Dennis Man, lângă interiștii Thuram și Barella în topul celor mai bune note luate în Serie A în primele trei etape!
Dennis Man, fotbalistul arădean al echipei Parma, este pe locul 2 într-un top al jucătorilor din Serie A, pe baza notelor acordate de site-ul TuttoMercatoWeb după primele trei etape. Cu o medie a notelor de 7,00 după primele trei etape, Dennis Man este la egalitate cu Nicolo Barella, jucătorul lui Inter Milano, campioana en titre. Pe primul loc, cu o medie de 7,50, este Marcus Thuram, şi el de la Inter Milano.
Marcus Thuram, Dennis Man şi Nicolo Barella sunt urmaţi de Valentin Castellanos (Lazio), Adrian Bernabe (Parma), Ange-Yoan Bonny (Parma) şi Kingsley Ehizibue (Udinese), toţi cu o medie de 6,83.
Dennis Man a marcat câte un gol în primele etape, în egalul cu Fiorentina (1-1) şi victoria cu AC Milan (2-1). În etapa a treia, nou-promovata Parma, la care mai joacă un internaţional român, Valentin Mihăilă, a fost învinsă dramatic, cu 2-1, pe terenul lui Napoli, care a marcat ambele goluri în minutele adiţionale, când evolua în superioritate numerică.
„Man şi Mihăilă, aurul Parmei. Prelungirea contractelor pentru a spune nu tuturor ofertelor de vară”, scrie site-ul citat, care aminteşte că Man şi-a prelungit pe 24 iulie înţelegerea cu actuala sa grupare, iar Mihăilă, pe 30 iunie, ei fiind acum legaţi de club până în 2027.
Man şi Mihăilă „vor să impresioneze şi încearcă să ducă echipa spre partea mijlocie-superioară a clasamentului”, notează TuttoMercatoWeb.
Sursa: agerpres