Punctele cu CFR-ul primesc greutate doar cu primul succes intern, se vând bilete la UTA – Petrolul!

UTA și-a mai dres poziția din clasament și moralul cu un succesul de rezonanță de pe terenul campioanei CFR Cluj, dar – pe de altă parte – falia dintre vestiar și galerie s-a mărit după evenimentele din finalul partidei din Gruia. Se știe că majoritarea jucătorilor i-au salutat de la distanță pe cei aproximativ 150 de fani veniți de la Arad, iar ceva mai târziu, Mircea Rednic i-a luat pe Hrezdac și Benga din fața galeriei, atrgându-și înjurături și insulte.
Așadar, clima de la partida cu Petrolul Ploiești, de vineri, de la ora 18, nu se anunță una prea caldă. În special din partea peluzei, dar asta nu ar trebui să-i împiedice pe jucători să dea totul pentru primul succes acasă în acest sezon. Până acum au fost doar remize, șase la număr, iar alte trei puncte ar însemna evadarea, pentru moment, din zona cu probleme a ierarhiei și apropierea de locurile de play-off.
Clubul arădean a pus deja în vânzare biletele de intrare la partida cu „lupii”, ce deschide runda cu numărul 12, ultima dinaintea celei de-a doua întreruperi cauzată de meciurile echipelor naționale. Tichetele se pot procuta pe iabilet.ro, iar prețurile lor au rămas neschimbate, adică: 80 de lei – Tribuna I ”Coco Dumitrescu”), 60 de lei – Tribuna II ”Gioni Brosovszky” și 40 de lei – Peluza ”Iosif Petschovsky” și Peluza Sud – 40 de lei. Copiii cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani au 50% reducere.
Orarul în care biletele se vând la fanshopul de la stadion este 14-18 (miercuri și joi). Același interval orar e prevăzut și pentru ziua de vineri, doar că de această dată se va deschide casa de bilete, de pe Calea Aurel Vlaicu.
Diferența dintre UTA și Petrolul înainte de meciul de vineri este de 6 puncte în favoarea ploieștenilor, care ocupă un surprinzător loc 4, în condițiile în care situația financiară a clubului nu e cea dintre cele mai bune. Se vorbește despre datorii de 4 milioane de euro și despre patru salarii restante către elevii lui Mehmet Topal.
Apropo de transferul lui Dussaut. Oare nu ar fi înțelept să mai fie aduși vreo 7-8 jucători care să poată fi folosiți undeva de prin 2026-2027? Pentru a dovedi o data pt totdeauna că la nivelul conducerii exista viziune și proiecte serioase, cum altfel, pe termen mediu și lung .
Sunt suporter al UT-ei dinainte de 1970,de când mă ducea tata la meci duminică după masa de prânz.Asa tiganie ca acum nu mi-a fost dat să văd.Sunt curios ce va fi vineri cu Petrolul.De asemenea sunt convins că suporterii adevărați ai UT-ei o vor susține pe UTA,indiferent unde au abonament sau bilet.Galeria UT-ei are meritele ei incontestabile,dar exista un nucleu gen „Gică contra, libertate pentru suporteri,etc „.Acest nucleu e format din 25-30 de inși care nici nu respecta culorile rosu-alb ale UT-ei,ei sunt negri in toate cele.UTA este susținută de suporteri de toate vârstele,femei,copii,care merg la meci,canta,suferă,se bucura doar pentru UTA.Personal nici n-am sesizat că „galeria neagra ” a făcut silențios stampa la meciul cu Iași.La tribuna a doua și a-ntaia s-a auzit cel mai frumos refren UTA,UTA ! Să strici o treabă Ok pt.15 agramați,analfabeți,nu e in regula !Și la abonații din tr 1 si 2 sunt întrebări retorice despre Meszar,Falcă,Rednic,dar bucuria victoriei UT-ei este imensa.Haide UTA.Pentru noi doar UTA contează.3 puncte cu petrolul !
manager, nu am partipriuri, dar de ceva timp ai dat kilometraju peste cap la like-urile primite de comentariile anti galerie…
noi nu putem interveni la modulul care afiseaza likeurile, este automat
Ăștia ce se îmbracă în negru și alb sunt fani Jiul Petroșani:)))) și aia care mai au negru, alb și un pic se roșu sunt CSM Reșița:))))
Ei cică nu mai pot de respectul ce-l poarta ptr baronul Neuman, dar ei nici culorile lui favorite nu le poarta la meciuri.
