Liga a 3-aUTA Arad

„Regele” și mica sa aroganță pentru timișoreni: „Ce faceți? Dormiți!” + FOTO










Gheorghe Hagi a vorbit aproape 20 de minute la conferința de presă de după meciul cu UTA și a atacat mai mult subiecte. Unele provocate de jurnaliști, cum ar fi cel legat de fiul său, Ianis Hagi, care are probleme la Glasgow Rangers, atâta timp cât a fost trimis să se antreneze singur. „Regele” chiar nu i-a menajat pe scoțieni, iar cei interesați pot vedea tot discursul său manifest legat de situația fiului său AICI

La un moment dat, un coleg jurnalist de la Timișoara, pe care Gică Hagi îl cunoștea de pe vremea când a antrenat-o pe Poli ( în sezonul 2005-2006) a insistat cu întrebări legate de Mircea Lucescu și provocare ce-l așteaptă ca selecționer al României. Dar, căpitanul „Generației de Aur” a virat brust spre situația fotbalului de pe Bega, cu o ușoară tentă de aroganță. „Vii de la Timișoara, de ce nu spui de Timișoara? Deci când nu aveți echipă, să nu zic un cuvânt care…mă abțin…meritați să fiți acolo, sus. Ce faceți? Dormiți! Uniți-vă, uniți-vă! Există un singur brand acolo sau două. Dar și dacă erau două, trebuie să rămână unul. Acolo a fost și Ripensia, dar e Poli”, a fost mesajul lui Hagi, legat de gruparea „alb-violetă”, prinsă în anonimatul Ligii a 3-a.

Gică Hagi a terminat sezonul 2004-2005 al SuperLigii cu Poli pe locul 8, podiumul fiind 100% bucureștean: FCSB, Dinamo, Rapid.

Galerie FOTO de la meciul UTA – Farul 1-1, semnată de Mălina Guler

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button