel de seniori. A aparținut de formația „alb-verde” până în 2022, dar a strâns doar opt partide în Ligue 1 pentru prima echipă, marcând și un gol într-o victorie cu 5-0 împotriva lui Caen în martie 2019. În rest, a evoluat fie pentru echipa a doua, fie pentru alte formații din ligile inferioare, sub formă de împrumut (Chateauroux și Sporting Club de Lyon).

În 2022 a semnat cu Dinamo, aflată atunci în Liga a II-a, și a avut un prim sezon bun în tricoul „câinilor”, alături de care a promovat în Superligă. A jucat un rol extrem de important mai ales pe final de sezon, marcând nu mai puțin de șase goluri în play-off și trei la barajul cu FC Argeș. În prima divizie nu a fost la fel de eficient, neavând nicio contribuție pe tabelă în cele 17 partide jucate în sezonul trecut, iar în ianuarie s-a transferat în divizia secundă din Grecia, la Levadiakos, unde a jucat în doar cinci meciuri înainte de a deveni liber în această vară.

Lamine Ghezali are selecții în tricoul Franței la nivel U17 și U18 și în acest moment cota sa pe transfermarkt este de 250 de mii de euro. Postul favorit al algerianului este acela de mijlocaș ofensiv de bandă dreapta, dar a evoluat în cariera sa pe toate pozițiile de la mijloc în sus.

Între timp clubul arădean a și anunțat transferul său:

”UTA și Lamine Ghezali au semnat astăzi un contract valabil pentru un sezon cu drept de prelungire pe încă unul.

Mijlocașul francez de origine algeriană s-a născut pe 6 iulie 1999 la Lagny-sur-Marne, în Franța și vine la Arad de la APO Levadiakos (Grecia). În România a mai jucat timp de două sezoane pentru Dinamo București.

Crescut de Academia celor de la Saint-Etienne, noul nostru jucător a debutat pentru legendară echipă franceză și a mai trecut în carieră pe la LB Châteauroux și SC Lyon.

Îi urăm bun venit și la cât mai multe reușite alături de noi!”








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Și cine pleacă? Pt ca am depășit numărul de străini permis de regulament.
    Sau iar trage pe careva pe linie moartă și în primăvara adio licență UEFA și din nou interdicție la transferuri.

    5
    11
  2. Cu magazia plina.! Batem spre ideea unui serial de succes în Discovery. Acolo nu – ți poți lua ochii de la scaune rococo, lampadare, scaune regent, statui în filigran auriu, oglinzi și portrete în vivo. E bine sa fii bogat. Dar puține lucruri se vor vinde. Speram ca lucrul cumpărat cu sudoare și profenalism sa valoreze pentru propria siguranță la un dublu preț acceptat de o piață a valorilor. Fie și la temperatura apocaliptică a unor investiții
    diabolice.!!

    8
    9
  3. Ghezali e un jucător foarte bun si inteligent , e si rapid ! L am urmărit la Dinamo in Liga a II-a , La Dinamo sezonul trecut nu s-a impus la ce degringoladă era la echipa era ceva normal!E un castig pt UTA acest transfer . Ciudat contract doar pt 1 an cu optiune de prelungire……mari profesionisti sant in conducere.

    6
    6
  4. Ciudat personaj,acest GHezali…Din ce cauza,cu GH,de la Gheorghe???Foarte ciudata lumea aceasta….
    Daca v-as spune ca am un amic cu inima de aur,sirilankez,pe nume Crishan,ma puteti crede???(angajat la unul din sponsorii UTA-ei???,sau colaborator,sau ce o fi???)
    Acest Ghezali a venit din neant la Minamo,la inceput anonim,apoi devenit exponential….Cum de l-au pus pe faras???
    Calitate are,absolut clar!!
    Iar ajungem la Mister Rednic si calitatea dansului,ucenicie preluata de la Lucescu,de a vedea ceva,de a resuscita,ceea ce noi probabil nu vedem sau nu avem rabdare suficienta…
    Deviem putin….Pai daca nu exista un Mircea Lucescu,nu ar mai fi existat Hagi,Lupu,Sabau,Brescia,etc….Restul se stie…
    Nu stiu ce sa zic???Exista jucatori buni,pe piata libera,inca…Nu e stress…
    Problema mare,vine pe juniori,un subiect delicat de abordat…Ai nostri nu par sa fie buni,vin in schimb altii,cu ifose impresariate…
    Ce este mai greu?Un kilogram de plumb sau unul de pene?Viteza unui glont,este mai buna ziua sau noaptea?
    Mai vedem…

    6
    3
  5. Atentie la buget, sa nu ne intindem mai mult decat ne permite plapuma…care, de fapt, e o patura…

    Caruselul asta de jucatori ma depaseste, acum incep sa dau si eu dreptate alora care nici nu se sinchisesc prea mult cu cantonamentul din intersezon, cu planuri si construire de echipa…caci totul sta in transferuri (care vin dupa cantonament), nu in antrenament…atunci de ce sa te mai chinui sa antrenezi…se pare ca e o moda depasita…

    Acum, ma intreb si eu: in fiecare an va fi la fel, o droaie vin, o droaie pleaca ?

    7
    1
  6. @Kaiara:
    „Acum, ma intreb si eu: in fiecare an va fi la fel, o droaie vin, o droaie pleaca ?”

    Raspunsul la intrebarea ta este un categoric DA.

    Eu unul am anticipat acest „fenomen” in postarile mele inca de la incheierea sezonului anterior pentru care am primit o multime de „Nu-mi place postarea ta” !

    Nici o problema, n-am ramas deloc frustrat dar, in acelasi timp m-a surprins un pic lipsa de anticipare in gindire a unor „suporteri postaci” pe acest forum.

    Problema cea mai stridenta a clubului UTA ramine bugetul anual de venituri si cheltuieli. La capitolul venituri sintem si probabil si v-om ramine si anul acesta adinc deficitari in special datorita lipsei unor sponsori locali potentati care din anumite motive refuza cu obstinenta sa sprijine ‘marca UTA” si prin aceasta propria marca pe piata interna si Internationala. Banuiesc ca vorbim aici de o lipsa clara de viziune sau pregatire a unor manageri in departamentele lor de de marketing ? Sau poate chiar al proprietarilor ?

    Ca atare clubul UTA este limitat din punct de vedere financiar sa finalizeze transferul unor jucatori de valoare la debutul ferestrei de transferuri de vara. Clubul este practic fortat sa semneze cit mai rapid contracte cu citi mai multi jucatori de „perspectiva” care accepta contracte modice in Superliga. Dupa acest prim pas, UTA este nevoita sa astepte la cotitura pina la finalul perioadei de transferuri daca vrea jucatori de ceva valoare, care sa accepte contracte minimale anuale cuplate cu bonusuri de performanta atragatoare .

    Pina la transferurile de iarna, sita v-a cerne din nou, si alte plecari/sosiri vor fi probabil necesare . Asta e realitatea zilelor noastre in Superliga !

    Am in continuare mare incredere in Mircea Rednic care poate forma o echipa inalt competitiva la UTA Arad. Noi suporterii avem insa datoria sa-l sprijinim pe Mircea si sa incurajam echipa la fiecare joc indiferent de scorul afisat pe tabela de marcaj !

    Hai UTA !

    8
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button