UTA. este la 3 puncte de play-off. Vineri este de asteptat un meci foarte dificil cu, incomoda echipa care este pe val, Petrolul . Vom vedea ce va fi, sper sa fie din nou victorie . Baietii trebuiesc incurajati de tot stadionul , sa creeze o atmosfera fantastica pt. a castiga meciul sa sparga ghinionul meciurilor nule de acasa.Iar acei ultrasi care vin meci de meci pt. a incuraja echipa, trebuie sa lase supararile deoparte , sa faca pace cu, Mircea Rednic . Sa il lase in pace pt. ca, are si el supararile lui cu, sanatatea, se consuma foarte mult si el cand nu ies rezultatele , nu este usor ,trebuie inteles si jucatorii la fel , au si multe ghinioane in multe partide, arbitrii. Ultrasii mai trebuie sa inteleaga fara suparare ca, CULORILE CULUBULUI SUNT ALB si ROSU , SUNT CELE TRADITIONALE SI NU TREBUIE SA MAI APARETI IMBRACATI IN NEGRU , DE UNDE SI PANA UNDE ACEST OBICEI NEGATIV ? ECHIPATIVA IN ALB si ROSU. FORTA UTA.
DUSSAUT este un jucator bun , un jucator care a confirmat la Farul, are experienta. Si ce daca va fi folosit abea din ianuarie 2025 , important este ca, va juca la UTA., altfel cu, siguranta il lua alt club , are dreptate M. Rednic.
Sigur va fi cumva. Vom vedea ce va fi sau daca eram pe vremea lui Ghițulescu, Pelican, Domozina, Secosan s.a.m.d. am fi zis vom auzi ce va fi. S-ar putea sa fie foarte bine, bine sau rău. Dar vom vedea ce va fi.
Sa sperăm că va fi bine, evident că sa nu fie rău. Sa se împace toată lumea, sa se pupe lupul cu oaia și alte platitudini de genul asta.
ALO!!!!!!!!!!!!!!! UTIȘTILOR ĂIA CONTRA UTA!!!!!!!!!! VĂ ROG SĂ SCRIEȚI AICI LA ECHIPA UTA ANUL 1970!!! CÂȚI JUCĂTORI ERAU NĂSCUȚI LA ARAD!!!????? așa că asta cu faptul că sunt aduși daaa, trebuie să aduci și să selectezi cei care nu fac față pleacă!!!
Bai VALEA, vezi -ti dracu de mistourile tale ,alta treaba nu ai decat sa te iei de mine ? Data trecuta m-ai jignit foarte urat ca, mi-am dat cu, parerea despre meciul cu, Poli. Iasi ,acuma din nou dai din gura cautand numai conflicte . Eu nu stiu cati ani ai dar daca esti un om in varsta si te tii de bascalii si conflicte, sa stii ca, nu ai minte nici cat o gasca. De abea asteptai ca, UTA. sa plece invinsa de la CFR. dar uite ca, nu ti s-a indeplinit dorinta ta nebuneasca de om conflictual si razbunator !!!
Limbaj de mahala de pe malul Ialomitei, la care se adaugă și mania persecuției . Nu zic mai mult, că nu am ce.
Ce sa zici ma mai mult, dupa ce m-ai jignit cu, nesimtirea pe care o ai facandu-ma stii tu mai bine cum ca, am spus la inceputul meciului cu, Poli. Iasi ca, castiga UTA . cu, 2-0 ? Vezi-ti de treaba arogantule, antiutistule care stai la panda si deabea astepti ca, UTA. sa nu castige sa arunci cu, criticile ,este o placere de a ta. Cum ai vazut ca, UTA. a castigat cu, CFR., ai schimbat macazul, ai devenit mielusel cum spunea de altfel si cineva dupa acest sait.Acuma nu ma mai jignesti ca, a castigat UTA. ,omule cu, 2 fete ? Mahala esti tu care te bagi in toate jignind fara pic de rusine. Te-am jignit eu cumva , tu de ce jignesti ? Asa vorbesti si acasa cu, cei apropiati ,chiar nu iti este rusine ? Daca sunt contra ta, inseamna sa jignesti si sa iei la misto ? Esti om in toata firea . Deci, inca odata iti spun sa numai comentezi despre mine daca nu iti convine parerile mele si sa iti vezi de ale tale daca nu stii a conversa civilizat pro sau contra .