UTA Arad

UTA e arbitrată în meciul cu formația lui Petrescu de…Petrescu! Arădenii s-au salvat de la retrogradare cu „ecusonul FIFA” la centru




Comisia Centrală a Arbitrilor a apelat la un „ecuson FIFA” pentru partida din Gruia, dintre CFR Cluj  și UTA, de sâmbătă, de la ora 19. Bucureșteanul Radu Petrescu este cel care va împărți dreptatea într-un duel aparent dezechilibrat, între o formație cu pretenții la titlu și una care visează la play-off, dar fără un fundament solid, așa cum demonstrează rezultatele primelor zece runde.

În general, Petrescu nu i-a purtat ghinion „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. El e arbitrului meciului decisiv pentru stagiunea 2022-2023, returul barajului de menținere cu Gloria Buzău, câștigat clar: 5-1. A mai urmat apoi și succesul din această primăvară, la ultima reprezentanție internă a trupei lui Mircea Rednic în sezonul regular: 3-2 cu FC U Craiova 1948. Altfel, arădenii au singur eșec cu arbitrul de 41 de ani la centru, cel din toamna anului trecut, de acasă, cu cealaltă formație din Cluj Universitatea (0-1).

În rest, au fost patru remize, cu puține goluri marcate: 0-0 cu FC Voluntari, la căderea cortinei peste play-outul Superligii (2020-2021), 1-1, cu FCSB, la Arad, 0-0 cu Mioveni (în deplasare) și deplasarea de 1-1 de pe „Arena Națională” cu Rapid, de pe 29 ianuarie 2022. Adică ultima partidă din primul mandat al lui Laszlo Balint pe banca „roș-albilor”.

Așadar, Petrescu debutează stagional la o confruntarea a UTA-ei, în timp ce CFR Cluj a mai fost fluierată bucureștean în acest sezon, tot acasă, în derby-ul de tristă amintire cu U, scor 1-2. Mâine seară, „ecusonul FIFA” va fi ajutat de concitadinii săi, Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu (București), iar dintre bănci de sătmăreanul Florin Mazilu.

În Camera VAR vor lua loc Florin Andrei (Târgu Mureș) și Ferencz Tunyogi (Zalău), iar fostul asistent FIFA, Nicolae Grigorescu călătorește până la Cluj pentru a nota prestația brigăzii de arbitri. În fine, observator din partea LPF este bucureșteanul Viorel Ilinca.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Ce îmi e Radu ce îmi e Dan. Petrescu e și unul și altul, de urmărit daca sunt rude .
    Haide UTA!
    UTA UTA UTA! Concentrare maxima, încredere, pase, tactica, tehnica,omogenitate. Victorie!
    Victorie!Victorie!Victorie!Victorie!Victorie!Victorie!Victorie!
    Cel puțin șapte le dam?!
    Sper că e un mesaj apreciat de cei optimiști degeaba.

    2
    11

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button