UTA Arad

Suciu leagă primele succese pe banca lui Sepsi: „Am suferit, e bine că ocaziile mari nu s-au răzbunat! S-a adeverit că a fost un meci complicat”






De astăzi, Valentin Suciu e pe plus pe banca celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe. Echipa sa a trecut de UTA cu 1-0 pentru al treilea succes din 5 meciuri sub comanda sa. Totodată, covăsnenii leagă două succese stagionale după trei luni și o depășește pe formația arădeană în clasament și bate la porțile play-offului.

Sepsi a început tare meciul, cu două ocazii mari la poarta lui Popa, apoi UTA a mai echilibrat ostilitățile, dar gazdele au fost mereu în control și chiar au marcat înainte de pauză. În partea secundă, trupa lui Rednic s-a mai trezit puțin și pe fondul schimbărilor, dar trupa din Secuime a reușit să transforme golul lui Matei în trei puncte. „O victorie mare pentru noi. Au fost două reprize diametral opuse. Dacă în prima repriză am controlat, să spun așa, jocul, în repriza a doua am suferit, mai ales pe finalul jocului. Puteam să închidem, chiar din prima repriză am avut două oportunități uriașe, uriașe, dar asta este, așa se întâmplă în fotbal. E bine că ocaziile mari nu s-au răzbunat și băieții merită felicitați pentru efortul depus. Am suferit, mă repet, a fost un meci de uzură totuși, cu o echipă destul de bună, UTA, ținând cont și de experiența jucătorilor care sunt acolo. Am zis înainte de partidă că o să fie un joc foarte complicat pentru ambele echipe, ceea ce s-a și adeverit pe teren”, a comentat Valentin Suciu desfășurarea ostilităților cu UTA.

Antrenorul covăsnenilor a vorbit și despre echilibrul existent în SuperLigă, dar și despre pașii în față pe care echipa sa i-a făcut în special din punct de vedere mental. „Echipele și punctele sunt, ca să spun așa, destul de apropiate. E un campionat echilibrat, două victorii te pot propulsa în față, două înfrângeri te pot trage în spate. Eu mă bucur că am reușit să legăm două victorii, mă bucur că nici astăzi nu am primit gol. Pentru mine, de când am venit a fost obiectivul primordial să nu primim gol și, una peste alta, s-a întâmplat. După ce în urmă cu două săptămâni exista o apăsare mai mare, de la zi la zi, de la săptămână la săptămână, etapă de etapă pot să spun că am început să creștem. Nu neapărat fotbalistic, căci fotbalul nu l-au uitat, doar că în primele două săptămâni exista o nesiguranță, o ceață în fața tuturor. Am preluat echipa, nu se știa, rămân, nu rămân, jucătorii erau puțin debusolați. Era un cu totul alt program, să spun așa, altfel de antrenamente. După fiecare etapă, eu am simțit să spun că le-a revenit încrederea, ăsta e cel mai important lucru. Dacă un jucător are încredere în el, are încredere în coleg. Mă bucur că au avut încredere în ei individual și au avut încredere că dacă nu reușește unul, o să reușească celălalt”, a adăugat Suciu.

Săptămâna viitoare, echipa din Sfântu Gheorghe joacă la Cluj, pe terenul vicecampioanei CFR, care sâmbătă a remizat (0-0), la Ploiești, cu Petrolul.

Un comentariu

  1. SUCIU. La el ma refeream când am zis ca, dacă ai echipa, poate lipsi antrenorul. Neamțul dinaintea lui a trasat linii directoare benefice. De acord cu Rednic ca noi am contat prin jocul slab. Dar ce sa credem la traseele optime de transmiterea balonului la adversari.?? Minge unsa cu marmelada meseriei însușite la fiecare covasnean. Interesant ca atunci când mergi pe zero benzina, primești și tontogol! Prietenul coco13 subliniază vreo doua reușite la combinații. Le apreciem și noi. Și când te gândești ca asta e un doar 5% din ce înseamnă jocul matur, care mai degrabă răsucește cuțitul în rana.!!

    6
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button