Rednic nu renunță: „Play-offul e la noi obiectivul, încerc să-l realizez cât mai repede și apoi ne mai gândim…!” Vuletich a prins lotul

Pentru prima oară de la montarea altor trei stenturi, Mircea Rednic a participat la o conferință de presă ce precede un meci de SuperLigă al UTA-ei. Antrenorul de 62 de ani pare să fie bine, nu s-a ferit de cuvinte atacând diverse subiecte, precum litigiul cu Dinamo, plecarea lui Ezekiel sau chestiunea legată studiile lui Rareș Pop și e pregătit să facă față provocării stagionale.
Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Sepsi!
Rednic susține încă o dată că vrea să o ducă pe UTA în play-off și după aceea ar putea lua în calcule și retragerea. „Aveam un obiectiv, încerc să-l realizez cât mai repede și după aia ne mai gândim, mai vedem ce-i mai important. Play-offul e la noi obiectivul. Asta am spus, ăsta e obiectivul nostru, acceptat și de conducere și de jucători, trebuie să facem mai mult decât am făcut sezonul trecut. Lucrurile încep să fie mult mai bune, chiar dacă în prima parte nu am luat puncte. Și iar încep să fac calcule, alea două puncte cu Farul pe care le-am pierdut, eram pe locul 7 sau 6, încă două puncte cu Rapid și eram pe locul 2, 3, deci am fost aproape. Nu mai vorbesc de Botoșani, nu mai vorbesc de Steaua, ocaziile pe care le-am avut…Sincer să fiu, am pierdut puncte din cauza noastră, pentru că nu am profitat de ocaziile pe care le-am avut. Și, poate, mai multă responsabilitate la golurile pe care le-am primit”, a precizat antrenorul utist.
De la precedenta pauză, timp în care prioritate au avut echipele naționale, UTA a reușit să acumuleze 8 puncte din 12 posibile, fără a cunoaște gustul înfrângerii. „Cred că au fost două săptămâni bune, am avut și un meci amical care chiar a fost un antrenament foarte bun. Ce a fost, a fost, acum începe al treilea calup. Primul, mai puțin bun din punct de vedere al punctelor, că nu le-am luat și am fi meritat, a doua a fost mult mai bună, mult mai echilibrată, avem patru meciuri în care nu am pierdut. Sper că băieții, în urma rezultatelor și a jocului, să aibă încredere, ambiție, atitudine, e foarte important. Am văzut la ultimile două meciuri o stare de spirit bună. Nu știu dacă sfatul pe care l-am dat… Am zis să luăm o bere, două, trei și toată lumea, uite ce antrenor, că-i trimite la băutură. Nu-i trimite la nici o băutură și pe vremea mea făceam așa”, a mai punctat Rednic.
Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!
Acesta a anunțat recuperea congolezului Tsouka, însă fără ca acesta să fie inclus în lotul pentru deplasarea din județul Covasna. Kadiri e suspendat, iar Dussaut – nelegitimat, așa că ambii rămân și ei acasă. În schimb, Iliev se tratează pentru ruptura musculară suferită tocmai la Londra și ar trebui să revină la Arad săptămâna viitoare. În fine, un loc pe bancă prinde ultimul transfer. „Vuletich are cartea verde, va și face deplasarea, eu cred că poate să joace cel puțin o jumătate de oră. Mi-a plăcut așa ca prezență, deci el va fi în lot”, a spus Rednic despre atacantul argentinian.


UTA să câștige la Sepsi,să bată pe Buzău și să câștige în deplasare următoarele meciuri la Dinamo și Rapid.
Ce bine ar fi, ar fi ceva extraordinar !!! FORTA UTA Arad.