UTA Arad

Neagoe a concluzionat amar după eșecul cu UTA: „Ne-am bătut singuri, norocul nu pot să-l antrenez, deși am încercat”




Gloria Buzău a fost o nucă tare pentru UTA, dar pleacă fără puncte de la Arad. Autolul lui Ferraresso din minutul 30 a fost decisiv pentru soarta întâlnirii și pentru nervii lui Eugen Neagoe, care și-a găsit cu greu cuvintele. În esență, antrenorul formației din Parcul Crâng a spus că echipa sa s-a bătut singură și că nu poate antrena norocul.

Pe de altă parte, „Geană” nu a reținut chiar toate ocaziile arădenilor, căci au mai existat și acestea, pe lângă cele ale Gloriei. „Ne-am bătut singuri, practic, efectiv singuri singurei. Fără ca UTA să își creeze vreo ocazie în prima repriză am intrat la pauză cu 1-0 pentru ei. Nu marcăm noi gol când am avut doi jucători acolo, fără nicio presiune, nu era niciun adversar. Repriza a doua ne-a aparținut în totalitate, am creat patru ocazii mari, de fapt, trei au fost de singur cu portarul și, pe deasupra, la una dintre ocaziile imense pe care le-am avut era să primim și gol. Mă rog, s-a complicat acolo Cestor și puteam să primim și al doilea gol, dar în rest nu ne-au pus probleme. Dar, încă o dată, cred că nu meritam să pierdem acest acest joc după ocazii, după cum am presat adversarul, în special repriza a doua. Așa cum am spus, cred că aceasta ne-a aparținut în totalitate. Era o oportunitate să facem puncte, după cum am arătat astăzi la Arad, în fața UTA-ei și a suporterilor lor…Din punctul meu de vedere, fanii au fost fantastici, foarte frumoși, i-au ajutat, dar ca și fotbal nu au fost peste noi absolut nici un moment cei de la UTA. Tot ce s-a întâmplat în teren, ocaziile clare pe care le-am avut, trebuia să fie alt rezultat. Dar, sincer, norocul nu pot să-l antrenez, aici doar Doamne Doamne știe când se va întoarce cu fața către noi. Practic, UTA nu ne-a marcat gol, ne-am marcat noi singuri. Și atunci cum să nu fiu foarte supărat?”, a sunat întrebarea retorică a lui Neagoe.

Paradoxal, după jocul bun de la Arad, Buzăul se poate întoarce pe ultimul loc în clasament, dacă Botoșani și Slobozia fac puncte. „Asta este situația, eu norocul nu pot să-l antrenez, nu am nicio șansă. Sunt de o groază de ani, am mai mult de 45 de ani în fotbal n-am cum să fac. Am încercat să-l antrenez, știți bine că de la Craiova am plecat tot din cauza norocului, asta este situația, nu am ce să fac. Dar aici vorbim despre fotbal, vorbim de cum s-a prezentat echipa, vorbim de cum i-am presat pe cei de la UTA o repriză întreagă cu suporteri în spate, cu ocaziile pe care ni le-am creat, cred că i-am dominat la toate capitolele. Isfan a avut trei ocazii și a mai avut Ciranni una”, a adăugat fostul atacant al Craiovei.

Acesta l-a trimis vârf pe Alexandru Isfan, care a fost campionul ratărilor. „Din cele trei ocazii mari pe care le-a avut una a fost cu poarta goală, dar a dat peste, iar cealaltă a scăpat singur cu Popa și i-a dat în brațe lui Popa. Ca și jucător de picior stâng s-a grăbit să dea cu dreptul. Putea să și-o mai preia, putea să facă ce vrea. Este un jucător important, un jucător valoros, dar trebuia să marcheze cel puțin două goluri în această după-amiază”, a spus Neagoe despre elevul său.

În fine, experimentatul tehnician al Buzăului l-a schimbat pe Cestor, pentru că deja se gândește la meciul cu CFR Cluj. „A avut o problemă, o durere și nu am vrut să riscăm foarte tare. Sper să fie ok pentru următorul joc, vineri ne așteaptă un joc important, dificil, contra CFR-ului și ar fi foarte bine să-i avem pe toți apți. Și azi am cam jucat cu aceiași jucători de la precedenta desplasare, doar pe Lazar s-a simțit rău în dimineața jocului și l-am schimbat cu Greab”, a încheiat Neagoe.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Lasa tata ca am avut si noi meciuri gramada cand am avut ocazii cu carul si ajungeau ceilalti o data la poarta si luam gol,inclusiv un meci cu Argesul cu acelasi Greab in poarta cand am avut vreo 2-3 bari de isi facea asta numai pe cruci si pupa barile si am pierdut cu 1-0 la o faza fixa pe finalul meciului.Nu e nimeni de vina ca Isfan ala e un fel de Dangubic,rateaza si de pe linia portii.

    13
    0
  2. Asa este cand aduni elefanti si rebuturi refuzate de catre altii…Am trecut si noi prin asa ceva…
    Ce am vazut eu la Budescu???A scapat de cele 143,323kg,si-a pastrat glezna fina dar luxata..Din 26 pase,a dat 48 la adversar sau a pierdut dueluri….Toata echipa Buzau il cauta cu pase…Pe el a pierdut Buzaul!

    5
    4
  3. cum sa spui asta in conditiile in care fundasul si-a marcat gol in rol de varf!? Poate ai vazut alt meci ,saracul la finalul jocului s -a intins pe gazon era perdut pe buna dreptate iar Budescu a dat cateva pase reusite la ocaziile lui ISFAN!!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button