UTA Arad

Conte – integralist în eșecul Guineei cu Tanzania, kenyanul Omondi nu a văzut terenul în Namibia!






Internaționalii africani ai UTA-ei și-au încheiat paranteza rezervată reprezentativelor țărilor lor în mod total diferit.

Ibrahima Conte a fost integralist pentru Guineea în înfrângerea de pe teren propriu, 1-2, cu Tanzania. Fundașul arădenilor a primit nota 6,7 din partea celor de la flashscore, semn că a făcut un meci normal. Cel mai slab om al Guineei a fost portarul, care a fost notat cu 5,8. Conte se va întoarce de urgență la Arad, urmând – probabil – să fie din nou convocat în octombrie, pentru alte două dueluri din preliminariile Cupei Africii, tur-retur cu Etiopia. Adică un derby al suferinței, din moment ce Guineea e ultima în Grupa H, fără nici un punct, în timp ce Etiopia e deasupra ei, cu un singur punct. Congo are 6 puncte, iar Tanzania 4.

În aceeași competiție a jucat și Kenya marți seară, dar în Grupa J, pe terenul Namibiei. Spre deosebire de Conte, Eric Johana Omondi nu a evoluat nici un minut, dar la final s-a putut bucura de succesul cu 2-1 al echipei sale. După două etape, Kenya are 4 puncte, la fel ca și Camerunul, iar cele două echipe urmează să se dueleze de două ori în 4 zile, pe 11 și 15 octombrie, când Omondi ar trebui să călătorească din nou în Africa.




2 comentarii

  1. Sigur ca le dorim la cei solicitați la loturi bafta. Ca și la noi, nu mulți au parte de minute. La roata calităților echipelor africane și nu numai o judecata completa ar păcătui. Sunt vârfuri, calitate medie, și mediocritate. Vedem prin filme turistice și, din în ce mai consistent, imagini cu pusti de culoare bătând mingea.!! Toți europenii așteaptă de aici talente, cum tot de aici, bunicii lor au adus aur, diamante, petrol. Ce ne dorim noi e ca ei sa se întoarcă sănătoși și neapărat cu un plus pentru clubul care la asigura pâinea civilizata. Nu am spus baghetă aurie franțuzească.!!

    10
    0
  2. Din pacate,Omondi merge degeaba la nationala…Stie el,stie staff-ul de acolo dar stim si noi…
    Adica…nici in car,nici in caruta…In asemenea conditii,nici vorba sa-i creasca nivelul cotei de piata…Ba dimpotriva..
    Acum,vorba vine…”Nu esti prost destul,daca nu esti si fudul”…
    Stai naibii pe fundul tau,pentru ca prin schimbarile curselor aviatice,fusuri orare,revenire,reacomodare, iti ridici cota la pulivara!Scuze expresia…asta mi s-a parut acum buna…

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button