Puncte împărțite în derby, avantaj…Sântana: Victoria Felnac – CS Socodor 1-1

Câștigând cu emoții dimineață, Podgoria Pâncota urca pe locul 2 în locul felnăcanilor, dar și mai interesați de soarta deby-ului etapei a 11-a în Liga a IV-a Mavros era liderul Unirea Sântana. Acesta a avut weekend liber și la finalul după-amiezii e mulțumit căci Felnac – Socodor s-a încheiat la egalitate și distanța rămâne una importantă, în special față de formația pregătită de Lucian Ciba. Duelul de pe „Dusan Momir” a avut reprize diametral opuse, prima a oaspeților și a doua a amfitrionilor, așa că rezultatul poate fi considerat echitabil. Cu toate că VI-FE a ratat și un penalty.
Echipa gazdă nu s-a regăsit în prima parte și asta și pentru că planul tactic al lui Ciba a căzut, fiindcă juniorul Goia nu a ajuns la timp la meci și permutările pe posturi nu au dat roade. Iar Socodorul a și „lovit” repede și le-a luat și bruma de încredere până la discuțiile din vestiar și schimbările făcute. Era minutul 12, când la o centrare destul de slabă a lui Dema, din stânga, Nichici a ajuns târziu, Ciornei i-a luat fața portarului gazdelor și a deschis tabela. Chiar dacă nu l-au avut pe Țoca în defensivă, iar pe Pleșca l-au urcat la mijloc, cei de la Socodor s-au apărat bine și felnăcanii nu s-au văzut mai deloc în atac. Dar, nici oaspeții nu au mai pus probleme, căci șuturile lui Ștefan și Călău nu se pot numi ocazii.
Pierzându-l deja pe Măgulean în startul partidei, Lucian Ciba a mai făcut două înlocuiri de la pauză și jocul s-a schimbat. Mai bine așezată în teren și cu o atitudine schimbată, Victoria putea reveni rapid pe tabelă. În minutul 56, C. Covaci l-a faultat în careu pe nou-intratul Onișor, doar că A. Iuga a trimis pe lângă poartă din penalty-ul acordat. „Roș-albii” nu s-au descurajat, iar Mucha a trebuit să „zboare” la vinclu unde ajungea șutul de la distanță al lui Moraru. În minutul 73, însă, la o fază infinit mai simplă, portarul celor de la Socodor a interpretat greșit traiectoria centrării plouate a lui Iuga și Goia a egalat cu o lovitură de cap din 11 metri. Nici una dintre formații nu au părut să se mulțumească cu remiza și puteau câștiga. Pentru VI-FE, Pasăre a finalizat slab din poziție ideală, iar dincolo Nichici a scos șutul lui C. Covaci la colțul scurt, pentru ca în minutul 86, șutul lui Lezeu de la 23 de metri să lovească bara.

Ciba: „E un rezultat pentru Sântana, poate meritam mai mult la cum am jucat în repriza a doua”
Așadar, Felnacul face primul pas greșit în a doilea mandat al lui Ciba pe banca tehnică. Mai mult, e și primul meci în carea aceasta primește gol. „A fost o repriză slabă din partea noastră, nu am jucat nimic. Întârzierea lui Goia ne-a dereglat, căci pregătisem altceva și am schimbat echipa cu câteva minute înainte de startul meciului. Nu e problemă că a greșit puțin și Slagian la gol, mai aveam 35 de minute să înscriem măcar un o dată până la pauză, dar nu am contat. La pauză, am făcut schimbările, cei de pe bancă au venit cu un plus, Onișor a obținut penalty, Goia a marcat. Păcat că am irosit acea lovitură de la 11 metri, căci din minutul 55 încolo am fi avut timp să mai forțăm. Până la urmă, am egalat meritat, poate că se putea și mai mult la cum am jucat în repriza a doua. Trebuie să fim corecți că și ei au avut o bară spre final, asta e, ne mulțumim cu un punct. E un rezultat pentru Sântana, asta e clar, acum trebuie să terminăm cu 6 puncte acest an. Sunt nemulțumit și că am luat primul gol de când am revenit, știam că de dat vom da mereu, dar azi nu am câștigat și pentru că am luat gol”, a spus Lucian Ciba, antrenorul lui VI-FE.

Darazs: „ La 1-0 i-am lăsat în viață și în repriza a doua au venit peste noi”
Nici Socodorul nu este foarte mulțumită cu această remiză, ce o lasă la 7 puncte în spatele celor de la Sântana, chiar înainte de meciul direct, de sâmbăta viitoare, de la Chișineu Criș. „Poate dacă făceam 2-0 în prima repriză, când am fost clar peste cei de la Felnac, cred că puteam câștiga acest meci. La 1-0 i-am lăsat în viață, cum se zice, au venit peste noi în repriza a doua, copiii noștri s-au speriat puțin și asta a fost. Au ratat și un penalty, noi am avut o bară, să zicem că a fost rezultatul corect. Un egal care cred că îi surprinde pe cei de la Sântana. Am înțeles că anticipau un alt rezultat azi. În fine, ne vedem cu ei peste o săptămână, nu avem nici o presiune, pentru că noi am fost deja în Liga 3-a, unde tot speră și ei să ajungă. Adică noi am fost ca ei, ei ca noi, încă nu”, a punctat și Tiberiu Darazs, antrenorul fostei divizionare terțe.
Formații:
Felnac: Nichici – Buz, Bekono, Țugulescu, Istin – Moraru, S. Măgulean (10 Lasc), A. Iuga, I. Varga (46 Goia) – Drîglă, S. Leucuța (46 Onișor).
Socodor: Mucha – Belcea, Pele, Chișe, C. Covaci – A. Pleșca (76 Daina), Fl. Dema – Ciornei, Al. Lezeu, Călău – S. Ștefan.
Arbitri: Alexandru Gornic – Andreea Şuşca, Ionuț Sîrban. Observatori AJF: Marius Alexa, Ionel Iovescu


Ștergeți comentarii…mulțumim sportarad. Ați primit telefonul….
mizeriile merg automat la gunoi