Iliev și Tsouka revin pe gazon spre finalul anului, Rednic mai vrea un fundaș lateral și anunță sosirea unui atacant

Două dintre transferurile verii la UTA au intrat în inferimerie până spre finalul anului. Este vorba despre portarul Dejan Iliev și fundașul dreapta Ravy Tsouka, ambii suferind rupturi musculare. Dacă în cazul nord-macedonianului, Mircea Rednic nu-și poate reproșa nimic și asta pentru a avut răbdare cu fostul „tunar”, care nu a mai apărat de la deplasarea de la Clinceni, în singura victorie stagională a arădenilor, nu același lucru se poate spune în cazul congolezului.
De altfel, experimentatul antrenor și-a pus cenușă în cap: „Tsouka are ruptură, va sta între 4 și 6 săptămâni. Am riscat cu el, pentru că înainte de meci (n.a. cu Hermannstadt) a avut ceva probleme și nu s-a antrenat două zile. E și vina mea pentru că trebuia să protejez jucătorii care au venit mai târziu și care nu au prins perioada de pregătire. Ăsta e fotbalul, se depune foarte mult efort și cred că din cauza aia…Dar, e Cornel Râpă care de abia așteaptă să intre”.
Tot Rednic dezvăluie faptul că Alexandru Câmpanu e incert pentru disputa cu ieșenii, de mâine, deoarece a răcit în ultimele zile. În schimb, antrenorul arădenilor anunță convocarea maghiarului Daniel Zsori, dar și revenirea în circuit a lui Dumiter, mai ales că și Ezekiel a acuzat ceva probleme în această săptămână. „Imoh a avut o accidentare la ultimul antrenament, cel de la Felnac, o lovitură în genunchi și ieri nu s-a întrenat. Dar doctorul mi-a spus că poate să joace, însă voi avea și eu o discuție cu el să văd dacă mă pot baza pe el. Pe Dumiter trebuia să-l bag și cu Sibiul, în locul lui Câmpanu, să jucăm cu două vârfuri, dar accidentarea lui Tsouka ne-a dat planurle peste cap. El progresează, e mult mai bine, e prezent 100%, o să aibă și el șanșă. Sunt sigur că în momentul când va intra, o să fie Dumiter pe care-l cunosc eu sau cel care era înainte. E bine că e concurență, acum să vedem dacă risc în meciul ăsta, dacă o să joc cu doi atacanți sau nu”, a trasmis Rednic.
Însă, tot experimentatul antrenor mai anunță venirea unui atacant de careu, care ar fi al cincilea din lot, după Kadiri, Ezekiel, Dumiter și Zsori. „O să vină un atacant în probe astăzi. Vine după o accidentare și vrem să-l scanăm de la unghii până la firul de păr. Are 1,90 înalt, frumos. Nu-i român“, au fost cuvintele lui Rednic. La UTA a fost propus demult de impresarul Cristian Hossu, polonezul Jaroslaw Niezgoda, însă – totuși – vorbim despre un vârf cotat la 1,7 milioane de euro, așa că cel mai probabil un alt fotbalist va sosi la Arad.
Dar, tot Rednic mai solicită un fundaș de bandă după accidentarea lui Tsouka și plecarea lui Rodrigues. „Ne gândim să aducem un fundaș lateral, care ar putea să joace și dreapta și stânga. Mai sunt jucători liberi, care au jucat pe aici, prin România”, a mai afirmat tehnicianul, care s-ar putea referi, printre alții, la Andrei Peteleu (32 de ani), care a mai jucat la UTA în urmă cu trei sezoane și acum e liber de contract după despărțirea de CFR Cluj.


Hai că nu e rau, sa tot vina până la Craciun iar după Boboteaza pleacă și vin alții. Se mai îndoiește cineva că managementul utist e unul la cele mai inalte standarde? Mulțumim și iar mulțumim!
….ne facem de ras , nu e nici prima nici ultima! Tare sint curios cine îi propune pe acesti anonimi la UTA? Ala ar trebui dat afara din club. Dar nici o problema Rednic mai aduce inca trei ca doar se poate 🤔 nu e interzis
Risca! Ce mai ai de pierdut? Un punct sau zero nu te ajuta cu nimic. În schimb, trei?!
Si acum sa trecem la cele pamantesti: UTA, ca si traditie, ca si club, ca si istorie, ca si cultura, ca si brand ! Nimeni si nimic nu poate sa fie mai mare decat clubul !!! Asta este si la bine si la rau.
Toti sunt slujbasi ai clubului, de la conducatori, antrenori, jucatori, pana la fani !
UTA nu este nici Rednic, nici Meszar !
Atata timp cat UTA nu ajunge pe mana unui „martian” (ca sa ni-l faca pierdut), noi, fanii, trebuie sa dam tot suportul nostru si incurajarile noastre, mai ales in momentele dificile ! Sa aud contestari si huiduieli la cateva minute dupa ce am incasat gol, chit ca mai era destul timp pana la sfarsitul meciului…asta loveste in UTA 🙁 Asta se intampla in alte locuri, Aradul trebuie sa dovedeasca ca e diferit si superior. Nu unii fani sa iasa in fata cu reactii lipsite de rabdare, ca nu sunt nici ei mai mari ca si clubul…daca ai venit la meci la UTA, atunci rabdare si tutun si educatie si cultura !
Totul la nivel decent, de la contestari la laude, UTA intereseaza, doar apoi personajele. Istoria va cerne si va decide cine ramane in inimile suporterilor si in analele clubului, nu noi sa facem acum populism, de parca ar veni alegerile in SUA.
Deci, indiferent de simpatii si antipatii, cine merge la meci, sa mearga pentru UTA, in primul rand, si sa-i fie suporter pana in ultima secunda ! Ca-i place cum e acum sau nu, nu conteaza. Aici e UTA, nu tot felul de personaje.
Asa sa fie si sa castige UTA !
4-4-2… obligatoriu! Dacă nici acum, atunci când? Avem cele mai puține goluri marcate…
E bine a renunțat la Diogo fundaș ca avem pe Râpă și Tsouka acum gata unul e accidentat , gata aruncam cu banii în alt fundaș ,asa ceva ce se face la uta nu e nicăieri în lume
Mister Rednic s-a cam aruncat cu capul inainte,in sensul ca a renuntat la jucatori peste nivelul celor adusi,slabi rau de tot.
Imi pare rau sa o spun dar astia nu sunt cei sperati,sunt trompete dezacordate,alamuri ciocanite.Nici bine nu debuteaza si direct spre infirmerie…Plateste Meszar…Are incredere..Pai sa-i plateasca Rednic pe esuatii acestia,toti gramada…
Oare se anuleaza comisionul de un salariu?Intreb si eu….De fapt nu intreb pe nimeni,ma intreb doar pe mine…
A renunțat la niște jucători. Oare de ce a renunțat la unii? Pentru că nu s-au înțeles la bani. De ce nu s-au inteles? Oare cine trebuie întrebat?