Viitorul Arad

Viitorul devine spaima desplasărilor în C9, succes și la Periam! Pavel: „Am fost inspirat, atmosfera e bună, ne bucurăm de fotbal!”






Viitorul Arad se simte ca peștele în apă pe terenuri străine și obține a treia victorie stagională. După Șag și Cermei și Periamul a simțit forța proaspetei divizionare terțe arădene afară, care face din solididate defensivă principala sa armă, în timp ce atacul obișnuiește să fie destul de pragmatic. Cu toate că azi „roș-albii” mai puteau marca cel puțin un gol la marea ocazie a lui Bădăuță, din final.

Așadar, au decis golurile semnate de juniorii Miculaiciuc (17 ani) și Sas (18 ani). Ambii au înscris la primele faze ale celor două reprize, ultimul la 2 minute de la intrarea pe teren, de pe bancă, din pasa unei alte rezerve, Toma Bodri. „Am început de la 1-0, jocul curgea în favoarea noastră, dar o greșeală copilărească a generat un penalty. După egalare am căzut inexplicabil, dar adversarii nu au avut ocazii. Am fost foarte inspirat la pauză, două schimbări bune care au generat al doilea gol. Din nou juniorii marchează, chiar am avut o discuție bărbătească la pauză cu juniorii care au jucat în prima repriză. Ei trebuie să demonstreze pe teren că au valoare, dar în prima repriză Miculaiciuc și Blickling au greșit inexplicabil. Au pasat în loc să aibă curaj să finalizeze în fața porții și am pretenții pentru că au deja destule mecuri jucate la Liga a treia”, a spus Flavius Pavel la finalul partidei de la Periam.

După victoria din județul Timiș, Viitorul a ajuns la cota 11 puncte și e la un pas de zona play-off. „O victorie foarte importantă, Periamul era la două puncte în spate. Așa, i-am oprit deocamdată, avem un pic de liniște. Îi mulțumesc președintelui (n.a. Giovanni Catanzariti) că a oferit o primă după victoria de la Cermei, acum iar avem o primă de luat, e foarte bine când avem de luat. Este moral, atmosferă foarte bună, ne bucurăm de fotbal. Mă bucur că grupul reacționează foarte bine, am jucători care rămân pe bancă, înțeleg situația și o acceptă. Azi l-am introdus pe Cristi Munteanu pentru experiența lui de la Liga 1, iar Ungureanu a rămas pe bancă”, a adăugat antrenorul celor de la Viitorul.

Acum, arădenii vor să facă puncte și acasă, unde au luat un singur punct din cele 11, iar adversarul este unul care nu concepe să rămână în afara zonei play-off. „O găzduim pe Ghiroda, o echipă solidă, anul trecut au fost la baraj, anul acesta tot echipă bună au. Va fi examen dificil, mai ales că am rămas un pic datori acasă, nu avem victorie, avem doar un egal cu Lupeni și două înfrângeri cu Peciu Nou și Lotus”, a încheiat Flavius Pavel.

Avântul Periam – Viitorul Arad  1-2

Cum s-au marcat golurile:

0-1 (Min. 4): Gavrilă combină scurt cu Ion Miculaiciuc și acesta marchează din numai 6 metri, ușor lateral stânga

1-1 (Min. 17): Penalty pentru Periam, după ce Gomboș l-a faultat la 15 metri pe Oancia. Rareș Mureșan înscrie cu precizie de la punctul cu var!

1-2 (Min. 47): T. Bodri a pătruns pe dreapta, a pasat în careu și Ianis Sas a marcat din 11 metri

Formații:

Periam: Antonescu – Baeram, Mureșan, Cristea, Filip (84 Clipotă) – Oancia (20 Trandu), Stefanciuc – Jurj (63 Baranyi), Mager (84 Mânecan), Gașpar – Prața. Antrenor: Răzvan Leuca

Viitorul: Gîrlea – Stoianovici, Gomboș, C. Munteanu, Pantea – Gavrilă (90 Lazăr), Hațegan (46 T. Bodri) – Blickling (46 Sas), Vezan, Miculaiciuc – Bădăuță. Antrenor: Flavius Pavel

Arbitri: Raul Chiorean (Satu Mare) – Marius Matica (Oradea), Ștefan Birjac (Păuşa – Sălaj). Rezervă: Raul Balaiban (Oradea)

Observatori: Mihai Marcu (Oradea), Constantin Semen (Târgu Jiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button