Pecica – prinsă pe călcâie de Timișul Șag și invincibilitatea cade! Bozian: „Am făcut cel mai slab joc de până acum” v.s. Urican: „Ni s-a întors norocul” + FOTO

Fotbalul și-a arătat încă odată fața surprinzătoare în Pecica – Șag. Gazdele erau singure pe primul loc înainte de etapa a 5-a Ligii a 3-a, în timp ce nou promovata din Timiș se clasa pe peunultimul loc, cu doar trei puncte și nu părea capabilă să pună probleme pe arena „Pădurice”. Dar, neprevăzutul și-a băgat coada și Timișul a plecat cu toate punctele după reușita veteranului Făgărășanu, de la mijlocul reprizei secunde.

Bozian: „Trebuie să înțelegem greșelile pe care le-am făcut”
„Galben-albaștrii” au avut ocaziile lor, două-trei foarte mari, prin Șimăndan, Kyrychenko sau M. Salka, dar – per ansamblu – nu au mai arătat jocul bun din rundele inaugurale, prin care a răpus echipe mai bine cotate, precum Peciu, Ghiroda și Viitorul Arad. „Trebuie să fim corecți și să recunoaștem că am făcut cel mai slab joc de până acum. Nu o să dăm vina pe ghinion, pentru că am avut câteva ocazii la 0-0 și ne grăbim…Din câțiva metri nu o dăm în poartă, ei îți dau gol dintr-o fază fixă și pierdem primul meci. Trebuie să vedem unde am greșit, să încercăm să reparăm, să înțelegem greșelile pe care le-am făcut. Continuăm să jucăm tot așa, o să mergem la Lupeni să jucăm la victorie. Eu am jucat cu spectatori și mai mulți în tribune și vreau să-ți spun că nu-i auzi. Ești concentrat la ce ai de făcut, că ei strigă, e mai puțin important. Mergem să ne facem jocul nostru și trebuie să învățăm din greșelile astea”, a transmis Bogdan Bozian, cel care o antrenează pe Pecica alături de Dan Stupar.

Urican: „Cred că gazdele au avut ghinion azi”
Încetul cu încetul, experiența și tactul lui Ciprian Urican începe se se simtă la Timișul Șag, care ia trei puncte mari de pe terenul liderului din C9. „Un meci foarte greu, gazdele au un joc foarte frumos, mie îmi place, au posesie, încearcă să creeze acțiuni cursive. Cred că au avut ghinion astăzi, pentru că numărul ocaziilor lor a fost mult mai mare. Noi am fructificat una din cele trei ocazii avute, cu noroc, dar așa cum am pierdut etapa trecută cu o execuție magistrală. S-a întors etapa asta norocul și am reușit noi să câștigăm. Toate meciurile sunt deschise, sunt echipe bune și încă o dată trebuie să-l felicit pe Stupar, pentru că îmi place efectiv jocul lor. Dar e bine că am câștigat, pentru că aveam nevoie de aceste trei puncte”, a menționat Urican.
Progresul Pecica – Timişul Şag 0-1
Cum s-a marcat golul:
0-1 (min. 67) Corner din dreapta pentru oaspeți și Andrei Făgărășanu reia cu capul, din 11 metri, lângă bara din stânga lui Zamfir
Formații:
Pecica: Zamfir – Haloș, Iurasciuc, Wild, Aldan – Suslak, M. Salka – Borcea, (68 Olăroiu) D. Călin (68 Bozian), Șimăndan (58 Mocanu) – Kyrychenko. Pe bancă: Burtic – Bozian, Arsene, Răchită, Mocanu, Bain, Olăroiu, Hara.
Șag: Iovicin – Candreanu, Podină, Taub, Zaharia – Făgărășanu – Cr. Munteanu, Lungu, Iovanovci, R. Popa – Românu (85 Micșa). Pe bancă: Mereu – Viașu, Șiel, Românu, Micșa, Foris, Zaluschi, Mediop, Paladie.
Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiş – Maramureş), Cosmin Andrei, Alex Belenesi (ambii din Oradea), Rezervă: Răzvan Rusu (Șiria)
Observatori: Constantin Por (Satu Mare), Florin Oglindoiu (Drobeta-Turnu Severin)
Galerie FOTO semnată Cătălin Bereș de la meciul Pecica – Șag 0-1

