Iliev nu a mai ajuns la naționala Macedoniei de Nord, când au treabă ceilalți cinci internaționali ai „Bătrânei Doamne”?
Până la urmă, UTA trimirte cinci fotbaliști la echipele naționale. Despre al șaselea, Dejan Iliev, a votbit doar Mircea Rednic în conferința de presă de dinaintea partidei cu FCSB, dar nord-macedonianul nu a primit o convocare. Și asta – probabil – datorită faptului că stafful naționalei sale știa că experimentatul goal-keeper se confruntă cu o problemă medicală, pe care o depășise cu doar două zile înainte de meciul de la București, fiind – de altfel – pe banca de rezerve.
Așadar, sub culorile naționalelor lor vor evolua trei jucători africani, plus cei doi internaționali de tineret, Robert Popa și Cristian Mihai. Aceștia din urmă ar putea apărea pe teren în România – Muntenegru, de vineri, 6 septembrie, de la Târgoviște și marți, 10 septembrie, de la ora 18, în Finlanda – România.
Florent Poulolo a venit la UTA de o lună, a fost integralist în primele sale meciuri în tricoul roș-alb, 1-1 cu Farul și 0-2 cu FCSB și a călătorit mii de kilometri până în Martinica. Aici, fundașul central are treabă cu naționala sa vineri, de la ora 5, în Guatemala și luni, de la ora 23, acasă, cu Guyana. Ambele partide se joacă în CONCACAF Nations League.
Mijlocașul lateral, Johana Eric Omondi se întoarce la naționala Kenyei după problemele disciplinare avute în primăvară. Naționala sa joacă în preliminariile Cupei Africii cu Zimbabwe, pe 6 septembrie, de la ora 16 și cu Namibia, pe 10 septembrie, de la ora 19.
În fine, Ibrahima Conte va evolua în culorile Guineei contra statului RD Congo (în deplasare), pe 6 septembrie, de la ora 19 și acasă, cu Tanzania, pe 10 septembrie, tot de la ora 19. Ambele dispute se joacă tot în preliminariile Cupei Africii.
Așadar, de mâine, de la ora 16, când va conduce primul antrenament al săptămânii, Mircea Rednic nu va conta pe cei cinci internaționali ai săi. Bineînțeles, Popa, Mihai, Poulolo, Omondi și Conte nu vor juca nici în amicalul de vineri, 6 septembrie, de la ora 17, de la Reșița, cu divizionara secundă a lui Flavius Stoican ce ocupă locul 3 în clasament, cu 11 puncte din 15 posibile.
După cum vă informam dimineață, UTA va juca în etapa a 9-a a SuperLigii luni, 16 septembrie, de la 18, împotriva celor de la FC Hermannstadt, pe arena Francisc Neuman
Poulolo joaca de la ora 5 si 23. Amuzant 🙂