UTA Arad

Se vând bilete pentru „descălecarea” Regelui la Arad, UTA – Farul se joacă luni…noaptea!




După o pauză de un sezon, Gheorghe Hagi se întoarce la Arad. În stagiunea trecută, UTA a găzduit-o pe Farul Constanța pe arena Municipală din Sibiu, rezultând un 0-0 ca și temperatura de afară, de la mijlocul lunii decembrie.

Acum, „Regele” își va conduce formația de pe banca rezervată oaspeților pe stadionul „Francisc Neuman”, totul urmând să se întâmple luni, începând cu ora 22, în ultima partidă din cadrul rundei a 7-a a SuperLigii. Ambele formații au început modest sezonul, iar miza punctelor e mare.

Prin urmare, interesul în jurul „duelului” ar trebui să fie mare, iar clubul UTA a pus de azi în vânzare biletele de intrare, pe platforma online iabilet.ro. Iar prețurile tichetelor au rămas neschimbate, adică: 80 de lei – Tribuna I ”Coco Dumitrescu”), 60 de lei – Tribuna II ”Gioni Brosovszky” și 40 de lei – Peluza ”Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 40 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani au 50% reducere.

Orarul în care biletele se vând la fanshopul de la stadion este 13-18 (joi și vineri), iar casa de bilete de la arena din Calea Aurel Vlaicu va fi deschisă sâmbătă, între orele 10 și 14. În ziua partidei, dacă mai sunt tichete disponibile, acestea se vor vinde la casa de bilete de pe Calea Aurel Vlaicu, între orele 17,30 și 22.








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Unde ne e locul.!! Intr-noapte de final de august vom afla răspuns. Când lucrurile se mișcă greu, cauți un loc disponibil, călduț, preferabil nerevendicat de alții. Pentru asta merita toată implicarea, atenția și grija pentru brand. Ar fi cuvinte mari sau pierdere de timp. Depinde cum privești sticla care își pierde din conținut de la o etapa la alta. Cei mai iuți la manie, ar da cu sticla de pământ, și ar comanda una plina. Banii au fost, însă alocați pentru prima sticla.!!

    9
    5
  2. Am abonament dar nu merg in miez de noapte ca sa imi chinui existenta si sa vad alte chinuri la UTA cu Ezekiel in frunte ! Am ajuns sa cred ca UTA nu merita asemenea eforturi atata vreme cat Meszar si Rednic isi bat joc de suporteri nefiind in stare sa construiasca un nucleu de 8-10 jucatori de baza pe termen mediu sau lung.Nu se doreste performanta la Arad, ci doar o rulare mare de pseudojucatori, care sa le bage bani in conturile impresarilor si a hotului de Meszar

    13
    12
  3. Acest mod de organizare al UT-ei creaza suspiciuni din toate punctele de vedere.SRL-nu esti, SA-nu esti, ONG-nu esti, ai un conducator de facto care nu exista in organigrama, in statul de functii, adica practic nu exista dar decide.De ce nu se publica organigrama UT-ei si statul de functii ? De ce este secreta ? Cui vireaza sponsorii banii ? Pizza 5 colturi, Diva sol, CBA, etc ? La Meszar in cont ?

    13
    6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button