UTA Arad

Arădeanul Adelin Nica a semnat cu FC Bihor, UTA a încasat aproximativ 5 mii de euro




UTA s-a despărțit de unul dintre tinerii crescuți în academie. Adelin Răzvan Nica a semnat cu FC Bihor, grupare care i-a oferit un contract de profesionist fotbalistului de 17 ani și a plătit grila de formare către gruparea roș-albă. Aceasta se ridică la aproximativ 25 de mii de lei, adică 5 mii de euro, care au intrat deja în conturile clubului.

Nica are 1,72 m înălţime, e născut pe 11 septembrie 2006  și a evoluat penru Academia UTA doar în Liga Elitelor, iar în sezonul trecut în Liga de Tineret. Mijlocașul lateral a jucat doar în stagiunea de toamnă la formația de juniori mari a „roș-albilor”, după care a trecut la Șoimii Lipova. fotbalistul făcut o stagiune de primăvară destul de bună în Liga a 3-a și a început pregătirea estivală sub comanda lui Mircea Rednic. Nica a fost autorul unui gol foarte frumos în amicalul cu Pecica, dar nu a fost luat în cantonamentul din Slovenia și a plecat la proaspăta divizionară secundă din orașul de pe Crișul Repede, unde va purta tricoul cu numărul 19.

Fotbalistul e impresariat de Cătălin Sărmășan. Orădeanul are relații bune cu Bihorul, clubul fanion al orașului natal și mutarea s-a parafat astăzi. Nica a început fotbalul la Viitorul, cu Norbi Jozsa la comandă, iar la vârsta de 11 ani a trecut la UTA.

Unul dintre concurenții pe post al ultimului transfer al orădenilor este celălalt arădean din lotul lui FC Bihor, Albert Stahl.  Acesta din urmă a participat la conferința de presă ce precede meciul cu FC Argeș, de marți, de la ora 17, de pe „Iuliu Bodola” din Oradea. Partida se vede la Digi Sport 1, bihorenii căutând primul succes al stagiunii, după remiza internă, 0-0 cu Viitorul Pandurii și insuccesul, 1-2, de la Câmpulung Muscel.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Îți dai seama cât de jos a ajuns UTA când vezi ca da drumul la tineri de perspectiva pt sume derizorii cât un Logan la mână doua.
    Cum poți sa te dai patron în condițiile astea dar Meszar nu are rușine nu a avut niciodată și nici respect față de suporteri.

    8
    8
  2. Exagerati! Pe Meszar nu-l doare nici in cur! Altfel ar striga de durere! Treaba de functionar public nesupus vreunui control zilnic…. leafa merge! Mai ia (isi da singur) cate un bonus cand intra ceva bani la UTA! Cafeaua e…. gratis! …. de la unul sau altul! Sotia …. idem! Vremea e buna! Ce durere sa aiba?

    6
    2
  3. Fără suparare dar ce mare perspectiva reprezintă jucătorul din articol? Pe la ce lot de națională a fost remarcat?

    4
    3
  4. Alooooo….Va rog frumos o anumita decenta…Nica nu a fost ceva OAU,sa ma scuze parintii sai…Asta este regulamentul,punct…Se calculeaza anumite grile de formare,din momentul legitimarii oficiale,pe carnet de joc.
    La juniori nu exista o suma de clauza,ci achitarea respectivei grile,de la prima scrierere.Punct.
    Daca se achita,e liber ca si pasarea cerului…Ce-i promite impresarul,este treaba lor…In cele din urma,toti regreta ca nu au avut rabdare….

    3
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button