Viitorul s-a despărțit și de Kocsis și e aproape să-l ia pe Ungureanu, Bokse și Sas – ultimele variante de juniori pentru Pavel!

Fiindcă nu a reușit să-și „procure” o echipă satelit în Liga a 4-a, discuții existând în special pentru locul celor de la ACB Ineu, divizionara terță Viitorul au fost nevoiți să se despartă de mai mulți fotbaliști.
Poate cea mai neașteptată plecare este cea a lui Robert Kocsis, unul dintre artizanii promovării. Experimentatul mijlocaș părea să se fi înțeles pentru prelungirea înțelegerii, a și demarat pregătirea cu echipa în această vară, dar acum a devenit liber de contract. Kocsis e al treilea titular din manșa secundă (decisivă) a barajului de promovare în Liga a 3-a, succesul cu 3-0 de la Lupeni, care se desparte de „roș-albi”, după Andrei Topai și Sergiu Popa. „Roșchi” va juca la Zăbrani, iar „Profesorul” s-a înțeles cu Curticiului.
Alți doi dintre titularii disputei din Valea Jiului, veteranii Cristian Munteanu și Oviziu Vezan nu au demarat pregătirea sub comanda lui Flavius Pavel, dar sunt așteptați la echipă în zilele ce urmează. În schimb, Viitorul a mai renunțat și la fotbaliștii de bandă Claudiu Popa și Marius Rotar, dar și la Viorel Roșu. Totodată, dintre jucătorii africani sosiți în probe de la ACB Ineu, se pare că va rămâne doar „aripa” Thiam. În schimb, fundașul Ndiaye și „închizătorul” Mbengue sunt liberi să-și caute alte angajamente.
În altă ordine de idei, la antrenamentele Viitorului a apărut Adrian Ungureanu (foto, în galben-roșu) fotbalist timișorean cu meciuri în Liga a 2-a, la Poli, Ripensia și Dumbrăvița. Acesta are 34 de ani, e mijlocaș de bandă și a mai evoluat în județul Arad în urmă cu mai bine de un deceniu, la CS Ineu. Tot pentru bandă, gruparea lui Giovanni Catanzariti s-a întărit la capitolul juniori, mai ales că Darius Balazs trebuie să se opereze la umăr. De la Lipova a sosit Alexandru Bokse (19 ani), vicecampion național cu UTA în Liga de Tineret în vara anului trecut. Totodată, Ianis Sas (18 ani) s-a întors de la Cermei și poate fi soluție de „decar”, acolo unde îi are în fața sa pe Vezan și Gavrilă.
Viitorul va face ultima repetiție înainte de startul sezonului, ce-i găsește în deplasarea de la Timișul Șagu (vineri, 30 august), sâmbătă, de la ora 10, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, în fața colegei de serie, Gloria Lunca Teuz Cermei.