Cinci victorii și un singur eșec, neprevăzut, pentru juniorii Academiei UTA! Calotă a decis meciul echipei secunde

O singură echipă a Academiei UTA a ieșit din linia victoriilor în weekendul fotbalistic. Și chiar a surprins puțin prin rezultatul negativ, de pe „Motorul”, în condițiile în care a cedat în fața unui adversar ce bifase un singur succes până astăzi, în timp ce „roș-albii” de 16 ani erau pe podiumul seriei a de Vest a Ligii Elitelor. Dar să trecem în revistă întreg weekendul juniorilor utiști:
Liga de Tineret: Academia UTA – AFK Csikszereda 1-0
Juniorii mari ai UTA-ei au obținut victoria în partida cu AFK Csikszereda, din cadrul etapei a 8-a a Ligii de Tineret. Roș-albii au câștigat cu 1-0, grație golului marcat de Alessio Calotă, fotbalist „uitat” la echipa secundă după ce a fost debutat în SuperLigă pe finalul sezonului trecut.
Costel Bogoșel și Mihai Petcuț au trimis pe teren următorul unsprezece: Roșu – Felea, Indreica, Marinescu, Ștef, Rusu, Șiclovan, Ilie, Dragoș, Calotă, Popa-Leca. În actul secund,Huc a intrat în locul lui Ilie, aceasta fiind singura schimbare efectuată de arădeni.
Liga Elitelor U17: Academia UTA – AFK Csikszereda 1-4
Contrar calculelor hârtiei, în Liga Elitelor U17, Csikszereda s-a impus la Arad, cu 4-1, după ce la pauză scorul pauzei de pe „Motorul” era egal, 1-1. Hodoșan a înscris pentru UTA în ultimul minut al primei reprize.
Primul unsprezece al echipei pregătite de Sandu Gaica, Adi Ungur și Radu Mărginean a fost alcătuit din Cutean – Glevan, Ancateu, Berar, Matei, Hodoșan, Tolcea, Corchiș, Țăroi, Bărbat, Baba. Au mai jucat Ronai, Neamț, Gâlcue și Păduraru.
Liga Elitelor U16: LPS Bihorul Oradea – Academia UTA 2-7
După remiza internă cu Viitorul Cluj, „roș-albii” s-au repliat rapid cu un succes clar în județul vecin. Elevii lui Dinu Donca și Alex Nistor i-au învins la Oradea pe cei de la LPS Bihorul cu scorul 7-2. Ile și Baeșu au marcat câte o „dublă”, celelalte goluri ale arădenilor purtând semnătura lui Antochi, Zachar și Zvenca.
Primul unsprezece a fost format din Suli – Băloi, Sabău L., Sabău R., Mărgan, Ile, Zachar, Antochi, Zvenca, Sandu, Orădan. Au mai jucat: Barbu, Picioruș, Macavei, Băeșu și Tanasie. Arădenii au rămas pe primul loc în seria a IV-a a Ligii Elitelor U16.
Liga Elitelor U15: LPS Bihorul Oradea – Academia UTA 0-8
A fost ploaie de goluri la Oradea și în Liga Elitelor U15, unde UTA a învins-o pe LPS Bihorul cu 8-0. Pentru echipa antrenată de Marius Ciubăncan au marcat: Gherman (3), Burchardt (2), Burta (2) și Pelău. Formația de start a arădenilor a fost alcătuită din Pasquale – Rametea, Olariu, Bacalu, Popov, Cotuna, Vidac, Pelău, Burta, Gherman, Burchardt. Au mai jucat Sandu, Bociort, Partan, Pop și Buțiu.
Liga Elitelor U14: Academia UTA – CS Dumbrăvița 4-1
În seria a 10- a Ligii Elitelor, UTA U14 a învins pe Dumbrăvița, la Arad, cu 4-1 într-un meci în care Bud a reușit hat-trickul, iar celălalt gol al arădenilor a fost reușit de Gallizioli.
Madoș – Barta, Rozniciuc, Tomoioagă, Fîc, Mihaieș, Luca, Popa, Baltag, Gallizioli, Bud a fost primul „unsprezece” trimis în teren de Mihai Roșca, pe parcurs mai intrând Funău, Buzea, Mihăieș, Roman, Bâtea, Dinu și Urs.
Liga Elitelor U13: Academia UTA – CS Dumbrăvița 15-1
Tot victorie a obținut și UTA U13 cu Dumbrăvița, pe care băieții pregătiți de Radu Anca au învins-o cu un rotund 15-1. Marcatori pentru „roș-albi” au fost: Iamandi (3), Secianschi (2), Talpaș (2), Nagy (2), D. Fricățel, Pop, Breban, Dan, Adam, Oprea.
Prima garnitură a arădenilor a fost alcătuită din Tone – Vinter, Secianschi, Neagu, Fricățel D., Gorea, Muraru, Oprea, Fricățel S. Au mai intrat Adam și Mânuță. A doua garnitură a fost formată din Oprean – Burca, Mustață, Breban, Dan, Stan, Iamandi, Nagy, Pop. Au mai intrat Talpaș și Miclea.
Etapa viitoare, UTA se deplasează la Pitești, pentru duelurile cu FC Argeș din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17.
În Liga Elitelor U16 și U15, arădenii vor juca acasă cu cei de la CFR Cluj, în timp ce jJuniorii U14 și U13 se vor deplasa la Timișoara, pentru meciurile cu Ripensia.


Se ocupa cineva de copiii astia talentati si de mare viitor de la academiile UTA? Sa-i creasca cum trebuie, sa-i tina aproape de echipa mare ai cand vine timpul sa-i promoveze? Ca talent se pare ca e din plin.